Archive for octombrie 27th, 2008

de Nouriel Roubini ati auzit ?!

Supranumit Dr. Doom, a trait intr-o relativa obscuritate ca profesor de economie la New York University. apoi… va invit sa cititi un articol interesant despre doctorul in wconomie internationala  Nouriel Roubini:

Dr. Doom al economiei: Nu se intrevede inca sfarsitul crizei
Nouriel Roubini
Sute de fonduri speculative vor intra in faliment, bursele internationale vor fi nevoite sa se inchida in scurt timp – poate si pentru o saptamana – pentru a stavili panica care cuprinde, incet incet, pietele de valori. Fudamentele economice nu se mai aplica in prezent iar sfarsitul crizei nu se vede la orizont. Predictia a fost facuta, saptamana trecuta, de economistul Nouriel Roubini, cel care, in urma cu peste un an, a avertizat ca o criza financiara globala va izbucni in scurt timp. La acel moment, cei mai multi economisti au ras, relateaza timesonline.com, citat de hotnews.ro. In ziua imediat urmatoare declaratiilor lui Roubini, tranzactiile au fost oprite, pentru scurt timp, pe pietele din New York si Moscova. Ani de zile, cel supranumit Dr. Doom a trait intr-o relativa obscuritate ca profesor de economie la New York University. Dar, dupa ce a facut o serie de predictii neobisnuit de precise referitoare la dezintegrarea sistemului financiar la nivel global, Roubini a inceput sa fie considerat profetul acestor timpuri. In timp ce economia parea prospera si sigura, cei mai multi economisti au luat in zeflemea predictiile lui Roubini privind un iminent dezastru. Ei au minimizat avertismentele legate de faptul ca dezastrul creditelor sub-prime va atrage o dezintegrare a sistemului financiar. Nimeni nu a crezut atunci cand Roubini a afirmat ca gigantii ipotecari Fannie Mae si Freddie Mac vor colapsa, ca bancile de investitii vor fi zdrobite de valul de evenimente si ca lumea se inreapta spre o lunga recesiune. Roubini este acum cel mai solicitat economist al lumii. Doarme doar patru ore pe noapte, iar saptamana trecuta a fost in Budapesta, Londra, Madrid si New York. Saptamana viitoare se va adresa congresului american, dar nimeni nu mai asteapta vesti bune. Dr. Doom Nascut in Istanbul in urma cu 49 de ani, el provine dintr-o familie de evrei iranieni. A trait in Tehran, in Tel Aviv si in Italia, unde a absolvit facultatea summa cum laude. Detine un doctorat in economie internationala la Harvard si vorbeste fluent engleza, italiana, ebraica si persana. A avansat rapid in cariera, detinand mai multe pozitii de management in Trezorerie si devenind consilier economic al lui Bill Clinton, la sfarsitul anilor ‘90. Dupa acel moment, cariera lui parea a se fi plafonat, iar indoielile exprimate asupra viitorului economiei mondiale pareau total in afara tonului optimist general, mai ales cand, in urma cu cativa ani, a inceput sa vorbeasca despre o destramare totala a pietelor financiare. Porecla de Dr. Doom si-a castigat-o in cadrul unei reuniuni a Fondului Monetar International din septembrie 2006, cand Roubini a vorbit despre o iminenta criza generalizata. El a sustinut atunci ca prabusirea pietei ipotecare va antrena o recesiune globala, iar undele de soc vor distruge institutii financiare precum Fannie Mae si Freddie Mac. “Cred ca, daca se intampla asa ceva, vom avea nevoie de o tarie”, a spus moderatorul reuniunii, iar economistii din sala au inceput sa rada. In februarie 2008, Roubini a postat un articol pe blogul lui: “Riscul in crestere al unei dezintegrari financiare: cei 12 pasi spre dezastrul financiar”, in care detaliaza cum colapsul pietei imobiliare va determina pierderi uriase in sistemul financiar, in special in cadrul vehiculelor financiare utilizate pentru securizarea imprumuturilor. El a avertizat ca “o banca nationala” ar putea falimenta, iar, pe masura ce turbulentele se vor adanci, bancile de investitii si fondurile speculative ar putea colapsa. Chiar si Roubini a fost surprins de cat de rapid scenariul a fost verificat de practica. El spune ca a a fost in stare sa prezica acest dezastru datorita abordarii “holistice” asupra crizei si a capacitatii sale de a se pozitiona in afara disciplinelor economice traditionale. “Aceste crize nu apar de nicaieri. De obicei, ele apar din cauza unei cresteri sistematice a unei varietati de active si a creditelor artificale, a politicilor macro-economice si a altor vulnerabilitati. Daca poti combina acesti factori, s-ar putea sa nu poti anunta un moment exact al crizei, dar detii deja informatiile necesare pentru a afirma ca esti aproape de punctul de izbucnire”, explica el. Nu se intrevede inca sfarsitul crizei “De fiecare data cand a aparut o criza severa in ultimele sase luni, oamenii au spus ca acesta este evenimentul catastrofic care semnaleaza sfarsitul crizei. Au spus la fel dupa Bear Stearns, Fannie si Freddie, dupa AIG si dupa anuntarea planului de salvare american de 700 de miliarde de dolari. De fiecare data au anuntat limita inferioara a crizei, dar aceasta nu a fost atinsa”. La nivel global, guvernele adopta masuri din ce in ce mai agresive pentru stoparea panicii. Roubini crede insa ca investitorii si-au pierdut increderea in capacitatea guvernelor de a iesi din aceasta criza. “A fost un macel, zi si zi dupa zi. Pietele sunt total nefunctionale, total nearticulate”, iar fundamentele economice nu se mai aplica in prezent, sustine economistul. Criticii sai indeamna in continuare la calm, in ciuda succeselor lui Roubini. Ei il acuza pe economistul american ca este un “negustor al ruinei” care vorbeste de recesiune de ani de zile, chiar si cand economia se afla in plina dezvoltare. Unii experti se tem insa ca, avand in vedere influenta sporita de care se bucura Roubini, previziunile catastrofice ale acestuia ar putea avea efecte negative in astfel de momente. “Este intr-adevar foarte stralucit si atent cand arunca astfel de vorbe fara sa se gandeasca la consecinte”, afirma un actor important al Wall Street-ului.

