Une promesse

Une promesse

À celui qui en veut à toute chose heureuse
Et caresse avec joie les malheurs qu’il provoque
Se riant bêtement des abîmes qu’il creuse
Et ne sachant trop plus ce qui fait rire ou choque.

Refrain
À celui-là je dis: il est une promesse
Une fleur de l’amour, un sourire d’enfant
Logés au coeur même de ton âme en détresse
Sois heureux du soleil et des nuages autour.

À celui qui au coeur ne garde nulle place
Aux joyeux souvenirs que notre enfance crée
Aucun tendre remords, nul accord de guitare
Nous faisant souvenir qu’on a déjà aimé.

Sois heureux du maçon qui travaille la pierre
Sois heureux de la fille qui est faite pour aimer
Sois heureux de l’oiseau qui vole pour sa misère
Autant que pour sa joie… il ne sait que chanter.

locuri prin care am fost (1)

din ciclul “am fost si eu acolo”, astazi voi incepe cu excursia din 2006 in grecia. impresiile mele, proprii si personale privind conditiile de drum, itinerarul avut si obiectivele turistice vizitate cred ca prea putin v-ar interesa.

am avut un ghid nu slab, extrem de slab ! ne punea in autocar casete de la teleenciclopedia, in loc sa ne vorbeasca liber despre frumusetea locurilor prin care am trecut ( macar atat putea sa faca pentru a-si merita banii, sa invete ca un papagal textul, daca altfel nu se putea, nu ?!). si, ocupata cu serviciul, nu avusesem timp sa caut pe internet despre locurile pe care urma sa le vizitez.

acum, navigand pe net, aflu lucruri noi despre ceea ce am vazut ! si de ce sa nu promovez, la randul meu, aceste informatii si site-urile unde le-am gasit, pentru ca acei turisti care hoinaresc virtual sa aiba acces mai usor la ele ? un simplu click pe titlul ce apare marcat cu o alta culoare si ajungeti la pagina de unde am dat si eu copy – paste

Manastirile de la Meteora

Meteora

Meteora, situata in campia Thesaliei, in apropiere de Kalambaka, intre muntii Koziakas si Antichassia, este unul din cele mai cunoscute centre monahale ale Rasaritului crestin. O adevarata padure de piatra ce izbucneste in mijlocul campiei plaseaza ansamblul monastic intr-un peisaj de o maretie tulburatoare. Meteorele reprezinta cel mai important centru monahal ortodox al grecilor, dupa Sfantul Munte Athos.

Exista in aceste locuri peste o mie de stanci foarte abrupte si foarte inalte, formate cu saizeci de milioane de ani in urma in asa numita perioada tertiara care, cu manastirile lor seculare in varf, ilustreaza parca simbolic calea dificila, dar frumoasa pe care trebuie sa o urmeze crestinul catre “Preainaltul Domn al boltilor ceresti”.

Traseul de la Kalambaka pana la manastiri este fermecator. In dreapta si stanga apar stanci inalte, salbatice. Dupa un parcurs incantator ajungi la Meteora, unul din cele mai frumoase locuri de pe pamant, iar ca fenomen natural, unicul din lume.

Despre aceste locuri, Parintele Ioanichie Balan spunea, oarecum cu o unda de regret, din pricina multimii pelerinilor: “Ce frumoase locuri de nevointa duhovniceasca ofera monahilor Muntele Meteora! Dar cat sunt de asaltate aceste manastiri de turisti din toata lumea! Pentru aceasta multi monahi iubitori de liniste au parasit Meteorele si s-au retras in Muntele Athos, pentru a se putea ruga mai linistiti lui Dumnezeu, ziua si noaptea.”

Meteora este in totalitate pamant sfant, loc sfant zidit si pazit de Dumnezeu, pentru ca aici s-a sfintit fiecare stanca, fiecare pestera, fiecare piatra, pentru ca o multime de cuviosi ascetici si martiri s-au rugat si s-au indumnezeit pe stancile si vaile acestui loc.

Pentru marturia ei crestina, istorica, arhitectonica, artistica si geografica, Meteora este recunoscuta si ocrotita de UNESCO si de alte organizatii internationale. Prin Legea nr. 2531/11.10.1995 si Hotararea Sfantului Sinod al Bisericii Greciei, teritoriul Sfintei Meteora a fost proclamat, din octombrie 1995, “loc sfant, imuabil si inviolabil”, ceea ce-i asigura protectia si-i garanteaza autenticitatea.

Simbol al puterii de rugaciune si jertfa al intregii Ortodoxii, Meteora este unul din acele locuri unde prezenta harului este vie si lucratoare, iar binecuvantarea divina se revarsa din plin in sufletele pelerinilor.

Meteora – locas al monahismului ortodox

Primele mentiuni despre Meteora se pierd in negura vremurilor si a traditiilor. Izvoarele istorice atesta existenta unei prime comunitati ascetice in scorburile stancilor batute de vanturi si ploi ale Meteorei, la Schitul Dopionis, la sfarsitul secolului al XI-lea si inceputul secolului al XII-lea.

Pe aceste stanci fara vegetatie, s-a infiripat viata monahala inca din secolul al IX-lea. Inca din secolul al XI-lea, cand au venit aici primii asceti crestini, calugarii vietuitori in acest peisaj aspru au fost strajeri si paznici ai Ortodoxiei.

In anul 1334, Sfantul Atanasie, alungat din Sfantul Munte Athos, in urma invaziilor piratilor, strange cu sine 14 calugari si pleaca la Veria, in hotarele fostei Valahii Mari, prima mare asezare politica romaneasca din sudul Dunarii.

In noua locatie, pe una dintre stancile cele mai mari, inalta de 613 metri fata de nivelul marii, incepe, cu o munca titanica, ridicarea unei manastiri. Aceasta manastire poarta si astazi denumirea de “Marea Meteora” (Megalo Meteora); ea parta hramul “Schimbarea la Fata”.

La moartea Sfantului Athanasie (+1383), de pe tronul aceleiasi Valahii, vine urmas regele Ioan Duca Paleologul, cu numele monahicesc de Ioasaf. In fine, urmasul sau, Alexie Anghel, semna cu cerneala verde: “Cesar al Valahiei”.

Sunt pline actele Meteorelor de pomenirea unor dregatori valahi ca Petrita, Dragu, Calota, Bunila, si altii. Se pare ca tot un membru al dinastiei stapanitoare din Marea Valahie, Ioan Cantacuzino, a inaltat si Manastirea Sfantul Stefan.

Astfel, cu timpul, mai toate stancile Meteore au fost cuprinse de manastiri. De jos, de la baza stancilor, abia se disting cateva fragmente de zidire; de sus insa, de langa clopotnita Manastirii Sfantul Nicolae, de pilda, ceea ce vezi te infioara.

Cu mijloace de subsistenta extrem de dificile, dar cu rugaciunea inimii si postul ca arme permanente in fata lipsurilor si ispitelor de tot felul, ei au facut din aceasta asezare salbatica o oaza duhovniceasca si o puternica atractie pentru mii de pelerini care si-au gasit aici linistea duhovniceasca.

Din putinele despicaturi ale acestor stanci multicolore se proiecteaza scari vechi de lemn, care certifica existenta ascetilor in vremuri mai vechi. Pe varfurile cele mai greu accesibile, calugari nevoitori au construit manastiri de o rara frumusete. In secolul al XV-lea numarul manastirilor de aici depasea numarul de 20.

In timpul perioadei elenistice zona a cunoscut o importanta dezvoltare, insa secolul al XVII-lea a adus cu sine declinul manastirilor din Meteora. Acum mai sunt locuite doar sase manastiri, dintre care cinci de calugari si una de maici.

Dintre manastirile existente atunci, unele sunt astazi in stare de ruina: Sfantul Duh, Sfantul Dimitrie, Sfantul Nicolae Padova, Sfantul Antonie, Sfanta Manastire Pantocrator, Ipsilotera, Sfantul Gheorghe Mandilas, Intampinarea Domnului, Manastirea Maicii Domnului, Schitul Doumbiani, Manastirea Sfantul Grigorie, Manastirea Sfantul Ioan Botezatorul, Manastirea Sfantul Modest, Manastirea Caligrafilor (aflata pe cea mai inalta stanca).

Altele se conserva bine si fiinteaza si in prezent constituind o puternica atractie atat pentru pelerini cat si pentru turistii din intreaga lume. Manastirile vietuite de la Meteora sunt urmatoarele: Manastirea Marea Meteora (Schimbarea la Fata), Manastirea Varlaam (1350), Manastirea Sfanta Treime (1458-1476), Manastirea Sfantul Stefan (1350), Manastirea de la Rusanu (1380) si Manastirea Sfantul Nicolae Anapafsa (1527).

Pastrate cu mare grija si evlavie de catre monahi, aici pot fi admirate numeroase manuscrise si icoane de pret, moaste ale sfintilor si opere de arta miniaturala, fresce de o valoare inestimabila apartinand Scolii Cretane si Macedoniene.

Manastirile de la Meteora – locasuri ale ctitorilor romani

Urme romanesti sunt in aproape toate manastirile de aici. Ca si la Muntele Athos, voievozii nostri din tara au facut danii bogate manastirilor ctitorite de fratii lor romani din sudul Dunarii.

Neagoe Basarab a inzestrat cu odoare alese Marea Meteora. Si, spun cartile mai vechi, la aceeasi manastire se afla o cerere de ajutor catre voievodul Vasile Lupu, intarita cu opt peceti ale manastirilor de aici si cu douazeci si una de semnaturi de stareti si inalte capete bisericesti.

La Manastirea Varlaam exista Condica Sfintei Manastiri Bucovat; cu litere chirilice, dar in buna limba romaneasca, se poate citi pe una dintre file “Toti Sfintii, Hramul Sfintei Manastiri Varlaam de la Meteora”. Condica cuprinde sase hrisoave ale domnitorilor romani, incepand cu 1609 si sfarsind cu 1790.

Pe unul din peretii expozitiei de odoare bisericesti de la Varlaam era asezat un epitaf brodat cu fir de aur, aidoma celui existent la Manastirea Putna, lucrat de Maria de Mangop, cea de-a doua sotie a lui Stefan cel Mare.

Voievozii romani au daruit si moaste unor manastiri de pe Meteora: la Manastirea Sfantul Stefan se afla degetul mijlociu de la mana stanga a Sfantului Ioan Botezatorul; langa cele doua figuri ingenuncheate de pe invelisul de argint sunt inscriptiile Vladislav Voevod si Neacsa Doamna.

La Marea Meteora exista mana Sfantului Grigore al Neocezareei, cumparata de la familia Ghiculestilor, in anul 1772. Fara indoiala ca in manastirile de la Meteora exista icoane si picturi ale mesterilor romani, dar inscriptiile cu numele lor s-au sters ori sunt ascunse vederii. Un exemplu sunt frescele de la Biserica Ypapandi, naruita cu totul astazi.

Marea Meteora

Manastirea cunoscuta sub numele de “Marea Meteora” este situata pe o stanca aflata la marginea padurii de stanci la o inaltime de 613 de metri deasupra albiei raului Pinios. Suprafata ei superioara, unde se afla manastirea, este de 10.000 metri patrati.

Urcusul este de 250 metri, iar culuarele sapate in stanca si cele 115 trepte abrupte si neregulate conduc pasii pelerinilor, cu efort, dar fara teama si in deplina siguranta, pana la intrarea in manastire. Turnul cu balcon pentru scripete si plasa-lift, construit in 1520, este edificiul care se zareste din departare si primul care intampina dupa urcus.

