Andrei Plesu in Japonia …

” Orice calatorie e o experienta a diversitatii. Dar foarte putine mijlocesc saltul de la diversitate la diferenta. Una e sa te misti in variatiunile multiple ale aceleiasi teme, alta este sa te simti catapultat pe o alta planeta.
Ca, de pilda, cand calatoresti in Japonia.
N-am fost niciodata in Africa, in Australia sau in Caraibe.
Pentru mine, Japonia ramine, de aceea, tot ce poate fi mai altfel, mai neasimilabil, mai “strain”.
Te poti simti strain in Indonezia, parcurgind drumul de la Jakarta la Jojakarta, asa cum se simte strain orice european “civilizat” intr-o enclava arhaica si, pe deasupra, asiatica.
Te poti simti strain in bucataria chineza, in coloritul, moravurile si inocenta americane, sau in expresia lingvistica a Ungariei vecine, din care nu poti selectiona nimic cat de cat familiar.
In Japonia insa alteritatea e radicala.
Te misti in spatiul unei alte umanitati, al unei lumi paralele.
Nimic nu seamana cu ce stii. Nici macar asemanatorul. ..
N-am sa fac demonstratii pretentioase, de morfologia culturii. Nu Spengler, nu Frobenius, nu Blaga… Am s-o iau de jos, de la obiceiuri curente, de la cum stai la masa si cum duci la gura, de la bai si closete.
Trebuie sa incep prin a recunoaste ca baile sunt, in mai toate hotelurile lumii, suficient de diversificate tehnic ca sa ceara, odata ce te-ai instalat, cateva momente de studiu si acomodare. Caldul si recele, cada si dusul, reglajul jetului, plus tot felul de mici ingeniozitati si nuante locale tin spiritul in alerta si produc, in faza inaugurala, accidente mai mult sau mai putin picante: te uzi, te arzi, te sperii.
Fata de ceea ce poti pati in Japonia, toate acestea sunt insa bagatele, mofturi.
Am avut parte, de pilda, intr-un hotel hiper-modern, de o experienta unica: closetul avea aspectul unui scaun de cosmonaut, cu spatar reglabil, brate late acoperite de micro-computere, beculete albastre si rosii, in perpetua scintilatie, si orificii amplasate scandalos, in cele mai amenintatoare unghiuri.
Obiectul m-a confiscat definitiv, deindata ce am intrat in baie L-am cercetat indelung, ca pe o finalitate fara scop, terorizat totusi de ideea ca scopul poate oricand sa apara, ca un imperativ categoric.
Atractia maxima o reprezentau, fireste, numeroasele butoane de pe bratele scaunului, insotite de inscriptii in japoneza.
Am reflectat cateva clipe, am evaluat riscurile si, in cele din urma m-am aruncat in necunoscut.
In fapt, necunoscutul s-a aruncat asupra mea, ca o ghionoaie isterica, ca un balaur multicefal.
Odata pornit, mecanismul functiona – ca progresul insusi – dupa legi fatale.
Intr-o clipita, intreaga baie a devenit un amplu spectacol de sunet si lumina.
Eram inconjurat de arteziene torentiale, de tipurituri si haiku-uri indescifrabile, de complexe miscari de revolutie si rotatie.
Nu doar closetul raspundea incultelor mele comenzi, ci toate robinetele incaperii, oglinzile, peretii, pardoseala.
Proportiile odaii, eclerajul, inclinatia obiectelor anexe, toate se modificau imperturbabil, sub privirile mele amarite, filtrate de incontrolabile perdele de apa.
Am simtit, impietrit ca ma indrept spre un final imprevizibil. Mi se parea ca de acest closet, de electronicul sau delir, depinde brusc soarta omenirii. Ca pot declansa cutremure, inundatii, ploi de meteoriti, glaciatiuni. Ca, poate, fara sa vreau, am dat peste misterul facerii in cea mai pura (si sordida) varianta materialist- dialectica: o stangace apasare pe butonul gresit, intr-un originar closet galactic.
Din fericire, la un moment dat, toata harmalaia a incetat.
Am stat un timp nemiscat, ca sa nu starnesc vreo recidiva, si m-am retras apoi, sfarsit, in dormitor, unde atmosfera era pasnica: numai, sub pat, o lumina spectrala, care iti lumina papucii ori de cate ori lasai picioarele sa-ti atarne perpendicular pe mocheta. S-ar zice ca fata de acest abuz tehnologic closetele traditionale sunt de o paradiziaca
