uneori suntem raniti, loviti cu o forta ce nu poate fi cuantificata…tocmai de cei apropiati noua…iar ironia e ca…nici macar nu realizeaza cat de tare ne afecteaza prin ceea ce spun, fac sau gandesc…NU ! cei apropiati asteapta sa fim “de fier” …dar si fierul se corodeaza, sa fim de otel, flexibili si elastici in gandire… dar…si otelul are viciile lui ascunse supus la anumite conditii sau presiuni externe…
cei apropiati si dragi noua se asteapta sa le acceptam orice atitudine, orice comportament pentru ca… sunt ei…si oricat de mult ar gresi trebuie sa-i iertam. iar uneori…lupta care se da inoi ajunge sa fie: ii iertam sau ne iertam pe noi insine pentru slabiciunile noastre ?!
Posted by razpana on ianuarie 4, 2008 at 7:02 pm
Bun punctul tau de vedere…..trebuie sa fim “de fier” pentru apropiatii nostrii, pentru ca in anumite momente si ei se gandesc exact la ceea ce ai scris.
Trebuie sa ne iertam pe noi pentru ceea ce suntem dar in primul rand trebuie sa ii iertam pe ceilalti pentru ceea ce sunt….nu au cum sa se schimbe.
Nu incerca sa te schimbi doar pentru a arata ca esti “de fier”. Incearca sa iti impui parerea si sa nu fi lovit de cei dragi….analizeaza tot…..si in ultimul moment…..fi un om fericit si bucura-te de ceea ce ai….. viata e prea scurta sa ne intristam