Tradiţii care dau viaţă Crăciunului

sursa: Evenimentul Zilei,24.12.2008

” Nimeni nu îşi imaginează sărbătorile de iarnă fără colindători în prag, brad împodobit şi cozonaci. Unii ar adauga în această scurtă listă un vin şi/sau o ţuică fiartă.

Cert este că sărbătoarea Crăciunului este una dintre rarele date din an pe care românii aleg să o  celebreze în familie. Cluburile în vogă, destinaţiile exotice şi casele de vacanţă ale prietenilor stau în umbra unor zile liniştitoare şi calde petrecute în familie, în care ritualuri precum coacerea cozonacului şi împodibitul bradului sunt legi nescrise.

Oamenii de zăpadă, pomii îngheţaţi ai pădurii care se desmorţesc sub strălucirea ornamentelor şi, peste toate, mirosul dulce al cozonacilor şi sunetul colindelor din Ajun compun o atmosferă de petrecere sfântă.

Puţini ştiu însă că, în tradiţia ortodoxă, Crăciunul este doar a treia mare sărbătoarea a anului, după cele de Paşte şi de Rusalii. Data de 25 decembrie corespunde calendarului gregorian, cel iulian consemnând sărbătoarea pe 7 ianuarie.

Abia în secolul al XX-lea, Crăciunul a devenit şi o sărbătoare laică. Astfel, în prezent, pe lângă  semnificaţia religioasă a naşterii lui Iisus, Crăciunul reprezintă şi un prilej de emoţie şi de reuniune familială, prin obiceiul schimburilor de cadouri. Şi de poveşti. Astfel, dintr-o sărbătoare strict religioasă, Crăciunul a devenit o sărbătoare cu caracter social, celebrată de mase, dar şi una comercială, care rotunjeşte frumuşel profitul „Moş Crăciunilor” din magazine.

Însemnătatea zilei este marcată încă de pe vremea romanilor, în secolele de creştere în popularitate a  creştinismului. În secolul III d.Hr, Sfântul Ciprian cartaginezul anunţa extaziat că Hristos a apărut în  aceeaşi zi cu Soarele. Lumea creştină de atunci plasa creaţia în ziua echinocţiului de primăvară, 25  decembrie. Adăugând nouă luni, perioada de sarcină, se obţine data de 25 decembrie.

Datini şi sărbători

Împreună cu etnologul Marius Nicolae, evz.ro vă prezintă sărbătorile dinainte şi din timpul Crăciunului şi câteva tradiţii, mai cunoscute, care sporesc frumuseţea acestei perioade.

Cu 40 de zile înainte de Naşterea Domnului, creştinii sunt în postul Crăciunului. La 20 decembrie este marcat un alt moment însemnat, cel al Ignatului. După  tradiţionala tăiere a porcului sau recenta asomare, oamenii pregătesc cârnaţi, tobă, piftii, sarmale, cartaboşi şi chişcă.

Până la venirea Crăciunului, în unele părţi ale ţării există obiceiul ca preoţii să umble prin sat şi să sfinţească locuinţa.

Tradiţia populară distinge “Steaua” de colinde. De ce? Caracterul religios al cântecelor de stea este mult mai puternic decât al colindelor. Dintre cântecele de stea, cele mai îndrăgite sunt “O, ce  veste minunată!”, “Am plecat să colindăm”, “Sus la poarta raiului”, “Astăzi s-a născut Hristos”, “Bună dimineaţa la Moş Ajun”, “Pe străzile din Viflaim” şi  “Iată vin colindători”.

Dar, fiecare bordei cu obiceiul său. Datinile variază destul de mult în funcţie de zonă. Unele dintre cele mai interesante sunt cele din Botoşani, zonă în care datinile româneşti s-au  împletit fericit cu cele ucrainiene şi ale ruşilor lipoveni. Astfel, în seara de Ajun, copiii merg cu colinda până la înserat. Apoi, băieţii pleacă să colinde fetele. A doua zi este rândul bărbaţilor însuraţi să meargă cu colinda. Aceştia merg din casă în casă, însoţiţi de un băiat neînsurat, care strânge bani pentru biserică. Interesant este că,  după ce este colindat, capul familiei se alătură colindătorilor. La ultima casă din sat ajung doar  colindătorii care au reuşit să facă faţă frigului de afară.

În Lisa, Braşov “feciorilor şi batranilor li se dădea câte un colac mai mare şi copiilor un colac mai mic, facute în casă. Colacul mare se numea covrig. Feciorii strângeau atâţia colaci, că nu mai puteau să-i care şi-i lăsau la o casă. Feciorii si batranii vindeau colacii, feciorii in ziua de Crăciun, iar bătrânii a doua zi. Cu banii strânşi, feciorii plăteau lăutarii pentru seara de Anul No. Bătrânii dădeau banii strânşi bisericii”.

În Oltenia, în ziua dinaintea Ajunului, femeile se trezesc înainte să răsară soarele şi aruncă păsărilor din ogradă mâncare înspre răsărit, pentru ca ele să nu mai strice grădina primăvara.

La masa din Ajun se pun pe masă sare, peşte, grâu şi un pahar cu apă deoarece se crede că din ele vor mânca morţii familiei. Alcoolul nu trebuie să fie prezent între aceste bucate deoarece se spune că diavolul, cel care a inventat băutura, îl va batjocori pe cel care va bea.

Acestea sunt numai câteva dintre obiceiurile păstrate. Altele dăinuiesc neştiute, în zone neatinse de comercialitatea urbană, decupate parcă dintr-un trecut etern, iar şi mai multe au dispărut fără veste.”