Manastirea a fost construita prin munca si pe cheltuiala binecuvantatilor Atanasie si Ioasaf, in anul 1388, si este cea mai reprezentativa manastire din tot ansamblul de la Meteora. Sfantul Atanasie, venit din Athos, a intemeiat pe stancile Meteorei o mica sihastrie.

In prima chinovie a Sfintei Meteora, succesor si impreuna ctitor cu Sfantul Atanasie a fost Cuviosul Ioasaf (1350-1423), fostul imparat bizantin Ioan Vresis Paleologul. Ulterior, in 1541-1542, asezamantul a fost renovat si completat de calugarul Simeon si ucenicii sai.

In secolele XVI-XVIII manastirea numara pana la 300 de monahi si eremiti, fiind o chinovie exemplara. Cu timpul, numarul crescand al monahilor a facut din aceasta micuta biserica o adevarata lavra. Slujirea din aceasta biserica a fost savarsita, fara intrerupere, pana in zilele noastre.

Tot Sfantul Atanasie a inceput si constructia Bisericii Schimbarea la Fata, terminata ulterior de Ioasaf si Simeon. Aceasta biserica este cea mai veche si impunatoare din tot ansamblul Meteorelor, iar fresca interioara, de mare calitate artistica, apartine scolii cretane, ajunsa la culme in secolul al XVI-lea.

In interiorul manastirii se afla mormintele celor doi fondatori, precum si o pictura cu acestia tinand pe maini biserica. Biserica din interiorul manastirii are peretii acoperiti cu icoane ortodoxe, expresive, in culori vii. Din pacate nu se cunosc autorii, insa expertii considera ca ar fi vorba de ultimul, dar si cel mai cunoscut pictor cretan, Theophanis.

Mareata si impunatoare, Biserica Schimbarea la Fata a Domnului Iisus Hristos are un iconostas minunat sculptat in lemn poleit cu aur si un tron ecumenic decorat cu sidef cu incrustatii artistice (1616-1617).

Frescele sunt minunate, dateaza din secolul al XVI-lea si se refera la ciclul dogmatic, istoric si liturgic iconogragic al bisericii ortodoxe, o fericita imbinare de arta macedoniana si cretana. Dupa estimarile specialistilor, unele lucrari apartin ucenicului lui Teofanis, Georgi Cretanul.

Icoana Maicii Domnului cu Pruncul aflata pe catapeteasma, este apreciata drept unicat in iconografia ortodoxa. Aspectul particular rezida din reprezentarea Maicii Domnului – Imparateasa, cu coronita si vesmant rosu, cu flori in mana dreapta si spic de grau in stanga, simbol al granelor din care se face prescura. Mantuitorul nu este infatisat ca un prunc in bratele mamei, asa cum se obisnuieste, ci in picioare, invesmantat ca un print.

In afara de biserica centrala, la Marele Meteor exista alte trei biserici paraclis, cladite in perioade diferite: Biserica Sfantul Atanasie aflata la intrarea in manastire, Biserica Sfintii Imparati Constantin si Elena, construita in 1769 si Biserica lui Ioannis Prodromos, construita in anul 1600.

Printre odoare se pastreaza capetele fondatorilor manastirii, Atanasie si Ioasaf, moastele altor sfinti, darurile imparatilor bizantini si patriarhilor, cruci, icoane, manuscrise, carti vechi pe pergament, vase de cult din argint.

In biblioteca se afla aproximativ 600 de volume vechi, codici, manuscrise de mare valoare artistica. Manastirea Marea Meteora pastreaza bule de aur, sigilii patriarhale si documente istorice pretioase, lucrari vechi, rare, din secolele XV-XIX, icoane post-bizantine din secolele XIV si XV, vechi lucrari artistice executate manual: sculpturi in lemn, broderii cu fir de aur si argint.

Fosta Trapeza, construita in anul 1557, a fost transformata in muzeu si gazduieste o parte din patrimoniul manastirii. Are o lungime de 35 de metri si o latime de 12 metri. Cinci coloane sustin acoperisul care se imparte in patru bolti simple si doua duble, artistic decorate. In cavitatea Trapezei este pictata Maica Domnului, de o parte si de alta fiind reprezentati Arhanghelii Mihail si Gavril.

In muzeu se gasesc expuse obiecte de mare valoare duhovniceasca si artistica: cruci si sipete, epitafuri si icoane, potire si evanghelii, toiaguri arhieresti, odajdii sfinte. De mentionat in mod special, o cruce sculptata de Calugarul Daniil, la care a lucrat timp de zece ani si icoanele de mare valoare artistica: Umilinta Extrema, Nascatoarea de Dumnezeu Plangatoare, Atingerea lui Toma, Evanghelistii.

Vatra – bucataria din anul 1557, in prezent muzeu popular, care pastreaza nestirbita atmosfera de epoca, adaposteste interesante exponate, vase de bucatarie vechi, din cupru, lut si lemn.

Inainte vreme neexistand cai de acces in manastire, aprovizionarea se facea cu ajutorul unui scripete, cu funii si cosuri pe care calugarii le coborau pentru a fi umplute cu cele necesare de catre negustorii care se aflau la poalele stancilor.

In anul 1923 scarile de sfoara au fost desfiintate, iar plasa agatata din turnul special construit mai transporta doar obiecte si, din cand in cand, credinciosi varstnici sau bolnavi.
O constructie mica si simpla, sapata in totalitate in stanca, aflata langa scara de piatra, este schitul ctitorului manastirii, Sfantul Atanasie Meteoritul.

Manastirea Varlaam

Manastirea Varlaam, modesta ca suprafata, dar impozanta, se afla in apropiere de Marea Meteora, pe o solida stanca inalta de 373 de metri. Conform traditiei, ea a fost locuita pentru prima oara de pustnicul Varlaam care a construit aici in jurul anului 1350 o bisericuta cu hramul Sfintilor Trei Ierarhi si cateva chilii.

Varlaam a urcat pe stanca cu schele succesive, sprijinite pe grinzi infipte in gaurile dintre stanci. Mai tarziu schelele au fost inlocuite cu scari mari de sfoara si plasa. In anul 1922 au fost cioplite in piatra 129 de trepte care-l conduc pe vizitator, in deplina siguranta, pana in varful stancii unde se afla manastirea. Plasa se mai foloseste si astazi doar pentru transportul alimentelor si al materialelor necesare intretinerii sfantului lacas.

Manastirea Varlaam, in forma cunoscuta astazi, a fost ctitorita dupa aproape doua sute de ani, pe la 1517-1518, cand s-au stabilit aici cuviosii parinti Teofan (+1544) si Nectarie (+1550). Originari din nobila familie a Apsarazilor de la Ioannina, fratii Nectarie si Teofan, recladesc “Biserica Sfintii Trei Ierarhi” pe ruinele vechilor ziduri si, mai tarziu, construiesc “Biserica Tuturor Sfintilor” si “Biserica Sfantului Ioan Botezatorul”.

Biserica cu hramul Tuturor Sfintilor a fost inaltata in douazeci de zile cu materiale de constructie ridicate pe stanca meteorica intr-o perioada de 22 de ani. Din punct de vedere arhitectural biserica se aseamana cu manastirile de pe Muntele Athos.

Traditia consemneaza faptul ca parintele Teofan, ctitorul, fiind de zece luni bolnav, cand a fost instiintat ca s-au terminat lucrarile, s-a ridicat din patul de suferinta ajutat de un toiag si, cand a vazut biserica terminata, a inaltat mainile slavind pe Dumnezeu si multumind Tuturor Sfintilor. Apoi, dupa cum mentioneaza placa ctitorului, i-a binecuvantat pe fratii calugari, pe constructori, pietrari si tamplari, dupa care s-a intors cu bucurie in chilia lui si s-a mutat la viata cea vesnica.

In forma de cruce, cu turla, Biserica Sfintii Trei Ierarhi a fost decorata ulterior. Naosul a fost pictat in anul 1548 de marele artist cretan Franco Katelano originar din Teba, iar pronaosul a fost pictat in anul 1566 de doi frati, Gheorghe si Franco Kondaris, de asemenea din Teba.

Paraclisul Sfintilor Trei Ierarhi care are o singura incapere, a fost refacut in anul 1627 si pictat in fresca de Stergios si Kirillos in stil postbizantin, caracteristic primei jumatati a secolului al XVII-lea.

Alte cladiri care dainuie pe platforma stancii de la Varlaam sunt: vechea Trapeza, azi muzeu, Vatra sau Bucataria, una dintre cele mai frumoase constructii de acest fel si Spitalul.
Spre sfarsitul secolului al XVI-lea si inceputul secolului al XVII-lea a functionat la Manastirea Varlaam un renumit atelier specializat in broderie cu fir de aur.

Printre odoarele manastirii care se pastreaza in sacristie se afla moastele multor sfinti, odajdii, cruci, vase de cult din argint, centura de fier a ctitorului manastirii, epitaful brodat cu aur, evanghelii, manuscrise vechi pe pergament si sute de carti.

De asemenea, la Manastirea Varlaam se pastreaza “Evanghelia” atribuita Imparatului Constantin Porfirogenetul, din anul 959. Evanghelia pastreaza semnatura imparatului. Printre documentele acestei manastiri se pastreaza si unele romanesti de danie.

Manastirea Rousanou

Manastirea Rousanou, numita dupa numele fondatorului ei, se afla intre Manastirile Varlaam si Sfanta Treime, la sud-est de Marele Meteor, pe culmea unei stanci zvelte, verticale, din padurea de piatra de la Meteora. Un culoar de beton si un pod suspendat te duc pe crestetul stancii complet izolate, unde se afla manastirea.

Numele manastirii provine de la satul Rosana din Tessalia in care s-a nascut cel dintai ctitor. Acesta este un ansamblu incantator, cu patru etaje, care a capatat forma arhitectonica de baza in deceniul trei al secolului al XVI-lea. Biserica si cateva chilii se situeaza la parter, iar la etaj arhondaricul cu camerele de primire, chilii si alte incaperi auxiliare.

Vizitatorul care trece pe la poalele acestei stanci este cuprins de un sentiment de teama si admiratie privind laturile aproape vericale ale stancii care se continua cu zidurile manastirii. Intreaga suprafata a varfului stancii constituie incinta manastirii.

Ca si la celelalte asezaminte de la Meteora, la inceput accesul se facea cu ajutorul scarilor de sfoara. Pana in anul 1897, accesul in manastire se facea cu ajutorul unor franghii. Mai tarziu, doua poduri de lemn serveau calugarilor si vizitatorilor ca mijloc de a ajunge la manastiri. Incepand cu anul 1936, doua poduri de lemn solide servesc aceluiasi scop.

Izvoarele istorice precizeaza ca Manastirea Rousanou a fost intemeiata in anul 1288 de calugarii Nicodim si Benedict. In anul 1545 a fost renovata si completata cu alte constructii de catre calugarii Maxim si Ioasaf din Ioannina.

Biserica manastirii are hramul Schimbarea la Fata a Domnului Iisus Hristos, este decorata cu minunate fresce si are odoare deosebite printre care icoane, vase de cult, cruci, odajdii si moaste ale sfintilor.

Din punct de vedere arhitectural, este o biserica bizantina cu turle, cu trei spatii decorate cu picturi murale remarcabile, inspirate din ciclul istoric si liturgic al bisericii ortodoxe. Iconostasul este sculptat in lemn si poleit cu aur, iar strana de inchinare la icoana Nascatoarei de Dumnezeu este impodobita cu modele maiestrit lucrate in sidef.