simplitate. Nu in Japonia.
In programul calatoriei mi-a fost introdusa, ca o favoare, ca un deliciu pitoresc, si o noapte la un foarte scump hotel traditional.
Regretatul meu amic, Theodor Enescu, pe atunci director al Muzeului National de Arta, a fost prima victima a acestui episod.
L-am pierdut, scurt, intr-una dintre toaletele aliniate langa receptie. Omul incerca sa iasa, dar ceva, un procedeu ritual, incalcarea unei anumite succesiuni a gesturilor, il tinea blocat. Cabina cu pricina includea tot felul de scule si recipiente de lemn care, printr-un sistem de scripeti, nu permiteau deschiderea usii decat dupa o anumita combinatie de miscari igienice, alternand balansul cu rasturnarea, rotirea si clatirea…
La randul meu, am incasat prima trauma cand, intrind in camera care imi era rezervata, n-am vazut decat un paralelipiped gol, fara nici o piesa de
mobilier.
In mintea mea ingusta, de european rasfatat, lucrul care nu poate lipsi dintr-o asemenea camera este patul. Intri, te intanzi putin, iti desfaci bagajul, rasfoiesti pliante s.a.m.d.
Aici nimic.
Am privit nelinistit spre batrana insotitoare care lucra pe post de “bagajist” si i-am dat de inteles, prin semne limpezi, ca nu pricep cum e cu dormitul. A scos imediat dintr-un perete o rogojina de lux, pe care, insa, s-a grabit sa o reintroduca in lacasul ei “de zi”.
Am reluat, alarmat, pantomima: vreau sa ma intind acum, pe loc, chiar daca nu ma culc inca.
Nu, mi-a pantomimat, in replica, cu o blanda cruzime, interlocutoarea mea – ziua nu dormim, nu ne intindem. Ziua stam pe jos, cu picioarele incrucisate si umblam de-a busilea.
Spre seara, m-am hotarat sa cer de mancare in camera. Alesesem, mai curand la intamplare, ceva in care identificasem cuvantul “vitel”. A aparut o fosta gheisa, destul de obosita si m-a invitat in baie, adica intr-o camaruta ingusta, cu o copaie de lemn patrata.
“Nu – zic – nu baie! Mancare! Vitel, care va sa zica! Papa!”
“Ba, din contra – imi semnalizeaza, cu un suras buddhist, preopinenta – mai intai baie! Papa la urma!”
Dupa cateva trecatoare accese de demnitate, cedez: intru in scaldatoarea de lemn; gheisa dupa mine! Se atine, ranjind, cu un manunchi de nuiele aromate in mana.
Refuz sa ma dezbrac, insista, nevasta-mea se intristeaza, gheisa e de neinduplecat.
Incropim, pina la urma ceva, un ritual incomplet (“interruptus? “), dupa care am dreptul sa ma asez la masa, pe jos evident, dinaintea unei portii de shabu-shabu. Asta inseamna: un platou cu felii subtiri din carne de vitel cruda si o oala cu apa in care clocotesc legume, mirodenii si branza de soia. Se ia, cu doua betigase, cate o felie de carne si se agita in fiertura din oala, pana dispare tenta de crud.
Gheisa ma asista draconic.
Primul simptom al europenitatii mele e ca nu pot agita carnea in zeama, fara s-o scap dintre betigase.
Decid, pragmatic, sa n-o mai agit, s-o tin pe loc pana vad ca s-a fiert.
Gheisa devine nervoasa: n-am voie sa cad in imobilism; carnea trebuie agitata, altfel nu se patrunde cum trebuie de miresme. De cate ori incerc sa trisez, ma priveste sever si imi sopteste militareste: “Shabu-shabu! “
Trag concluzia ca “shabu-shabu” inseamna, pur si simplu: “agit-o!”, “misc-o!”, “stinga-dreapta! “, “hais-cea!”. Cina se incheie melancolic, in insatisfactia partilor si cu perspectiva neimbietoare a unei rogojini medievale.
A sta la masa dupa tipicul samurailor presupune oricum, pentru european, mai exact pentru incheieturile lui, o incercare dura, barbateasca: fara exercitiu, pozitia in lotus sau semi-lotus e o tortura, mai ales daca se prelungeste pe toata durata unei mese: anchilozeaza
picioarele, rastigneste coloana si distruge apetitul.
Mi-l amintesc, din nou, pe Toto Enescu, pe post de victima.