sursa: Ziua, 27.10.2008

1 comment octombrie 27, 2008

Articolul zilei: “UE se opune „dezbrăcării“ pe ecrane a pasagerilor”

Sursa: Cotidianul, 26.10.2008

” Forurile europene dezbat aprins un proiect al Comisiei Europene privind instalarea de scanere ce dezvăluie trupurile goale ale pasagerilor la punctele de control din aeroporturi.

Scaner

Deputaţii europeni au adoptat, la sfârşitul săptămânii trecute, o rezoluţie care cere Comisiei ca, în trei luni, să efectueze o evaluare a impactului pe care tehnologia Rapiscan o poate avea asupra drepturilor fundamentale ale omului şi asupra sănătăţii. Deputaţii consideră că aparatele, ce ar trebui să intre în vigoare în 2010, produc „imagini scanate ale persoanelor ca şi cum ar fi dezbrăcate şi echivalează cu o percheziţie a unui corp virtual“. Potrivit comunicatului PE, „scanarea ar avea repercusiuni grave asupra dreptului la viaţă privată, la protecţia datelor şi a dreptului la demnitate a persoanelor“.

Printre cei care se opun iniţiativei se numără şi eurodeputatul PNL Adina Vălean.

Pe propriul site, liberala scrie că „imaginile furnizate de scanerele Rapiscan prezintă detalii anatomice ale persoanelor într-o manieră distinctă, care poate afecta demnitatea“.

Baroneasa Sarah Ludford, eurodeputat din partea Partidului Liberal Democrat britanic, crede că scanerele ar putea scoate la iveală informaţii private de ordin medical cum ar fi implanturile mamare. „Aceste aparate lasă se se vadă organele genitale şi dacă o femeie are sânii mari sau mici“, a acuzat şi social-democratul german Wolfgang Kreissl-Doerfler, citat de BBC.

Printre altele, membrii Parlamentului European au cerut garanţii că vor exista metode care să prevină ca imaginile în nud, mai ales ale unor celebrităţi, să fie vândute publicaţiilor de scandal, scrie „Times“.

Şi miniştrii de Interne ai ţărilor UE s-au reunit la Strasbourg pentru a dezbate oportunitatea scanerelor. Cel care se opune cel mai vehement folosirii sistemului de securitate e ministrul german de Interne, Wolfgang Schäuble. „Nu vreau ca poliţia să rişte să fie acuzată de voyeurism“, a spus Schäuble.

Comisia insistă însă că propunerea este într-o fază incipientă. „Va fi doar o opţiune, nu o obligaţie“, a spus comisarul pentru Justiţie, Libertate şi Securitate, Jacques Barrot. Comisarul pentru Transporturi, Antonio Tajani, a declarat că imaginile nu vor fi înregistrate sau stocate într-o bază de date.

Instalarea până în aprilie 2010 a scanerelor face parte dintr-o listă de măsuri prin care Comisia plănuieşte să sporească securitatea pe aeroporturi. Folosirea tehnologiei Rapiscan ar putea face procedura de îmbarcare mult mai uşoară şi rapidă. Astfel de aparate sunt deja utilizate pe unele aeroporturi, între care şi cele din Londra sau Amsterdam, unde au înlocuit procedura trecerii prin detectorul de metal urmată de percheziţie corporală. “

Add comment octombrie 27, 2008


Blog Stats

  • 45,230 hits

Top Rated

Helen’s calendar

octombrie 2008
L M Mi J V S D
« Sep   Nov »
 12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
2728293031  

don’t worry, be happy

categorii

Arhivă

Blogroll

Nor de categorii

calatorii Carti diverse economic-juridic ganduri pozitive intern-social-politic international muzica randuri - ganduri resurse web sanatate stiinta utile
BlogRank

Meta