Frescele despre care inscriptia spune ca au fost realizate in anul 1561 cu participarea staretului Arsenie, se pastreaza intr-o forma foarte buna in pofida vechimii lor de peste 400 de ani. Aici se afla unul dintre cele mai importante si mai stralucitoare ansambluri picturale ale perioadei postbizantine. Frescele care acopera tot naosul si pronaosul, apartin scolii cretane (dupa estimarile specialistilor, ucenicului lui Theofanis din Creta, Georgi).

La Manastirea Rousanou, pe langa “Schimbarea la Fata a Domnului Iisus Hristos”, la 4 decembrie se cinsteste cu deosebita evlavie Sfanta Mucenita Varvara. Pe la mijlocul secolului al XVI-lea a functionat la Manastirea Rousanou un atelier de manuscrise. Majoritatea manuscriselor si documentelor acestei manastiri sunt pastrate la Biblioteca Nationala din Atena.

Manastirea Sfanta Treime

Manastirea Sfanta Treime se inalta deasupra unei foarte abrupte stanci singuratice. Manastirea Sfanta Treime este construita pe stanca ce se inalta la nord-est de Manastirea Sfantul Stefan.

Varful stancii are o suprafata de aproximativ un hectar, aici aflandu-se alaturi de biserici chiliile calugarilor, bucataria, sala de mese si o mica bucata de pamant cultivata. Panorama ce se vede de la Manastirea Sfanta Treime este de vis, la est aflandu-se Manastirea Sfantul Stefan, la vest, Manastirea Varlaam si Marea Meteora, iar la sud, Kalambaka.

In vechime, asemeni celorlalte manastiri de la Meteora, urcusul se facea cu scara de sfoara sau cu plasa trasa cu un sistem de roata cu tambur si scripete. In anul 1888 s-a cioplit un mic drum in stanca, completat in anul 1925 cu 150 de trepte, facilitandu-se accesul in manastire.

Conform traditiei, manastirea a fost zidita in 18 ani, in perioada 1458-1476, de catre monahul Dometios, primul colonizator si ctitor. Intr-un document al imparatului Simeon Vresus Paleologos datand din anul 1362, se mentioneaza existenta Manastirii Sfanta Treime, cu viata monahala de calugari. Traditia spune ca au fost necesari 70 de ani pentru a urca pe stanca materialele pentru constructie si ca abia apoi a inceput zidirea lacasului.

Biserica Sfanta Treime a fost zidita in anul 1476 si are forma de cruce, cu turla joasa si doua coloane. Fresca interioara dateaza din anul 1741, este realizata in traditia post-bizantina, si este lucrarea fratilor preoti pictori Antonie si Nicolae.

Pe cupola este pictat Dumnezeu Pantocrator, iar in colturile sferice, cei patru evanghelisti intre care Sfantul Evanghelist Luca este reprezentat pictand icoana Maicii Domnului. Catapeteasma originala, sculptata in lemn, cu vechile sale icoane, a fost furata.

Pe langa biserica centrala, Manastirea Sfanta Treime mai are si un paraclis. Paraclisul Sfantul Ioan Botezatorul, de forma circulara, cu cupola, cioplit in stanca, inzestrat cu valoroase icoane, a fost construit si pictat in anul 1862.

La intrarea in manastire se afla o mica bisericuta sapata in stanca. Peretii au fost pictati de calugarii Damaskinos, Arsenios si Ionas. Complexul de constructii al manastirii cuprinde trapeza (sala de mese), bucataria, chiliile, salile de receptie, doua bazine pentru colectarea apei si alte incaperi auxiliare.

Muzeul de Arta Populara al manastirii, cuprinzand o bogata colectie de tesaturi foarte vechi, vase, unelte si obiecte de arta populara, prezinta un interes deosebit pentru vizitatori.

Manastirea Sfantul Stefan

Manastirea Sfantul Stefan este cea mai accesibila pentru pelerini. Aici se poate ajunge din doua directii: din satul Kastraki sau din orasul Kalambaka, din partea de sud-vest.
Manastirea este ca o cetate, construita in varful unei stanci gigantice cu o suprafata de 7.500 metri patrati.

Desene si gravuri vechi arata ca in trecut, la Manastirea Sfantul Stefan se putea urca mai lesne decat la celelalte lacasuri meteorice datorita unui pod mobil ce facea legatura intre stanca pe care se afla manastirea si versantul Koukoula, diametral opus. Ulterior, podul mobil din considerente de paza si securitate, a fost inlocuit de un altul, fix, cu lungimea de 8 metri, pe care se ajunge in deplina siguranta la manastire.

Manastirea Sfantul Stefan este cea mai veche asezare monahala de pe Muntele Meteora, fiind fondata in anul 1192 de catre sihastrul Ieremia. In anul 1333, Andronic al III-lea Paleologul a renovat-o, luand-o sub protectia sa.

Conform inscriptiei lui Ieremia, obarsia vietii monastice pe aceasta stanca dateaza din anul 1192. Cuviosii Antonie (prima jumatate a secolului al XV-lea) si Filotei (mijlocul secolului al XVI-lea), sunt considerati ctitorii oficiali ai manastirii.

Biserica veche, cu hramul Sfantul Arhidiacon Stefan, a fost construita in anul 1350, dar ulterior devenind neincapatoare, s-a mai construit o biserica mare (1798) cu hramul Sfantul Haralambie.

La Manastirea Sfantul Stefan a trait pentru o scurta perioada de timp imparatul Bizantului Andronic al III-lea Paleologos. De atunci manastirea s-a numit regala si patriarhala si s-a bucurat de anumite privilegii, imparatul facand importante donatii.

In anul 1398, domnul ungro-vlah Ioan Vladislav a donat manastirii un fragment de lemn din Sfanta Cruce, particele din moastele Sfantului Ioan Botezatorul si mosii din Romania, iar nepotul sau, vornicul Dragumar, a donat capul Sfantului Mucenic Haralambie.

In anul 1545, micul naos s-a marit, iar Preotul Nicolae a restaurant, partial, pictura. Biserica Sfantului Haralambie construita in anul 1789, impodobita cu minunate sculpturi in lemn, a fost distrusa de bombardamente in 1943, iar ulterior reparata si pictata de celebrul artist contemporan Vlasis Titomis. Este o constructie mareata si impunatoare, cu trei turle.

Minunatul altar sculptat in lemn si Sfanta Masa, de asemenea sculptata in lemn, impodobesc biserica. In biserica se pastreaza capul Sfantului Haralambie, moaste care savarsesc si in zilele noastre nenumarate minuni.

Impresionanta sala de mese a fost transformata in prezent in muzeu, avand ca exponate valoroase obiecte din patrimoniul manastirii: Evanghelii lucrate cu aur, Sfinte Potire, cadelntte, manuscrise, icoane postbizantine, vesminte tesute si brodate cu fir de aur, sculpturi si lucrari in filigran.

In sacristie si in biserica, printre odoare se gasesc cruci, vase de cult, icoane, odajdii, un epitaf, vechi manuscrise cu miniaturi, un brau lucrat cu fir de aur datand din anul 1778 si mansetele brodate cu aur care au apartinut Episcopului Gavriil de Dimitriada.

Manastirea Sfantul Stefan, cu o bogata lucrare duhovniceasca si filantropica, s-a remarcat pentru rolul de centru strategic al luptei macedoniene, la formarea tinerei generatii si in invatamant. Astfel, in anul 1850, manastirea a construit in orasul Kalambaka Scoala Konstandio si a donat 80.000 de drahme de aur pentru construirea unui gimnaziu in Trikala.

Daca in 1880 manastirea inca numara o obste de 31 de monahi, in 1960 ajunsese pustie. Ca urmare a acestui fapt, din anul 1961 manastirea a fost transformata in chinovie de calugarite. Muzeul manastirii adaposteste numeroase si pretioase obiecte de cult. Aici poate fi vazut un codex bizantin din anul 1404, donat de Filotei si Antonie Cantacuzino.

Manastirea Sfantul Nicolae Anapafsas

Pe crestetul ros de intemperii al unei stanci uriase, sta agatata cea mai mica manastire de pe Muntele Meteora, numita Sfantul Nicolae Anapafsas, adica Sfantul Nicolae “Odihnitorul”. Ea se ridica la sud-vest de stancile Meteorei, si intre manastirile parasite Prodromu si Pantocrator.

Manastirea, in forma ei actuala, a fost construita la sfarsitul secolului al XV-lea si inceputul secolului al XVI-lea, probabil peste ruinele unui lacas mai vechi. Se crede ca numele manastirii vine de la numele persoanei pe cheltuiala careia s-a construit prima ctitorie.

Suprafata redusa si ingustimea stancii pe care este asezata manastirea a constituit cauza principala a realizarii de constructii cu mai multe etaje. Astfel, la primul nivel se afla biserica si trapeza, iar la al doilea, chiliile.

Constructia bisericii a inceput in preajma anului 1510, cu cheltuiala lui Dionisie cel Milostiv, Mitropolit de Larisa, si a lui Nicanor, arhiereu exarh de Stagon – Kalambaka. Din primele decenii ale secolului al XVI-lea cand manastirea a fost complet restaurata si s-a ridicat din temelie Biserica Sfantul Nicolae, viata monahala organizata se desfasoara necontenit pana in prezent.

Biserica centrala a manastirii, inchinata Sfantului Ierarh Nicolae, urmeaza forma neregulata a stancii, fiind spatioasa si bine utilata. Biserica alungita, cu o singura incapere in forma de patrulater, cu o cupola mica in centrul acoperisului, este lipita in partea de sud de peretele de piatra al muntelui.

Decorarea bisericii, dupa cum atesta o inscriptie, s-a terminat in anul 1527. Decoratiile peretilor sunt atribuite calugarului Teofan Strelitzas din Creta care, in ciuda numeroaselor dificultati intampinate din cauza stancii, a realizat picturi de o frumusete impresionanta. Calugarul Teofan Strelitzas din Creta (+1559) este si intemeietor al Scolii Cretane de pictura bizantina.

Pictura naosului Bisericii Sfantului Nicolae este cea mai veche lucrare a lui Teofan in care isi pune amprenta personala cu toate trasaturile specifice ale inconfundabilei sale arte: noblete, vioiciune, prospetime, tonuri blande si luminoase si, in general, o calitate de exceptie si o tehnica desavarsita a proiectarii si repartizarii cromatice a formelor specifice care, in final, s-au cristalizat in marile ansambluri de pictura ale maturitatii sale artistice, in Manastirile Marea Lavra si Stavronikita din Sfantul Munte Athos.

Pelerinul poate vizita Paraclisul Sfantului Antonie, Osuarul si Paraclisul Sfantului Ioan Botezatorul, iar la ultimul nivel, vechea Sfanta Masa, cu fresce, servind in prezent drept loc oficial de primire. In prezent, mica manastire mai are doar cativa monahi.

” Ruşinoasă, mie-mi spui? ” de Andrei Plesu

Articol publicat in Adevarul, 24.09.2008

“Românul e pudic. Nu vrea să vadă şi să audă porcării. A, câte un scandal lăbărţat, ca la OTV, asta da, asta merită. E distractiv la culme şi e chestie de libertatea presei. Sau câte un monolog buruienos de-al lui Becali, normal! Omul e cumsecade. Creştin! Iubitor de fotbal! Sau versurile cântate de manelişti! Să nu mai facem pe nebunii! Sunt rupte din viaţă! Ne-am săturat de snobii şi elitiştii care le desconsideră. Da, suntem pudici, oameni la locul lor, băieţi fini. Dar asta nu înseamnă că nu gustăm plăcerile vieţii. Nu suntem fandosiţi. Iubim şpriţul, cheful, lăutarul, chiar dacă zice şi cântări mai deocheate. Însă între două chefuri, suntem ruşinoşi. Cu frică de Dumnezeu. Să nu îndrăznească te miri cine să ne spună lucruri fără perdea. Hai să zicem că între prieteni, sau în familie mai merge. Dar nu la vedere, nu în public. În public suntem domni, ţinem, mă-nţelegi, la onoarea noastră şi avem ambâţ. Suntem pudici. Avem, e adevărat, un repertoriu de înjurături cum nu mai au, se pare, decât ruşii şi ungurii. Ce imaginaţie barocă, ce combinaţii, ce ingeniozitate erotică! Popor vital, îndrăzneţ, creator. Căci în fond, e vorba de artă!

