” Ruşinoasă, mie-mi spui? ” de Andrei Plesu

Articol publicat in Adevarul, 24.09.2008

“Românul e pudic. Nu vrea să vadă şi să audă porcării. A, câte un scandal lăbărţat, ca la OTV, asta da, asta merită. E distractiv la culme şi e chestie de libertatea presei. Sau câte un monolog buruienos de-al lui Becali, normal! Omul e cumsecade. Creştin! Iubitor de fotbal! Sau versurile cântate de manelişti! Să nu mai facem pe nebunii! Sunt rupte din viaţă! Ne-am săturat de snobii şi elitiştii care le desconsideră. Da, suntem pudici, oameni la locul lor, băieţi fini. Dar asta nu înseamnă că nu gustăm plăcerile vieţii. Nu suntem fandosiţi. Iubim şpriţul, cheful, lăutarul, chiar dacă zice şi cântări mai deocheate. Însă între două chefuri, suntem ruşinoşi. Cu frică de Dumnezeu. Să nu îndrăznească te miri cine să ne spună lucruri fără perdea. Hai să zicem că între prieteni, sau în familie mai merge. Dar nu la vedere, nu în public. În public suntem domni, ţinem, mă-nţelegi, la onoarea noastră şi avem ambâţ. Suntem pudici. Avem, e adevărat, un repertoriu de înjurături cum nu mai au, se pare, decât ruşii şi ungurii. Ce imaginaţie barocă, ce combinaţii, ce ingeniozitate erotică! Popor vital, îndrăzneţ, creator. Căci în fond, e vorba de artă!

Furia e domesticită pentru a străluci, preţios, în chihlimbarul unor formule inegalabile, aproape nelumeşti. Există, de altfel, formaţii muzicale de succes în al căror repertoriu, sudalma, sexul vertiginos, manevrele tantrice colaterale (de la „oralităţi” nemiloase la sodomizări rectificatorii, de la fecale la „gâţi” ) joacă un rol decisiv, spre satisfacţia a milioane de ascultători patrioţi şi pudici. Avem deja şi foarte mulţi scriitori de talent care au descoperit, în zorii fragedei noastre libertaţi, vocabularul frust al acuplării, cu toate organele şi procedurile ei. Da, înţelegem arta, căci ne-am născut poeţi! Dar până la un punct. Care punct? Depinde de context, de cumetrii, de interese politice şi de antipatii private. Ceea ce e valabil pentru noi şi-ai noştri nu e valabil pentru orice trădător de ţară, pentru orice scârţa-scârţa pe hârtie.

Suntem pudici. Dar am învăţat de la multiple generaţii de strămoşi să ne adaptăm. Suntem gata să trecem cu vederea obscenitatea publică, în sensul ei cel mai larg. Suportăm demn schimonosirea limbii naţionale, mârlănia ubicuă, mizeria străzii, grosolănia politicienilor, reclamele vulgare, îmbrăcămintea de prost-gust, divertismentul de bodegă sau de semi-bordel, lipsa manierelor, nesimţirea civică, şedinţele parlamentare în care se fluieră ca pe stadion şi se aduc în sală „suporteri” plătiţi, emisiunile de televiziune gândite şi vorbite de semidocţi fuduli şi paranoici veseli. Suportăm, la o adică, orice. Atâta doar: să nu îndrăznească cineva să ne arate ponei roz şi vreun desenaş prea explicit. Mai bine zis, să nu le arate străinilor.

Străinii trebuie să ştie că suntem pudici. Cum şi suntem. Străinii sunt proşti. Nu văd decât ce le arătăm. Povestea poveştilor a lui Creangă nu e pentru ei. E pentru noi. Să o citim între noi şi să râdem ruşinaţi, pe înfundate, în timp ce în afară nu arătăm decât căluşari şi vreo zece români din topul nostru autohton. Cât despre cei prea slobozi la gură sau la imagini, să-i dăm pe mâna lui Văcăroiu!”