Fuseseram invitati sa participam impreuna la o ceremonie a ceaiului. La sfirsit, Toto, si asa chinuit de dureri osoase, avea dificultati sa recupereze postura bipeda: era ca un nod ud, de nedezlegat. L-am dus la masina sub forma de statueta de bronz, un Buddha chircit, in pozitie de rugaciune.
Un alt patit fusese Gabriel Liiceanu.
Invitat la masa de un profesor din Kyoto , specialist in Zen, a inteles repede ca are de trecut o proba grea. Trebuia sa stea cuminte cu picioarele sub el si sa manance din boluri misterioase, oferite de o oficianta care aluneca intre comeseni pe genunchi. Dupa scurt timp, filosoful roman a simtit ca pierde controlul membrelor sale inferioare. Amortite, strabatute de mii de ace, ele ii confiscau intreaga atentie si asa hartuita de insolitul bucatelor si de discursul sibilinic al interlocutorului. (Gustul valah percepe anumite supe extrem-orientale drept extract de carpe si se obisnuieste greu cu ideea ca fasolea batuta se poate freca cu zahar pentru a deveni desert). Trebuia, fireste, facut ceva! Trebuia schimbata pozitia, pastrand, totusi, aceeasi stilistica, de vreme ce a cere un scaun era exclus.
Gabriel s-a hotarat, prin urmare, sa-si adune picioarele in asa fel, incat sa-si poata sprijini sezutul pe calciie. Dupa chinuitorul “lotus” dinainte, noua postura parea mantuirea insasi. Dar numai pentru cateva minute. Calcaiele nu sunt nici ele antrenate sa suporte intreaga pagoda a corpului. In plus, o apasare disproportionata suprasolicita, in aceasta pozitie, degetele indoite ale picioarelor. . Sufocat de durere si de sudori barbare, prietenul meu a adoptat, intr-o incercare disperata de a iesi la liman, o noua atitudine, de o riscanta radicalitate: s-a asezat pur si simplu in genunchi, cu trunchiul drept, dominand – fara autoritate – fapturile gracile ale celorlalti, pentru care “lotusul” nu parea sa creeze dificultati. Scena avea, probabil, in ochii celor de fata, ceva patetic.
Liiceanu trebuie sa fi aratat ca un taran de Octav Bancila, exploatat, obidit, flamand, cazut in genunchi dupa o rascoala ratata.
Dar cat poti rezista in genunchi, daca n-ai practica zilnica a penitentei?
Mai ramasese o singura varianta. Neortodoxa, greu integrabila tabietului nipon, dar parca mai confortabila: pozitia “Lorelei”. Te lasi binisor pe o parte, sprijinit intr-un cot, ca fecioara pe pajiste…
Japonezii au contemplat cu discretie tot acest program gimnastic, la capatul caruia victima a iesit din joc, lichidata. Si cotul amorteste! “Un scaun! Un regat pentru un scaun!” – striga mut fiecare madular al filosofului. Nu exista alta solutie decat abandonul. “Vai, ce gradina frumoasa aveti!” – a gemut Gabriel iluminat si, ridicandu-se, a pornit, tam-nesam, s-o viziteze, lasandu-si amfitrionii cu lingura la gura, intre doua imbucaturi.
Am facut o experienta asemanatoare cativa ani mai tirziu, cu acelasi profesor, de-a lungul aceleiasi ceremonii culinare.
Prevenit, am incercat sa rezist pana la capat, cu pretul unei perfecte obnubilari intelectuale.
Nu stiu nici pana azi ce mi s-a spus in timpul dejunului.
Ceea ce, de altfel, seamana cu o clasica experienta Zen. Ca disciplina spirituala, Zen e arta de a sta, de a sta cum trebuie, asa incat corpul tau, duhul tau, lumea din jurul tau si universul intreg sa intre in ordine. Esential in acest efort e ca crisparea efortului, efortul ca program, sa lipseasca.
Constiinta trebuie eliberata de rationalitate si de premeditare.
In cazul nostru, al lui Gabriel si al meu, doi calatori din Far East-ul european, esecul era perfect. Reusisem sa stam prost, cu ochii scosi de efort, constienti de neputinta noastra si incercand sa o dominam rational. Facusem totul pe dos. Buddhismul Zen ne da insa voie sa spunem ca e si aceasta o cale. Calea romaneasca: stai stramb si judeci drept. Stai cum da Dumnezeu! Stai cum poti! Asta-i situatia! In definitiv, nici japonezii astia, care pot sta ceasuri intregi incremeniti in proiect, nu sunt in regula. Sa se mai miste si ei nitel, sa dea semne de viata. Vorba gheisei mele: “Shabu-shabu! “  “