Furia e domesticită pentru a străluci, preţios, în chihlimbarul unor formule inegalabile, aproape nelumeşti. Există, de altfel, formaţii muzicale de succes în al căror repertoriu, sudalma, sexul vertiginos, manevrele tantrice colaterale (de la „oralităţi” nemiloase la sodomizări rectificatorii, de la fecale la „gâţi” ) joacă un rol decisiv, spre satisfacţia a milioane de ascultători patrioţi şi pudici. Avem deja şi foarte mulţi scriitori de talent care au descoperit, în zorii fragedei noastre libertaţi, vocabularul frust al acuplării, cu toate organele şi procedurile ei. Da, înţelegem arta, căci ne-am născut poeţi! Dar până la un punct. Care punct? Depinde de context, de cumetrii, de interese politice şi de antipatii private. Ceea ce e valabil pentru noi şi-ai noştri nu e valabil pentru orice trădător de ţară, pentru orice scârţa-scârţa pe hârtie.

Suntem pudici. Dar am învăţat de la multiple generaţii de strămoşi să ne adaptăm. Suntem gata să trecem cu vederea obscenitatea publică, în sensul ei cel mai larg. Suportăm demn schimonosirea limbii naţionale, mârlănia ubicuă, mizeria străzii, grosolănia politicienilor, reclamele vulgare, îmbrăcămintea de prost-gust, divertismentul de bodegă sau de semi-bordel, lipsa manierelor, nesimţirea civică, şedinţele parlamentare în care se fluieră ca pe stadion şi se aduc în sală „suporteri” plătiţi, emisiunile de televiziune gândite şi vorbite de semidocţi fuduli şi paranoici veseli. Suportăm, la o adică, orice. Atâta doar: să nu îndrăznească cineva să ne arate ponei roz şi vreun desenaş prea explicit. Mai bine zis, să nu le arate străinilor.

Străinii trebuie să ştie că suntem pudici. Cum şi suntem. Străinii sunt proşti. Nu văd decât ce le arătăm. Povestea poveştilor a lui Creangă nu e pentru ei. E pentru noi. Să o citim între noi şi să râdem ruşinaţi, pe înfundate, în timp ce în afară nu arătăm decât căluşari şi vreo zece români din topul nostru autohton. Cât despre cei prea slobozi la gură sau la imagini, să-i dăm pe mâna lui Văcăroiu!”

Actul de (in)cultura

Creatia artistica in Romania a devenit un fel de infractiune. Din mai multe puncte de vedere. O data, ca la ea participa din ce in ce mai putini oameni, adunati, s-ar putea spune, in niste grupuri care seamana foarte-foarte bine cu gastile de cartier. Manifestarile propriu-zise, lansarile de carte, venisajele, concertele, piesele de teatru, se desfasoara intr-o atmosfera atat de intima, de discreta, au parte de o clientela atat de bine selectionata, incat dau impresia unei actiuni subversive. Dar cel mai tare contribuie la aceasta impresie de afacere ilegala a manifestarilor cultural-artistice din Romania modul in care ele sunt sponsorizate. Ca sa poti aduce la cunostinta publicului un act de creatie ai neaparata nevoie de bani. Exista numai cativa magnati dispusi sa finanteze o astfel de intreprindere. Asa incat statutul lor seamana foarte bine cu cel al capilor unei lumi interlope. In plus, de cele mai multe ori, banii investiti au provenienta cel putin ciudata, daca nu carecumva de-a dreptul dubioasa. Mecena Romaniei de astazi are un contabil extrem de priceput, care stie cum sa invarta anumite sume de bani, cum sa le mute dintr-un cont intr-altul, cum sa deduca impozitul pe profit incat, pana la urma, “toata lumea sa fie multumita”.
Daca este vorba despre vreo pipita care trebuie sa-si unduiasca fundul si sa chiraie erotic, pe ritmuri de o provenienta incerta, lucrurile sunt simple si se reduc la satisfacerea reciproca a unor nevoi vizibile. Cand in discutie este insa altceva, o creatie literara sau una plastica, atunci coordonatele intra pe rigorile afacerilor mafiote. Unul dintre criterii, as zice eu cel mai onest si cel mai la vedere, este cel al vandabilitatii. Se vinde, bre, chestia asta? Acum, daca ies cu ea in targ, cati bani iau pe ea?! Ceea ce, in memoria lui Vincent van Gogh ar trebui sa ne faca sa pastram un moment de reculegere.
Matrita, stanta economiei de piata care a cazut peste spiritul poporului astuia, a deformat grav actul de cultura in sine, cu produsele sale cu tot. (Eu nu mai stiu unde este boema aia spontana, cenaclurile ad-hoc, organizate in locuinta proprie sau in carciumi, creatiile nascute pe loc, in prezenta prietenilor. Pe ce stele au emigrat marii clasici ai culturii romane?) De aici deriva inca un aspect care apropie actul de creatie contemporana din Romania de domeniul infractionalitatii. O sexualitate nu excesiva – exista contraexemple ale unor capodopere – ci maladiva, bolnavicioasa, obsesiva. Desacralizarea unor simboluri si concepte, tararea lor in bordelul unor violuri colective, coborarea unor insemne, care reprezinta sensibilitati umane si sperante celeste, pana la nivelul feselor si a vintrelor. Vulgaritatea cea mai obscena ridicata la rangul de norma a comunicarii inter-personale, obsesii inspaimantatoare, care in loc sa fie ucise, eventual impreuna cu propria existenta, sunt expuse in vazul lumii cu un ranjet de satisfactie pe fata.
Toate astea, si in plus nepasarea noastra, au mutat gardurile penitenciarului existentei imunde pana la marginea cea mai de sus a peisajului oferit de natura fabuloasa, dumnezeiasca, a actului de creatie.

Sursa: Cronica Romana, 25.09.2008

belle…

aceeasi frumusete in limbi diferite ….. o pot asculta la nesfarsite !

franceză , original – http://www.trilulilu.ro/alexa_cat/31b17f9e1d4dc5

http://www.trilulilu.ro/carmenviorica/61692245b3babe

rusă - http://www.youtube.com/watch?v=Ele36V1_ECU&fea-%20ture=related
spaniolă – http://www.trilulilu.ro/pufa/4f7aac4c826cdf
engleză – http://www.trilulilu.ro/Silviutzu/cfb1220018a3d3
italiană – http://www.trilulilu.ro/napocensis/bf10481b1bfb21

… omul…

De aceea e aşa de important să laşi anumite lucruri să treacă. Să le dai drumul. Să te desprinzi de ele. Oamenii trebuie să înţeleagă că nimeni nu trişează, uneori câştigăm, alteori pierdem. Nu aştepta să ţi se dea ceva înapoi, nu aştepta să ţi se recunoască efortul, să ţi se descopere geniul, să ţi se înţeleagă iubirea. Încheie nişte etape. Nu din orgoliu, din neputinţă sau mândrie, ci pur şi simplu pentru că acel lucru nu se mai potriveşte cu viaţa ta. Închide uşa, schimbă discul, fă curat în casă, şterge praful. Încetează să mai fii cine erai şi transformă-te în cine eşti! – Paulo Coelho

tu te bucuri ?

Te-ai bucurat vreodata cu adevarat pentru omul de langa tine ? Fie ca-ti e o ruda, un prieten, un amic sau poate doar un … necunoscut ? Ai avut curajul si frumusetea de a o face?

Cum te prosteste televiziunea…

nu am scris eu randurile ce urmeaza, le-a scris Ramona Suciu, in 2007

“Gasesc de cuviinta sa semnalez aici o carte care mi-a captat atentia prin subiectul inedit, Efectele televiziunii asupra mintii umane de Virgiliu Gheorghe. Consider mai necesar si meritoriu demersul autorului de a ne deschide ochii la pericolele care zac în umbra unui ecran cu o putere fascinatoare de necontestat.

Virgiliu Gheorghe noteaza în prefata lucrarii sale ca efectele televiziunii merg pâna acolo încât remodeleaza omul în întregime. În locul omului natural, al omului religios, al omului ascetic, apare un tip uman care şi-a pierdut aproape toate aceste calitati, functii şi puteri. În lumina cercetarilor lui McLuhan (Mass-media sau mediul invizibil, 1997) omul televizual “sufera de un sindrom în care se combina infirmitati multiple”, ceea ce ne arata ca e vorba de purtatorul “unor terifiante mutatii”, a caror nota dominanta e negativul omului creat de Dumnezeu. De aici şi ideea de nihilism, mai mult sau mai putin afirmat, însa cu siguranta stocat în subconştientul uman.Tulburator este şi faptul ca, precum dovedesc neuropsihologii Emery si Peper, “plonjarea individului în mediul comunicarii video este similara intrarii într-o stare semi-hipnotica”, ceea ce antreneaza o diminuare a cenzorului rational al judecatii, precum şi deschiderea portilor subconştientului şi patrunderea necenzurata a mesajelor TV în adâncul acestuia. Şi din moment ce functioneaza pe principiul dependentei, sepoate asemana oricarui drog, cu influente la fel de negative, deoarece anihileaza ratiunea, vointa şi chiar afectul uman. Degradarea se produce în timp, în functie de capacitatile proprii fiecarei persoane, dar efectul e acelaşi. Şi, asemanator oricarei dependente, poate fi identificata prin efectele resimtite de cei carora au fost privati de marea placere a vizionarii, irascibilitate şi chiar furie necontrolata. Alt simptom este acela de a nu recunoaşte dependenta. Doar cei din jur ar fi dependenti de televizor, nu noi…

Un tânar scriitor justifica obiceiul lui de a se droga astfel: “Sub influenta marijuanei, fara prea multe cuvinte, apreciati-va starea psihologica, şi primul lucru pe care-l învatati este ca nu puteti sa deosebiti ceea ce este real de ceea ce este ireal. Exact aşa cum se întâmpla şi la TV.”

Vizionarea TV nu e un simplu obicei sau doar un mijloc de informare: ne aşezam zilnic câteva ceasuri în fata televizorului, sub pretextul relaxarii, dar daca am fi putin mai atenti la ceea ce ni se întâmpla în realitate, am descoperi poate cu stupoare, ca, dimpotriva, suntem mai încarcati, cu toate acele imagini şi schimbari de cadru care ne bruiaza. Apoi, pe termen lung, efectele pot fi remarcate: oamenii ajung sa gândeasca, sa se comporte, sa se îmbrace dupa cum le sugereaza televiziunea. O mare parte din modul de a fi al acestui om, din ideile, aspiratiile şi sentimentele lui se datoreaza miilor de ore petrecute în fata celei pe care Martin Eslin o numeşte “maşina visarii”.

Cercetarile neuropsihologilor demonstreaza ca vizionarea TV altereaza în special capacitatile cognitive ale persoanei. Nu numai procesul învatarii este dezavantajat, ci şi gândirea logica şi analitica, discursivitatea, capacitatea de exprimare a ideilor, creativitatea şi chiar dezvoltarea inteligentei. Televiziunea afecteaza mai ales cortexul prefrontal, acea parte a creierului care este cel mai bine dezvoltata la om, unde sunt mediate procesele mentale superioare, ce diferentiaza fiinta umana de celelalte vietuitoare. Afectiunile pe care nu numai vizionarea TV, dar şi jocurile pe calculator şi navigarea necontrolata pe internet, le produc asupra cortexului prefrontal se remarca uşor la copii şi tineri în dificultatile pe care aceştia le întâmpina în a se concentra şi în sustinerea motivatiei, în controlul emotiilor şi al comportamentului, în planificarea şi organizarea programului.