Actul de (in)cultura

Creatia artistica in Romania a devenit un fel de infractiune. Din mai multe puncte de vedere. O data, ca la ea participa din ce in ce mai putini oameni, adunati, s-ar putea spune, in niste grupuri care seamana foarte-foarte bine cu gastile de cartier. Manifestarile propriu-zise, lansarile de carte, venisajele, concertele, piesele de teatru, se desfasoara intr-o atmosfera atat de intima, de discreta, au parte de o clientela atat de bine selectionata, incat dau impresia unei actiuni subversive. Dar cel mai tare contribuie la aceasta impresie de afacere ilegala a manifestarilor cultural-artistice din Romania modul in care ele sunt sponsorizate. Ca sa poti aduce la cunostinta publicului un act de creatie ai neaparata nevoie de bani. Exista numai cativa magnati dispusi sa finanteze o astfel de intreprindere. Asa incat statutul lor seamana foarte bine cu cel al capilor unei lumi interlope. In plus, de cele mai multe ori, banii investiti au provenienta cel putin ciudata, daca nu carecumva de-a dreptul dubioasa. Mecena Romaniei de astazi are un contabil extrem de priceput, care stie cum sa invarta anumite sume de bani, cum sa le mute dintr-un cont intr-altul, cum sa deduca impozitul pe profit incat, pana la urma, “toata lumea sa fie multumita”.
Daca este vorba despre vreo pipita care trebuie sa-si unduiasca fundul si sa chiraie erotic, pe ritmuri de o provenienta incerta, lucrurile sunt simple si se reduc la satisfacerea reciproca a unor nevoi vizibile. Cand in discutie este insa altceva, o creatie literara sau una plastica, atunci coordonatele intra pe rigorile afacerilor mafiote. Unul dintre criterii, as zice eu cel mai onest si cel mai la vedere, este cel al vandabilitatii. Se vinde, bre, chestia asta? Acum, daca ies cu ea in targ, cati bani iau pe ea?! Ceea ce, in memoria lui Vincent van Gogh ar trebui sa ne faca sa pastram un moment de reculegere.
Matrita, stanta economiei de piata care a cazut peste spiritul poporului astuia, a deformat grav actul de cultura in sine, cu produsele sale cu tot. (Eu nu mai stiu unde este boema aia spontana, cenaclurile ad-hoc, organizate in locuinta proprie sau in carciumi, creatiile nascute pe loc, in prezenta prietenilor. Pe ce stele au emigrat marii clasici ai culturii romane?) De aici deriva inca un aspect care apropie actul de creatie contemporana din Romania de domeniul infractionalitatii. O sexualitate nu excesiva – exista contraexemple ale unor capodopere – ci maladiva, bolnavicioasa, obsesiva. Desacralizarea unor simboluri si concepte, tararea lor in bordelul unor violuri colective, coborarea unor insemne, care reprezinta sensibilitati umane si sperante celeste, pana la nivelul feselor si a vintrelor. Vulgaritatea cea mai obscena ridicata la rangul de norma a comunicarii inter-personale, obsesii inspaimantatoare, care in loc sa fie ucise, eventual impreuna cu propria existenta, sunt expuse in vazul lumii cu un ranjet de satisfactie pe fata.
Toate astea, si in plus nepasarea noastra, au mutat gardurile penitenciarului existentei imunde pana la marginea cea mai de sus a peisajului oferit de natura fabuloasa, dumnezeiasca, a actului de creatie.

Sursa: Cronica Romana, 25.09.2008

belle…

aceeasi frumusete in limbi diferite ….. o pot asculta la nesfarsite !

franceză , original – http://www.trilulilu.ro/alexa_cat/31b17f9e1d4dc5

http://www.trilulilu.ro/carmenviorica/61692245b3babe

rusă - http://www.youtube.com/watch?v=Ele36V1_ECU&fea-%20ture=related
spaniolă – http://www.trilulilu.ro/pufa/4f7aac4c826cdf
engleză – http://www.trilulilu.ro/Silviutzu/cfb1220018a3d3
italiană – http://www.trilulilu.ro/napocensis/bf10481b1bfb21

… omul…

De aceea e aşa de important să laşi anumite lucruri să treacă. Să le dai drumul. Să te desprinzi de ele. Oamenii trebuie să înţeleagă că nimeni nu trişează, uneori câştigăm, alteori pierdem. Nu aştepta să ţi se dea ceva înapoi, nu aştepta să ţi se recunoască efortul, să ţi se descopere geniul, să ţi se înţeleagă iubirea. Încheie nişte etape. Nu din orgoliu, din neputinţă sau mândrie, ci pur şi simplu pentru că acel lucru nu se mai potriveşte cu viaţa ta. Închide uşa, schimbă discul, fă curat în casă, şterge praful. Încetează să mai fii cine erai şi transformă-te în cine eşti! – Paulo Coelho

tu te bucuri ?

Te-ai bucurat vreodata cu adevarat pentru omul de langa tine ? Fie ca-ti e o ruda, un prieten, un amic sau poate doar un … necunoscut ? Ai avut curajul si frumusetea de a o face?