Din ciclul “am vizitat si eu acest oras”: Venetia

articol preluat de pe destinatiieuropene.ro

LOCALIZARE
Venetia este situata in nordul Italiei, fiind capitala regiunii Veneto si se intinde pe suprafata a 118 insule din Laguna Venetiana.

DE CE SA VIZITAM?
Orasul este considerat unul dintre cele mai frumoase locuri din lume iar atmosfera sa a ramas aproape neschimbata fata de acum 600 de ani. Zona este inclusa in Patrimoniul UNESCO. Venetia este singurul oras din lume unde nu se circula cu masina. Daca va grabiti sau doriti totusi sa luati un mijloc de transport, exista intotdeauna cunoscutele “vaporetti”, gondolele si “taxi-urile pe apa”.

DE NEUITAT…
Basilica San Marco – este situata in Piata San Marco si reprezinta unul din principalele puncte de atractie ale Venetiei
Palatul Dogilor (Palazzo Ducale) – centrul vechii administratii venetiene; puteti vedea si inchisoarea celebrului Casanova
Muzeul Peggy Guggenheim – gazduieste o colectie impresionanta de arta moderna
Turnul Ceasului – aflat in piata San Marco, s-a prabusit la inceputul secolului 20 dupa ce greutatea sa a devenit prea mare pentru fundatia veche; a fost restaurat si ofera acum o minunata priveliste panoramica a centrului Venetiei
Puntea Suspinelor – lega vechile inchisori de camerele de interogatoriu din Palatul Dogilor. Numele i-a fost dat de la detinutii care erau dusi pe acest pod peste raul Palazzo, in camerele unde urmau sa fie interogati si care, vazand in trecere frumusetea Venetiei, suspinau.
Muzeul Sticlei – aflat pe insula Murano, gazduieste o multitudine de obiecte decorative din sticla de Murano.

GASTRONOMIE
Una dintre specialitatile venetiene este sepia. Cerneala sa este folosita la sosuri si ca ingredient pentru mamaliga, orez si paste. Populare sunt si fructele de mare, calamarii, scoicile si preparatele din peste. Datorita influentelor austriece (Venetia s-a aflat sub guvernarea ei dupa congresul vienez), exista specialitati devenite traditionale pentru orasul italian. Printre cele mai cunoscute mancăruri se numara rata sabatica în sos de plante si sardele si ficatul de vitel vienez servit cu mamaliga.

SARBATORI TRADITIONALE
14 – 24 februarie 2009: Carnavalul de la Venetia – este poate cel mai celebru eveniment din orasul italian, o manifestare emblematica , apreciata de turistii din toata lumea.
31 mai 2009: Voga Longa – cursa maraton pe apa in care participantii trebuie sa parcurga 32 de kilometri in 3,5 ore; aceasta traditie a fost initial un semn de protest impotriva folosirii barcilor cu motor in Venetia si a devenit festival in 1974.
2 – 12 septembrie 2009: Festivalul de Film de la Venetia – a fost fondat in 1932 si este cel mai vechi festival de film din lume; se desfasoara pe insula Lido din Venetia si face parte din Bienalul Venetian.
Septembrie 2009: Regata ‘Storica – anual, in prima duminica a lunii septembrie, are loc regata unde defileaza sute de modele de ambarcatiuni venetiene, unele dintre ele foarte vechi.

Locuri misterioase din Romania

preluare de pe descopera.ro

“Locuri misterioase din Romania

Uitate pe nedrept, trecute sub tacere de dezinteresul majoritatii cercetatorilor, pe teritoriul Romaniei exista nenumarate zone unde realitatea este invinsa de paranormal si unde taramurile se contopesc in soapte de legende, mistere si povesti incredibile. O parte a acestora sunt amintite mai jos. Ordinea in care sunt prezentate este absolut intamplatoare, nu am incercat sa alcatuim un top. La urma urmei, nu exista termen de comparatie intre locurile tainice cu care a fost binecuvantat sau blestemat pamantul romanesc.

Polovragi – Adevarata pestera a lui Zamolxis?