Înca din anii’60, McLuhan sustinea faptul ca esential într-un proces de comunicare nu este mesajul transmis, ci mediul prin care se realizeaza comunicarea. Aşadar, fiecare mijloc de comunicare: vorbirea, scrisul, radioul, telefonul şi televizorul  structureaza într-un mod specific şi definitoriu mesajele pe care le transmite. Nu e atât de important ce vedem la televizor, ci faptul ca ne uitam la televizor. Deşi teoria era argumentata prin numeroase exemple din istoria culturii, din antropologie şi teoria comunicarii, parea putin credibila pentru marea parte a oamenilor de ştiinta. În anul 1971, Herbert Krugman, un cunoscut cercetator din domeniul neuropsihologiei, punea la punct o serie de experimente ce priveau acest subiect: “O persoana citea o carte când a fost deschis televizorul. De îndata ce a devenit atenta la ecran, frecventa undelor cerebrale s-a modificat considerabil. În mai putin de doua minute, subiectul se afla predominant în stare alfa, relaxat, pasiv, neconcentrat.”

Reactia cerebrala a subiectilor la trei tipuri de continut ale programului TV a fost esentialmente identica, deşi i-au marturisit lui Krugman ca un program le place, altul nu, iar al treilea îi plictiseşte.Undele alfa scad puterea de concentrare fata de mediul exterior.

Cuvântul potrivit pentru starea alfa este “în afara spatiului”, fara orientare. Toate studiile constata aparitia unei anomalii neurologice în timpul privitului la televizor, şi anume, o inhibare a activitatii emisferei stângi a creierului, care-şi reduce astfel, activitatea.

Pe supozitia cum ca televiziunea şi calculatorul ar avea un rol decisiv în procesul învatarii, s-au investit în lumea întreaga miliarde de dolari în programe pentru educatie şi informare prin calculator. Însa generatiile care vin nu mai au deschidere pentru ce înseamna o viata adevarata, cu tot ce presupune aceasta: responsabilitati, implicare, organizare. Par a trai în lumea lor, a personajelor fantastice, sau chiar daca nu au ajuns acolo îi îngrozesc pe profesori cu mostre de violenta provenita din filmele şi desenele animate pe care le urmaresc si în care se implica cu atâta interes.

Chiar daca nu ridica probleme comportamentale, profesorii, educatorii şi parintii (cei care sunt atenti la copiii lor) observa faptul ca aceşti copii nu mai ştiu ce înseamna ascultarea, respecatea valorilor traditionale, fiind atât de influentati de principiile nihiliste mediatizate peste tot, cum ar fi ideea ca numai bogatul merita respect pentru banii sai, în rest omul neavând vreo valoare în  calitate de persoana creata de Dumnezeu. În filme şi chiar şi în desene animate se propaga o violenta de nedescris – şi atunci nu ma mir de actele de violenta extrema din şcolile americane. Tot prin media – televizor, internet – putem vedea numai modele care ne tenteaza imaginatia: vedete fara vreun cusur vizibil, care ne dau, sub o forma sau alta,

sfaturi legate de cum sa ne îmbracam, sa ne comportam, etc. pâna când ajungem chiar sa ne identificam cu acestea sau sa râvnim la “fericirea” lor şi uitam de fericirea pe acest pamânt, dar mai ales de cea veşnica.

Virgiliu Gheorghe atrage atentia ca personajele din filme par a duce în general o viata în afara Traditiei şi a Bisericii. Desfrâul este la loc de cinste, sub pretextul ca îti traieşti viata la maximum, îti traiesti clipa, ai dreptul de a face orice îti atîta simturile, nici o perversiune nu e ocolita, avortul este încurajat, la fel cum şi divorturile. În acest sens, se observa o mare asemanare cu ce se întâmpla în afara ecranului televizorului. Oamenii nu mai au rabdare unii cu altii, au uitat sa mai comunice şi au cazut într-o comoditate, apatie, atât fizica, cât mai ales, spirituala.

Pe de alta parte, se manifesta alt efect al televizorului în cazul copiilor cu hiperactivitate – deşi pare paradoxal, aceasta tulburare de comportament s-ar datora tocmai privitului excesiv la televizor, încarcarii creierului cu foarte multe imagini precum şi neputinta de a le stoca, întrucât creierul lor e în formare.

De aceea, cînd îl pui sa stea într-o banca – şi , credeti-ma, am trecut şi eu prin aceasta experienta, şi nu doar cu un singur elev – acesta nu are stare, deranjeaza ora şi chiar are reactii violente fata de colegii sai şi, uneori, fata de profesori.

Tot în cazul elevilor, se constata o scadere a capacitatii de concentrare şi de atentie, precum şi de “mânuire” a limbii, de utilizare a acesteia într-un mod cursiv, coerent şi corect ca sintaxa. De acest fapt ar fi responsabila tocmai emisfera stânga a cortexului, cea care prin privitul excesiv la televizor este inhibata.

E un efort aproape imposibil de a propune cartea în locul televizorului, pentru ca nefiind atât de puternic stimulati vizual, lectura devine plictisitoare pentru copiii care nu au acest exercitiu. Aşadar, de mici ar trebui sa li se citeasca poveşti, apoi sa li se sugestioneze lectura acestora cu cât mai putine poze, imagini, pentru a le putea dezvolta echilibrat latura rationala, logica, precum şi imaginatia. În acest sens, fiind binecunoscut rolul pe care îl are limbajul în formarea gândirii şi a personalitatii de sine statatoare, capabila de a trai şi de a-şi însuşi viata ca dar divin.

Tot un mod de a “trata” efectele televiziunii este bineînteles, reducerea numarului de ore dedicat vizionarii (maximum 3 ore pe zi), înlocuirea acestuia cu exercitii fizice, cu plimbari în natura (atât cât mai exista parcurile), numai ca acest lucru nu este dorit de o societate consumista cum a început sa devina si societatea româneasca. Cu cât stam mai pasivi în fata unui ecran, cu atât suntem mai influentabili şi chiar mai bolnavi, întrucât e demonstrat ca privitul la TV şi mâncatul în acelaşi timp duce la obezitate, o alta problema a zilelor noastre. Undele transmise de ecranul televizorului încetinesc metabolismul uman, iar grasimile, atât de abundente în ceea ce se numeste “junk-food”, nu au alta solutie decât sa fie”stocate”, caci mişcarea, ca factor vital în dezvoltarea umana, lipseşte cu desavârşire.

O ultima solutie, şi poate cea mai importanta la nihilismul transmis şi prin media, este aceea de a întelege pericolele de care suntem înconjurati şi de a lua atitudine.

Sa diferentiem planurile, real de ireal, viata noastra, ca entitati personale, unice, de “valorile”care ne sunt impuse prin media ca demne de invidiat, şi sa cautam fericirea la Dumnezeu, caci numai în El gasim Calea, Adevarul şi Viata.”

dar de Ilie Badescu ati auzit ?

este doctor in sociologie, profesor universitar si sef al catedrei de sociologie a Universitatii din Bucuresti, autor a mai multor studii si monografii (printre care Tratat de geopolitica, 2004). Coautor al lucrarilor "Geopolitica integrarii europene" (2002) si "Sociologia si geopolitica frontierei" (2 vol., 1995). Fondator (2002) al Revistei de sociologie, geopolitica si geoistorie. Autor al cartii "Noologia" si unul dintre fondatorii domeniului cu acelasi nume.

O ipoteza tragica: triumful mondial al Statului magic

” Vizionarea TV, prin caracteristicile sale, ii determina pe oameni sa se raporteze la televiziune ca la o instanta de ordin religios. Nu numai metaforic vorbind, televiziunea instituie in societatea mediatica o realitate asimilabila templului din religiile idolatre. Fantasme fabricate si refabricate de masinaria infernala a imagologiei televizualului razbat direct in subconstiinta omului, lipsindu-l de controlul elementar asupra propriilor sale dorinte si reprezentari, blocandu-i accesul la exercitarea liberului arbitru. Plonjand cu voluptate in mediul de imagini si de fantasme generate continuu de ecranul televizorului, omul intra fara sa stie in cea mai umilitoare robie, in robia mintii.

Efectul mediei audio-video este unul de tip magic dat fiind faptul ca dupa numai doua minute de la instalarea in fata televizorului creste fantastic emisia undelor alfa, ale pasivitatii, starii semi-hipnotice, reveriei si teledependentei etc. Activitatile de tip beta ale cortexului se diminuiaza spre pragul zero, facultatea selectiva inceteaza sa se mai manifeste, functiile axiologice sunt brusc suspendate, insul este deposedat de orice initiativa psiho-morala, se comporta ca si cum ar fi dirijat de “altcineva”, ca in starile de somnambulism.

De aceea, expunerea la televizor induce stari psihice pe care le putem incadra in familia starilor alterate de constiinta (starile de natura hipnotica, visele, decuplarea spatio-temporala si senzoriala, halucinatiile etc).

Un ins care petrece circa 3-6 ore in fata televizualului si crede nu in realitatea lucrului ci in imaginea lui, pe care i-o furnizeaza prelucrarea (deconstructia) televizuala, este vrajit, confiscat mental si simtual de fantasmele televizuale, astfel ca aproape nu-si mai apartine.

Potrivit cercetarilor in domeniu, imagologia televizuala se substituie religiei instituind un tip special de idolatrie prin care triumfa in lume cultura nihilista si domnia “statului magic”, cele doua mari fatete ale erei globalizarii. Unele carti ca cele ale lui McLuhan (tradusa si in romaneste: “Mass-media sau mediul invizibil”, 1997), dar si aceea a lui Jerry Mander (”Four Arguments for the Elimination of the Television”, 1978) si a lui Janne M. Healy, “Endangered Mind”, 1990) se inscriu si ele intr-o atare serie mondiala de avertismente severe asupra marilor primejdii aduse de generalizarea mediului televizual de existenta.

“Omul acesta nou” pare a fi cu adevarat purtatorul unor terifiante mutatii, a caror nota dominanta este negativul omului creat Dumnezeu, este chiar “antiomul”, cum il caracterizeaza un istoric si filosof crestin. Televiziunea si mediul creat de aceasta se incadreaza in configuratia culturii nihiliste ale carei trasaturi definitorii sunt:
- Dumnezeu a fost ucis in sufletul celui care-o impartaseste, in mediul acestei culturi;
- actul televizual a inlocuit actul religios;
- tainele au fost substituite de mistere;
- lumea TV ajunge a fi perceputa ca lume exemplara a existentei plenare ceea ce-i atesta caracterul idolatru
- omul liber in fata lumii si a lui Dumnezeu lasa locul tipului teledependent, un straniu mutant, pe care faza postnihilista il etaleaza la o scara si intr-o proportie mondiala.

Ce aduce nou mediul cultural contemporan, noul stil de viata fata de societatea traditionala si se reflecta in mod amplificat in mesajul lumii TV si in experienta acesteia? Raspunsul nu este greu de gasit in contextul cercetarilor privind problemele de atentie si invatare.

Concluzia la care se poate ajunge este ca germenul disolutiv pentru viata si sanatatea mentala a tinerilor noilor generatii il constituie, in modul cel mai probabil, cultura sau experienta nihilista” (citat din mss), iar aceasta cultura a nihilismului capata proportii planetare gratie efectului de umbrela informationala globala pe care-l induce mass-media in frunte cu televiziunea. Umbrela televizuala capata doua expresii:

a) controlul fluxului mental prin mecanisme de tip ideologic, instaurand in lume idolatria ideologiilor;
b) controlul mental prin narcoza constiintei ca efect al manipularii simtuale a omului, gratie fantasmelor si imaginarului televizual.

Cele doua totalitarisme – ideologic si magic – induc doua formule de stat totalitar, iar acestea sunt amandoua expresii ale culturii nihilismului.

Stiinta intre cultura nihilismului si cultura credintei

Televiziunea afecteaza deopotriva activitatea corticala a creierului si puterea sufleteasca a indivizilor care aleg sa traiasca intr-un mediu televizual de existenta. Conditia umana este grav afectata, televizualul modifica oscilatiile undelor creierului, pana la diminuarea spre zero a undelor beta, adica a suportului energetic al activismului cerebral, al proceselor de gandire, analiza si decizie: in cercetarile intreprinse de sotii Emery ori in cele ale lui Krugman, s-a ajuns la concluzia ca, “odata ce televizorul este pornit, undele creierului incetinesc pana cand undele alfa si delta devin preponderente. Cu cat televizorul sta mai mult timp aprins, cu atat sunt mai lente undele cerebrale”.

In al doilea rand, potrivit concluziilor si masuratorilor unor mari savanti americani, neuropsihologi in special, televiziunea si intreaga cultura legata de televizual creaza mediul de aparitie a unor anomalii neurologice in ceea ce priveste emisfera stanga a creierului, a carei activitate pare a fi masiv inhibata pe toata durata privirii televizorului. Aparitia acestei anomalii neurologice in timpul privitului la TV si anume inhibarea activitatii emisferei stangi a creierului, care-si reduce extrem de mult activitatea, induce o radicala diminuare a capacitatilor critice, a creativitatii, a raspunsului si deci a reactivitatii cortexului la stimulii primiti pe cale televizuala.

Cat de adanc sunt sesizate lucrurile acestea de catre Pr. Dionisie de la Muntele Atos:

“E o intelepciune mare, nu sunt lucruri mici toate chestiunile, toate inlesnirile astea, dar vezi ca le intrebuinteaza oamenii spre daramarea lor, le intrebuinteaza oamenii spre a se departa de Dumnezeu. Astia pe care i-a luminat Dumnezeu si au descoperit atatea inlesniri, niciodata nu zic: “Ia uite, Dumnezeu mi-a ajutat si am descoperit cutare lucru”. Nu! “Eu, eu!”. Eh!… Si atunci nu este mai mare primejdie la fiecare dintre noi ca atunci cand ai egoismul in tine. Adica, daca ai egoism, de-acum te pui in locul lui Dumnezeu, nu te smeresti “ca eu sunt praf si cenusa”, ci: “Eu am descoperit, eu am facut”. Nu zici: “Multumim Domnului, m-a luminat harul Sfantului Duh, m-a luminat Dumnezeu care pretutindenea si in tot locul si in tot momentul e cu noi si am descoperit asta”. Nu, niciodata! Vezi? Egoismul! De aceea omenirea merge departata de harul Sfantului Duh.

Mandria e cea mai primejdioasa patima. Toate patimile, toate pacatele, se iarta foarte lesne, si te imbratiseaza Dumnezeu si te duce in imparatia Cerului. insa, la imparatia Cerului sub nici un motiv nu poti inainta cu inaltarea mintii, cu mandria. Ispititorul, satana cel mare, e foarte destept si stie lucrul asta. De aceea seamana in omenire inaltarea mintii si tulburarea, adica mandria, ca sa nu poata inainta omul la imparatia Cerurilor. Caci Sfintele Scripturi asa spun, ca, din bunatatea Lui, Dumnezeu vrea ca acolo unde a fost imparatia satanei atat de infricosat si mare, care pe urma a cazut din cauza mandriei, acolo sa completeze locurile acelea cu sufletele bunilor crestini si ale calugarilor care s-au aflat la Dumnezeu. Dar acolo nu poti ajunge daca ai inaltarea mintii, sub nici un motiv! Doar cu smerita cugetare poti ajunge acolo! De aceea, ispititorul instaleaza in sufletul copilului, de mic, inaltarea mintii, mandria, lucru care zicem ca nu-i nimic, si de fapt acela-i cel mai daunator, cel mai primejdios pentru mantuirea sufletelor noastre”.

Iata, dar, ca televizorul rupe intelectul de inima, amputeaza functia sufleteasca, il arunca pe om in externalitatea lumii, in cele desarte, de la mandrie (auto-admirare) pana la betia simturilor, totul este plonjare totala in lumea aceasta, uitare de cer si de Dumnezeu si incredintare in cele de pe pamant. Nimic din ceea ce tine de extratemporalitate, de alocalismul noosic al fiintei profunde, nu mai razbate in manifestarile cele obisnuite ale omului. Lucrul cel mai grav este ca toate acestea revin in campul de constiinta al omului astfel amputat in forma degradata a “religiei televizualului”, in fapt o para-religie, o grava, primejdioasa idolatrie care arunca omul in robia magicului, provocand cea mai tragica decuplare ontologica a omului, decuplarea din raportul cu adevaratul Dumnezeu si deci cu adevarata Biserica.

Lumea TV este o “casa a zeilor”, ceea ce arata indeajuns ca lumea este supusa unei masive “revrajiri prin televizionare”. Intr-o atare lume intoarsa pe dos, “televizorul devine templu” si “temei al unei alte sanctificari”, televiziunea castiga un adevarat monopol pe piata miturilor si fantasmelor omului modern, ceea ce reprezinta intr-adevar pilonul terific al edificarii statului magic in lumea revrajita.

Amputarea memoriei sacre

Viata inseninata si pacificata si lumea linistita sunt roadele darului, ale Harului, ele decurg din caracterul gratiat sau daruit al existentei, consecinta a creatiei. Aici este locul in care se interpune televiziunea: ea promite liniste, armonie, vindecare, inseninare si pacificare, bucurie si beatitudine. Tragica minciuna. O noua problema survine in raport cu un astfel de unghi al abordarii problematicii omului si a societatilor in lumina teoriei substituirii lucrarii harului printr-o putere mincinoasa, cum este televiziunea, si anume aceea a caracterului rascumparator, tamaduitor, al memoriei sociale sau colective, esential pentru o stiinta a societatii.

Televiziunea modifica memoria, obtureaza canalul amintirii de Dumnezeu, ceea ce conduce la cea mai grava maladie ontologica a omului ca specie. Dar mai presus de toate, aceasta amputare este o tragica deviere a stiintei, care devine astfel albia unei canalizari nihiliste.

Memoria sau “aducerea aminte de Dumnezeu” a fost la inceput “simpla si omogena”, ne spune Sf. Grigorie Sinaitul. “Principiul si cauza gandurilor inseamna, dupa incalcarea poruncilor, distrugerea memoriei simple si omogene. Devenind complicata si schimbacioasa, din simpla si omogena cum era, ea a pierdut amintirea lui Dumnezeu si puterea ei a fost distrusa. Remediul pentru a scapa aceasta memorie primordiala de memoria primejdioasa si pacatoasa a gandurilor este revenirea la simplitatea initiala…

Marele remediu pentru vindecarea memoriei este perseverenta si neclintita aducere aminte a lui Dumnezeu prin rugaciune”. Or cultura televiziunii compromite, blocheaza tocmai aceasta amintire, caci la toate necazurile si spaimele omului propune o evadare in lumea cutiei de sticla. Adevarata vindecare presupune “dezactualizarea vietii robite de memoria primejdioasa si pacatoasa a gandurilor” si, deci, disponibilizarea pentru energii sau lucrari duhovnicesti. Aceasta este calea dreptei trairi si catre dreapta randuiala. Aici se interpune cu putere deviatoare televiziunea: ea promite ceea ce numai Dumnezeu ne poate da. Orice dezactualizare a vietii robite de neputinte si de patimi este implicit o actualizare a darului si deci a latentelor sufletesti. Aceasta presupune tocmai situarea in orizontul “bucuriei si al veseliei in suflet”.

“Iubitorule de Dumnezeu, fii foarte atent! Atunci cand te indeletnicesti cu munca si vezi o lumina sau un foc, inlauntrul tau sau in exterior, sau asa-zisa imagine a lui Hristos, a ingerilor sau a sfintilor, nu o primi, esti in primejdie, si poti sa suferi din cauza ei. Nu-i da voie spiritului sa nascoceasca astfel de imagini! Toate aceste nascociri exterioare nepotrivite au ca efect ratacirea sufletului. Adevaratul principiu al rugaciunii este caldura inimii, care arde patimile, care naste bucuria si veselia in suflet, care supune inima unei iubiri adevarate si unui sentiment de plenitudine neindoielnica”.

Televiziunea este acea forta care ne sustrage, ne rapeste de pe calea spre adevarata eliberare si ne livreaza robiei cutiei nascocitoare de imagini. In felul acesta, la obturarea functiilor emisferei stangi, a dinamismului creierului prefrontal, se adauga si aceasta amputare a memoriei ontologice, adica a amintirii de Dumnezeu.

“Sfintii parinti si psihologia adancurilor arata ca sunt doua memorii: o memorie ontologica, fiintiala, sacra, a chipului lui Dumnezeu in om, si o memorie istorica – acea agonizare umana de-a lungul vietii, mileniilor umane (…) zice Psalmistul: Ci pus-a in vistierii adancul”. “Ce sunt nu stiu, iar ce stiu nu sunt”. “Trei sunt uriasii care ucid sufletul: Uitarea, Ignoranta si Lenea”.

Sa retinem ca cele doua forme de memorie constituie adevaruri de la varful stiintei sufletului pe care psihologia pozitivista le-a facut obscure, tocmai ca sufletul sa piarda legatura cu dreapta memorie. Iar televiziunea cultiva unilateralitatea memoriei asa cum in raport cu cele doua emisfere cerebrale cultiva unilateralitatea emisferei drepte. In genere, lucrurile sunt simple si invataturile sunt si ele simple. Invataturile actualizate au forma sentimentelor bune, iar indrumarile rele vin pe calea si prin mijlocirea sentimentelor negative si a gandurilor incalcite sau, gratie televizualului, vin prin mijlocirea unei vieti amputate.

Televiziunea creeaza intr-un ins iluzia ca lucrurile si timpul sunt la dispozitia lui incat el nu realizeaza ca toate sunt desertaciune si doar cele simple sunt aducatoare de pace, armonie, siguranta si mantuire. Sentimentul bun este invatatura cea buna. Noi suntem
intotdeauna in interiorul cate unui sentiment dominant in jurul caruia se cladesc, mai apoi, toate gandurile si orientarile noastre.

Unele sentimente sunt luminoase si ele fac din noi persoane luminate, minti luminate, gandire luminata. Eroarea “iluministilor” a fost aceea sa creada ca “ratiunea” este sursa luminii. In realitate, sursa luminii este in adancul fara fund al inimii, insusi Dumnezeu, si se transpune in lume prin trairi inaltate si inaltatoare, adica prin stari sufletesti, la temelia carora gasim latentele sufletesti, energiile necreate. Or tocmai acest dinamism vertical este suprimat de televiziune.

Deformarea tiparelor experientei colective. Desbisericirea lumii

Putem incadra, iata, efectele televizualului in categoria celor de tip devastator si nu putem sa nu receptam noul concept pentru ce reda sintetic noul tip de cultura generata de mediul comunicarii video-audio: cultura nihilista. Cum s-a precizat, aceasta afecteaza nu doar activitatea cortexului ci diminueaza in chip dramatic, spre alarma, puterile sufletesti ale indivizilor si in ansamblu ale popoarelor. Dl Virgiliu Gheorghe examineaza in profunzime chestiunea.