Pe malul Oltetului, intr-o ambianta de vis, in mijlocul naturii ne priveste ochiul negru al unei pesteri in care a fiintat odinioara insusi Zamolxis, Zeul-Om atat de iubit de daci. Numita printre altele, pestera lui Zamolxis, Pestera lui Pahomie sau Pestera Polovragi, formatiunea carstica din muntii Olteniei ascunde taine nebanuite. Profesorul Nicolae Simionescu dezvaluie o parte din denumirea de Polovragi, sugerand ca se trage din existenta unei campii “Poleo” unde se adunau vracii si initiatii dacilor. Ermitii daci erau capabili sa vindece toate bolile vremurilor cu ajutorul plantei magice numita Polovraga, planta disparuta in zilele noastre. Polovragi este, de asemenea, pestera descrisa de Mihai Eminescu in poemul “Memento mori”.

Conform legendelor, Zamolxis era detinator al unor puteri uluitoare , fiind capabil sa-si schimbe dupa dorinta infatisarea din tanar in batran. Prin pestera Polovragi, zeul suprem al geto-dacilor intra in adancuri pentru a iesi peste munti la cetatea Sarmizegetusei. Cand speologii au cercetat pestera in premiera, acum circa 100 de ani, au fost uluiti sa descopere urme de picioare umane incaltate, vechi de 2.000 de ani, fara indoiala urme de daci.

Zvonurile despre comorile dacice ascunse in Polovragi au atras sumedenie de rauvoitori si aventurieri lacomi. Toti acestia au avut parte de morti tragice in incercarile lor nesabuite de a tulbura linistea locului. Se spune ca blestemul lui Zamolxis inca vegheaza locul. Stau marturie zecile de cazuri, povestite in popor, despre ciobani carora le-au disparut oile, vacari care au ramas fara vacile din fata ochilor, nuntasi carora le disparea de pe mese bautura si mancarea – lasandu-i muti de spaima si bolnavi de nebunie.

Entuziastii fenomenelor paranormale numesc zona “Triunghiul Bermudelor din Oltenia”. O intamplare demna de retinut este acea care vizeaza cunoscutul obicei al lui Tudor Valdimirescu de a reveni pentru rugaciune in preajma zidurilor Manastirii Polovragi. O iscalitura a sa ramasa in manastire se adauga variantei neoficiale in care o sosie a sa ar fi fost ucisa de eteristi, pe cand Domnul Tudor, un initiat al vremii, a ramasa in manastire pentru a trai deghizat in calugar pana la sfarsitul vietii.

Sinca Veche & enigmele bisericii din stanca

Situat in frumoasa Tara a Fagarasului, Sinca Veche este un fascinant si stravechi sat romanesc care a avut candva patru biserici, trei de lemn si una din piatra; in prezent pastrandu-se doar biserica de piatra, care este si cea mai veche. Aceasta a fost construita pe locul unui strabun loc sacru despre care cercetatorii spun ca are o vechime uluitoare de circa 7.000 de ani. Cu toate ca exista numeroase voci care afirma ca biserica a fost unul dintre primele locuri de cult crestin din Dacia, o parte a specialistilor atrage atentia asupra inscriptiilor ne-crestine de pe unul dintre peretii altarului. Conform preotului Silvestru Popovici din Sinca Veche, acest perete face parte din biserica interioara, din pestera, care a fost in mare parte distrusa de catre cei care au sapat de-a lungul veacurilor in cautare de comori.

Incarcatura subtila a acestui loc se manifesta uneori prin aparitii inexplicabile de sfere de lumina, cruci si semne stranii. Pe unul dintre pereti se mai poate observa o sculptura a unui cap de dac cu barba, plete si cusma. Zona mai este celebra in randul initiatilor deoarece aici, in prejma marilor sarbatori religioase, unii oameni spun ca aud coruri care canta cantece de o frumusete nelumeasca. Toti cei care au auzit corul din alta lume au fost frapati de faptul ca, desi muzica parea bisericeasca, iar cuvintele se auzeau clar, nu reuseau sa retina sensul lor. Termenii nu sunau romaneste si totusi nu pareau straini de limba romana arhaica. Sa fi fost cantece in limba daca?