Cultura noilor media pare a diminua spre anihilare valoarea pe care omul o atribuie in mod obisnuit unei trairi (stari de viata) inaltate la Dumnezeu, ceea ce afecteaza actualitatea ei sufleteasca, si deopotriva intensitatea ei. Exista moduri de viata care provoaca declinul pretuirii unor tipare de traire. Diminuarea pretuirii unui tipar de viata aduce dupa sine si diminuarea aderarii la el. Prin urmare, orice act de traire este “invelit” de aceste doua fatete: pretuirea si aderarea. Ele trebuie sa se regaseasca in orice diagnoza asupra comportamentelor omenesti, deci in studiile si cercetarile umane. Fiecare cadru spiritual este aidoma unei insule, sau gradini in care te intalnesti cu cei ce aleg sa-si traiasca zilele libertatii acolo. Intre valoarea unui cadru de traire (pretuirea sau actualitatea lui sufleteasca) si aderarea la el, practicarea lui in viata cea de toate zilele, este o diferenta care fundamenteaza predictiile realiste.

In fapt, orice popor, prin manifestarile lui creatoare, isi fixeaza tiparele de “traire” sub forma unor cadre spirituale, la randul lor
multiplicate in opere, ritualuri, sarbatori etc. si, mai presus de toate, in religiozitate. Toate acestea compun un “intreg” spiritual definitoriu pentru acel popor.

Arareori o elita s-ar putea manifesta la puterea intregului spiritual al unui popor. Particularitatea culturii bazate pe exclusivitatea mediului video-audio de comunicare consta in aceea ca micsoreaza aceasta varietate de cadre spirituale, dar mai ales compromite accesul la cadrele de viata spirituala pe care le desemnam sintetic prin termenul de Biserica sau prin termenul de koinonia care inseamna stare de comuniune, iar aceasta atinge un prag maximal in acel cadru de traire (noologic) pe care-l numim Biserica.

Televizorul dezbisericeste lumea, instaland in mediul de viata al popoarelor un fel de surogate religioase intre care se afla insasi televiziunea. Toate cercetarile dedicate acestei chestiuni au constatat ca exista o legatura stransa intre starile neurologice, psihologice si, am adauga noi, noologice, induse de vizionarea TV si de continutul acesteia si care se incadreaza in starile alterate ale constiintei, din aceiasi familie cu starile induse de droguri, cu fantasmele, visele, psihozele etc. Trasatura dominanta a acestei legaturi este data de faptul ca in toate se poate citi, pe de o parte, alterarea constiintei si, pe de alta, progresul nihilismului incat putem adera si la cea de-a doua concluzie desprinsa din aceasta categorie de cercetari: singurul raspuns la cultura nihilismului este cultura credintei. Fara de aceasta “intoarcere” se poate usor prognoza nu sfarsitul civilizatiei occidentale, ci sfarsitul omenirii. Cu adevarat, lumea se afla azi la raspantie: cultura nihilismului si cultura credintei reprezinta marea bifurcatie a omenirii. Ea este bifurcatia intre drumul spre sinucidere colectiva sau spre supravietuire colectiva. Tertium non datur. “

despre selectarea jucatorilor potriviti

sursa de informatii: „Totul despre lideri, atitudine, echipa, relatii”, John C. Maxwell, Ed. Amaltea, articolul ce urmeaza fiind publicat in Saptamana Financiara, 14.06.2007

Conform afirmatiilor lui Andrew Carnegie, un maestru al identificarii potentialilor lideri, procesul de dezvoltare a oamenilor seamana cu descoperirea aurului… trebuie sa elimini tone de noroi ca sa gasesti un gram de aur. Dar nu cobori in mina ca sa cauti noroi, ci cobori in mina ca sa cauti aur. Asa stau lucrurile si in cazul dezvoltarii oamenilor inzestrati cu talentul de a conduce. Cu cat cauti mai multe calitati pozitive, cu atat le vei gasi mai repede.

Liderii adevarati cauta si gasesc potentiali lideri, pe care apoi ii transforma in lideri de exceptie. Exista un aspect mult mai important decat simplul talent; este vorba despre talentul de a recunoaste alte talente. Una dintre principalele responsabilitati ale unui lider de succes este identificarea potentialilor lideri. Acestia sunt oamenii in care trebuie sa va investiti banii. Identificarea lor nu este o sarcina usoara, dar este vitala.

Organizatiile profesionale de sport recunosc importanta selectarii jucatorilor potriviti. In fiecare an, antrenorii si proprietarii echipelor profesioniste de fotbal, handbal, baschet isi incep munca de recrutare. In acest scop, cheltuiesc mult timp si energie, cautand noi perspective. De exemplu, vanatorii de talente ai institutiilor de fotbal frecventeaza meciurile organizate intre colegii si facultati, intre boboci si seniori, cercetand cu atentie campusurile universitare pentru a descoperi jucatori cu potential.
In acest fel, cercetasii furnizeaza informatii pretioase proprietarilor si antrenorilor, in asa fel incat – atunci cand vine ziua recrutarii – echipele pot sa-si aleaga cei mai valorosi si promitatori jucatori. Proprietarii echipelor si antrenorii sunt constienti de faptul ca succesul echipelor lor depinde in mare masura de capacitatea lor de a face recrutari eficiente.
Acelasi lucru este valabil si pentru lumea afacerilor. Trebuie sa alegeti jucatorii potriviti pentru organizatia dumneavoastra. Daca ii veti selecta cu atentie, avantajele pe care le veti obtine se vor multiplica, parand infinite. Daca ii veti selecta in graba, problemele se vor multiplica, parand infinite.
Luarea corecta a deciziilor depinde de doua aspecte:
1) de capacitatea dumneavoastra de a vedea imaginea de ansamblu;
2) de capacitatea dumneavoastra de a aprecia potentialul angajatilor la justa lui valoare in timpul procesului de recrutare.
Sugestia mea este sa incepeti procesul de recrutare facand un inventar. Acest inventar va ajuta sa luati in calcul toate aspectele organizatiei dumneavoastra, in asa fel incat sa puteti recruta cei mai buni oameni. John C. Maxwell numeste acest inventar Lista celor cinci A:
- Aprecierea necesitatilor:De ce anume avem nevoie?
- Activele la indemana:Cine este disponibil?
- Aptitudinile candidatilor: Cine este capabil?
- Atitudinea candidatilor: Cine este dispus?
- Actiunile realizate de candidati: Cine duce lucrurile la bun sfarsit?

Observati ca inventarul debuteaza cu aprecierea necesitatilor! Liderul organizatiei trebuie sa adapteze aceste necesitati in functie de imaginea de ansamblu. Totusi exista si situatii care inlatura analiza necesitatilor: atunci cand o persoana extraordinara este disponibila, dar nu aveti nevoie imediata de ea, faceti tot ce va sta in putinta sa o angajati! Persoana respectiva va influenta pozitiv organizatia pe termen lung. De exemplu, in sport, antrenorii de fotbal isi recruteaza jucatorii in functie de cerintele cu care se confrunta. Daca le lipseste un aparator puternic, il cauta pana il gasesc. Dar au uneori ocazia sa recruteze un jucator de exceptie, starul echipei, care schimba imediat intreaga configuratie a echipei. Acesti jucatori nu sunt inzestrati numai cu talente sportive deosebite, ci si cu abilitatea de a conduce. Cand vi se ofera ocazia de a angaja o persoana extraordinara – un superstar – faceti-o fara sa stati prea mult pe ganduri. Apoi ii gasiti un loc in echipa dumneavoastra. Este greu sa gasesti oameni ideali, care sunt atat de eficienti in derularea perfecta a organizatiei pe care o conduci.

Calitatile ce trebuie cautate la potentialii lideri
Pentru a descoperi liderii ideali, trebuie mai intai sa stiti cum arata. Iata zece calitati pe care trebuie sa le analizati cu atentie inainte de a angaja pe cineva:

1. Caracterul
Primul lucru pe care trebuie sa-l analizati cu foarte multa atentie este taria caracterului. Nimic nu este mai important decat aceasta calitate. Nu puteti trece cu vederea defectele de caracter, caci ele vor distruge, in cele din urma, eficienta liderului.
Defectele de caracter nu trebuie confundate cu slabiciunile. Cu totii avem mici slabiciuni, dar ele pot fi corectate printr-o pregatire adecvata sau printr-o experienta vasta. Defectele de caracter nu pot fi schimbate peste noapte. Este nevoie de un timp indelungat, dar si de foarte multa hotarare si devotament din partea liderului. Persoana „inzestrata” cu defecte de caracter va constitui veriga slaba din organizatia dumneavoastra. In functie de amplitudinea acestor defecte, individul poate sa va distruga organizatia.
Calitatile care trebuie sa insoteasca un caracter pozitiv sunt: sinceritatea, integritatea, autodisciplina, inclinatia spre invatatura, increderea pe care o inspira, staruinta, constiinciozitatea si un respect puternic pentru munca in echipa. Cuvintele unei persoane inzestrate cu un caracter deosebit sunt pe masura faptelor sale. Reputatia sa este solida. Comportamentul sau este ireprosabil.
Evaluarea unui caracter poate fi extrem de dificila. Trebuie sa analizati cu atentie urmatoarele aspecte:
- incapacitatea unei persoane de a-si asuma responsabilitatea pentru anumite actiuni sau circumstante;
- faptul ca nu-si duce la indeplinire promisiunile sau obligatiile;
- incapacitatea de a realiza indatoririle care au un termen-limita.
Va puteti da seama de capacitatea unui individ de a conduce din felul in care isi conduce propria viata. Analizati reactiile pe care le are fata de persoanele din jur! Relatiile interumane dezvaluie foarte multe lucruri despre caracterul unui om. Examinati cu atentie relatiile pe care le are cu superiorii, colegii de serviciu si subordonatii! Incercati sa aflati de la angajatii dumneavoastra modul in care ii trateaza potentialul lider! Veti reusi in acest fel sa va formati o perspectiva asupra lui.

2. Influenta
Arta de a conduce presupune exercitarea unei influente mari. Toti liderii sunt posesorii acestor doua caracteristici:
- se indreapta spre o destinatie;
- sunt capabili sa-si convinga semenii sa-i urmeze.
Influenta singura nu este suficienta. Ea trebuie sa-si determine calitatea. Cand analizati influenta liderilor potentiali, tineti seama de urmatorii factori:
- Care este nivelul de influenta a liderului? Individul respectiv are discipoli datorita pozitiei sale (isi foloseste puterea pe care i-o confera functia sa), capacitatii sale de a oferi libertate de miscare (a stabilit relatii care impulsioneaza), productiei sale (el si discipolii sai produc mereu rezultate), dezvoltarii personalului sau (si-a perfectionat oamenii) sau personalitatii sale puternice (isi perfectioneaza oamenii in asa fel incat ating nivelul perfectiunii)?
- Cine il influenteaza pe lider? Pe cine urmeaza liderul? Oamenii tind sa devina asemenea modelelor lor? Modelul pe care si l-a ales liderul si-a stabilit prioritati importante?
- Pe cine influenteaza? Calitatea discipolilor indica in aceeasi masura calitatea liderului. Discipolii sai sunt niste oameni eficienti sau o sleahta de indivizi mediocri?

3. Atitudinea pozitiva
Atitudinea pozitiva este una dintre cele mai pretioase calitati pe care le poate avea o persoana in viata. Oamenii considera adesea problemele cu care se confrunta ca fiind problemele lor personale. Lucrurile nu stau nicidecum asa. Problema lor este atitudinea pe care au adoptat-o in viata – ea este cea care ii impiedica sa rezolve problemele cu usurinta si eficienta.
Individul a carui atitudine il determina sa adopte o perspectiva complet pozitiva este o persoana fara limite. Acest individ nu accepta, asadar, limitele vietii cu atata usurinta cu care o fac ceilalti oameni. El este hotarat sa mearga pana in panzele albe ca sa rezolve problemele cu care se confrunta, inainte de a se declara invins. Oamenii inzestrati cu atitudini pozitive pot sa ajunga in locuri inaccesibile semenilor lor. Pot realiza lucruri pe care acestia nu indraznesc nici macar sa le viseze. Ei nu sunt ingraditi de limitele autoimpuse.
O persoana inzestrata cu o atitudine pozitiva seamana cu o albina. Albina nu ar trebui sa poata zbura, pentru ca marimea, greutatea si forma trupului ei vin in contradictie cu aripile ei, facand zborul practic imposibil. Dar albina, pentru ca nu cunoaste aceasta teorie stiintifica, zboara si face miere in fiecare zi.
Nu doar ca viitorul este roz cand atitudinea este pozitiva, dar si prezentul este mult mai placut. Persoana inzestrata cu o atitudine pozitiva stie ca te poti bucura de calatorie la fel de mult cum te bucuri cand ajungi la destinatie.
Atitudinea este cea care stabileste tonul nu doar in cazul liderului inzestrat cu o atitudine pozitiva, ci si in cazul discipolilor sai.

4. Talentul de a lucra cu oamenii
Un lider fara oameni talentati ramane in curand fara discipoli. Talentul de a lucra cu oamenii implica o grija permanenta pentru semenii nostri, capacitatea de a-i intelege si hotararea de a interactiona cu ei devin prioritati de grad zero. Comportamentul pe care il afisam fata de alti oameni determina comportamentul pe care il afiseaza ei fata de noi. Un lider de succes trebuie sa stie foarte bine acest lucru.

5. Haruri evidente
Fiecare persoana poseda haruri deosebite. Misiunea liderilor este aceea de a aprecia aceste haruri, dar si de a le judeca obiectiv. Toti candidatii la functia de lider sunt oameni care vor cu tot dinadinsul sa ocupe aceasta pozitie. Sunt patru tipuri de oameni care isi doresc aceasta pozitie:
- Oameni care nu pot fi niciodata lideri. Sunt indivizi care pur si simplu nu pot sa faca anumite lucruri. Nu sunt inzestrati pentru misiunea respectiva. Ocupand o functie pentru care nu este daruit, individul respectiv cade prada frustrarilor, aruncand vina pentru esecurile sale asupra semenilor. Redirectionat, are sansa sa-si descatuseze potentialul.
– Oameni care ar putea fi lideri. Indivizii din aceasta categorie sunt inzestrati cu talentul si capacitatile corespunzatoare, dar nu sunt animati de autodisciplina. Pot fi niste oameni extraordinari, care insa nu reusesc sa obtina succes. Ei trebuie sa adopte autodisciplina.
– Oameni care ar trebui sa fie lideri. Persoanele din aceasta categorie au un talent nativ, aflat insa in stare cruda, necizelata. Au nevoie de multa pregatire. In momentul in care primesc aceasta pregatire, incep sa se indrepte spre directia corecta.
- Oameni care trebuie sa fie lideri. Singurul lucru care le lipseste indivizilor de aici este oportunitatea. Au talentul, harurile si atitudinea corespunzatoare. Urmeaza calea pe care i-ati indrumat. Dar depinde de dumneavoastra sa le oferiti sansa sa devina lideri. Daca nu le oferiti aceasta sansa, vor gasi pe altcineva care le va oferi aceasta posibilitate.

6. Performantele inregistrate
Un singur lucru este mai dureros decat invatatul din experienta – sa nu inveti din experienta. Liderii care invata acest lucru devin cu timpul lideri de succes. Toti cei care pasesc pe teritorii necunoscute, care lupta sa realizeze ceva fac greseli. Oamenii care nu au inregistrat performante fie nu au invatat nimic din greselile comise, fie nu au incercat sa faca nimic in viata.
Liderii sunt de toate marimile, varstele, formele si conditiile. Unii sunt niste administratori prosti, altii nu exceleaza printr-o inteligenta iesita din comun. Dar exista un indiciu prin care ii puteti deosebi. Pentru ca cei mai multi dintre oameni sunt mediocri, liderul adevarat poate fi usor recunoscut prin faptul ca oamenii sai inregistreaza mereu performante uluitoare. Verificati intotdeauna performantele inregistrate in trecut de un candidat la o anumita functie! Un lider de succes are intotdeauna un palmares de invidiat.

7. Increderea
Oamenii nu vor deveni niciodata discipolii unui lider care nu are incredere in fortele proprii. Oamenii sunt atrasi de indivizi care inspira prin intreaga lor fiinta incredere absoluta. Increderea este apanajul unei atitudini pozitive. Cei mai mari lideri ai lumii raman increzatori in fortele lor, indiferent de situatie. Increderea nu este doar o manifestare de parada. Increderea confera putere. Un lider de exceptie are capacitatea de a darui incredere atat in fortele proprii, cat si in fortele oamenilor sai.

8. Autodisciplina
Liderii adevarati se caracterizeaza printr-o disciplina de fier – fara exceptie. Din pacate, societatea noastra cauta satisfactie imediata, nu disciplina. Dar succesul nu vine instantaneu. Si nici talentul de a conduce nu apare peste noapte.
Pentru ca traim intr-o societate bazata pe ideea satisfacerii imediate, nu putem fi siguri ca liderii pe care ii cercetam se caracterizeaza printr-o disciplina de fier – nu putem fi siguri ca sunt dispusi sa plateasca pretul suprem al artei de a conduce. Cand este vorba de disciplina, oamenii aleg din doua lucruri unul singur: suferinta impusa de disciplina pe care o implica sacrificiul si procesul de dezvoltare sau suferinta provocata de regretul care se naste din oportunitati ratate si mediocritate. Fiecare om are in viata sansa de a alege.
Iata doua aspecte importante ale autodisciplinei pe care trebuie sa le analizati in cazul potentialilor lideri: unul il constituie emotiile. Liderii eficienti recunosc faptul ca reactiile lor emotionale sunt propria lor responsabilitate. Liderul care nu permite ca actiunile altor persoane sa-i dicteze reactiile are parte de o libertate nelimitata pentru ca „niciun om nu este liber daca nu este propriul lui stapan” (Epictet).
Cel de-al doilea aspect se refera la timp. Toti oamenii de pe planeta au la dispozitie acelasi numar de minute pe zi. Dar nivelul disciplinei dicteaza fiecarei persoane in parte modul in care aceasta utilizeaza minutele. Oamenii disciplinati se dezvolta intotdeauna, cauta mereu posibilitati prin care pot atinge perfectiunea si isi folosesc la maximum timpul. Iata trei caracteristici ale liderilor disciplinati:
- isi identifica exact obiectivele pe termen lung si scurt;
- concep un plan pentru realizarea acestor obiective;
- sunt animati de o dorinta puternica, hotarati sa continue lupta pentru indeplinirea obiectivelor.
Progresul are un pret. Cand analizati un lider potential, incercati sa descoperiti daca este dispus sa plateasca acest pret!

9. Arta de a comunica eficient
Nu subestimati niciodata importanta comunicarii! Consuma enorm de mult timp. Un lider care nu are capacitatea de a comunica nu poate sa-si exprime viziunea in asa fel incat sa-i determine pe oameni sa actioneze in spiritul ei.
Abilitatea unui lider de a inspira incredere este similara cu abilitatea de a comunica eficient. Ambele presupun actiune din partea lui si un raspuns din partea discipolilor. Comunicarea inseamna interactiune pozitiva. Atunci cand comunicarea este unilaterala, ea devine comica.
Cand analizam capacitatea de comunicare a unui lider potential, trebuie sa luam in calcul urmatoarele lucruri:
- Sa manifeste o preocupare autentica fata de persoana cu care sta de vorba. Cand oamenii simt ca te preocupa persoana lor, sunt dispusi sa te asculte cu atentie. Capacitatea de comunicare este rezultatul unui sentiment de afinitate fata de semeni.
- Capacitatea de a se concentra asupra interlocutorului. Cei care nu sunt in stare sa comunice se concentreaza numai asupra propriei persoane si a parerilor lor. Cei care au aceasta capacitate se concentreaza asupra raspunsului persoanei cu care stau de vorba. Cei care comunica bine inteleg si limbajul trupului.
- Capacitatea de a comunica cu tot felul de oameni. Un om care intelege arta comunicarii are capacitatea de a-l face pe interlocutor sa se simta in largul sau. El poate sa comunice cu toti oamenii, indiferent de conditia sociala.
- Contactul vizual pe care il stabileste cu interlocutorul. Oamenii care sunt cinstiti cu tine te privesc fara teama in ochi.
- Zambetul cald. Modalitatea cea mai rapida prin care se pot stabili cai de comunicare. Un zambet doboara nenumarate bariere in calea comunicarii, trecand dincolo de granitele culturii, rasei, varstei, clasei sociale, sexului, educatiei si statutului economic.

10. Nemultumirea legata de status-quo
Liderii vad cum stau lucrurile, dar vad in acelasi timp si cum ar putea sa stea acestea. Ei nu sunt niciodata multumiti de starea actuala a faptelor, luptandu-se in permanenta ca sa obtina niveluri din ce in ce mai ridicate pentru realizarile lor. Pozitia de lider inseamna – prin definitie – sa fii mereu in frunte, sa pasesti pe teritorii necunoscute, sa cuceresti taramuri noi, sa depasesti statutul de „status-quo”.
Nemultumirea legata de status-quo nu presupune o atitudine negativa sau o stare permanenta de lamentare. Ea presupune dorinta de a fi altfel si de a-ti asuma riscuri. O persoana care refuza sa-si asume anumiti factori de risc nu se poate dezvolta. Un lider care se multumeste cu status-quo-ul devine in curand discipol.
Nu de mult, un mare presedinte al unei companii importante americane spunea intr-un interviu: „Atunci cand urmezi calea sigurantei si iti faci numai datoria fara sa starnesti valuri, este posibil sa nu fii concediat (cel putin, nu pe loc), dar asta nu-ti va propulsa cariera si nici nu va face un serviciu companiei pentru care lucrezi. Nu suntem prosti. Stim ca e usor si ieftin sa gasim si sa pastram administratorii in pozitiile lor. Dar liderii – cei care isi asuma riscuri – nu se gasesc pe toate drumurile. Iar cei care au o viziune sunt echivalentul aurului pur.”
Riscul pare periculos celor care se complac in situatiile lor, caracterizate prin probleme vechi de cand lumea, motiv pentru care nici nu incearca sa gaseasca solutii noi. Diferenta dintre energia si timpul necesare renuntarii la vechile probleme si energia si timpul necesare gasirii unor solutii noi este surprinzator de mica. Consta, de fapt, numai in atitudine. Cand vreti sa descoperiti potentiali lideri, cautati oameni care nu evita solutiile noi!
Liderii de valoare cauta cu buna stiinta si gasesc lideri potentiali. Nu doar ca ii gasesc, dar ii si transforma in lideri de exceptie. Ei au capacitatea de a recunoaste valoarea si talentul altor oameni, dar cunosc si o strategie prin care ii pot localiza si transpune in echipa lor de lucru. Acest lucru propulseaza organizatiile spre urmatorul nivel.