Despre sacralitatea acestui loc vorbesc numeroase intamplari, precum povestea lui Gheorghe Moldovan, un localnic urmarit de Securitate in anul 1953 pentru colaborare cu Rezistenta Anticomunista din Fagaras. Moldovan viseaza niste fiinte de lumina care-l avertizeaza si-l sfatuiesc unde sa se ascunda pentru a nu fi gasit. 43 de ani mai tarziu, in 1996, reporterul TVR Lucian Babeanu a intrat in pestera dorind sa traga cateva cadre si cu aceasta pentru o emisiune cand, spre stupoarea cameramanului, camera video a inceput sa porneasca si sa se opreasca singura, neraspunzand la comenzi. Crezand ca aparatul de filmat este defect, echipa a parasit pestera, iar in studiouri, cand au vizionat ceea ce se inregistrase, au avut surpriza sa observe sfere de lumina stralucitoare care roiau in adancul bisericii…

Blestemul comorilor din Baragan

Pentru majoritatea romanilor, Baraganul nu este altceva decat o campie nesfarsita unde iarna musca viscolul, iar vara soarele arde ucigator. Insa, foarte putini oameni cunosc suita de mistere care invaluie oceanul de campie dintre Marea Neagra, Carpati si Dunare, un taram evocat deseori de Panait Istrati si Fanus Neagu. Conform legendelor locale, in pamanturile campiei se afla ingropate numeroase comori pazite de blesteme crunte. Undeva intre Calarasi si Lehliu se gaseste satul Dor Marunt, celebru nu demult pentru frumosii armasari care alcatuiau cea mai mare herghelie de cai de rasa din Baragan. Aici se afla, insa, ingropate si comori stravechi strajuite de flacari ireale, de un albastru nelumesc care danseaza in puterea noptii pe necuprinsul campurilor.

Celebru in acest sens este locul denumit La Movila, unde, inainte de Revolutia din 1989, un satean a descoperit in timp ce ara, un ulcior plin cu bani de aur. Fire marinimoasa, localnicul i-a impartit frateste cu ceilalti sateni. Nu a durat mult pana cand despre aceasta isprava a aflat si Militia, care s-a autoinfintat si a confiscat taranilor toate monedele gasite.

Soarta blestemata a comorilor este intarita de povestea lui Gheorghe Prepelita, un satean care a descoperit peste 100 de monezi de aur. Prepelita nu a suflat un cuvant, dar satenii vedeau cum neamul lui isi construieste case si grajduri noi, se imbraca scump, isi cumpara turme de oi si vite. Blestemul comorii nu dormea: la 7 luni de la descoperirea averii, nevasta lui Prepelita se arunca fara motiv intr-o fantana. La cateva saptamani dupa, ginerele sateanului are aceeasi soarta, pentru ca, peste un an de zile, fiica lui Prepelita sa se spanzure de aceeasi fantana.

La fel de sinistru este – spun legendele – si blestemul comorii lui Pintecan, un alt satean care a gasit un butoias cu galbeni de aur ingropat la radacina unui nuc. In noaptea imediat urmatoare, “norocosul” Pintecan aude in vis o voce care-i porunceste sa construiasca o biserica pe locul unde a descoperit banii sau il va ajunge blestemul comorii. Dimineata, Pintecan a ignorat visul, grabit sa se imbogateasca. Si-a impartit comoara in familie si s-a apucat de afaceri prospere. La doi ani de la eveniment, cand se intorcea acasa si-a gasit baietelul de doi ani spanzurat intre gratiile de la patut. In noaptea nenorocirii, a visat din nou aceeasi voce care l-a avetizat ca daca nu face biserica, va fi lovit de necazuri si mai mari. Socat, omul a construit cea de-a doua biserica a satului, care este vizibila si astazi.

Fantomele de pe Dealul Luncanilor

Undeva in inima Moldovei, intre orasele Iasi si Pascani, se fla satul Sarca din care se poate ajunge in comuna Luncani. Faptele stranii petrecute aici avertizeaza orice drumet care vrea sa plece la ceas de seara spre Luncani. Mai ales daca drumetul este un om bun cu inima curata, deoarece fantomele pripasite in aceste locuri, pandesc in special pe cei cu suflet bun. Stau marturie in acest sens, intamplarile inspaimantatoare prin care au trecut destul de recent oameni precum Elena Surugiu, Petruta Muscalul, Maria Piper si altii.

Salasul fantomelor din zona este cantonat undeva la captul unui iaz secat, unde – conform povestilor – oamenilor le apar stafii care-i urmaresc cale de 3 kilometri pana in satul Goesti. Batranii povestesc ca in locul blestemat au fost ingropati fara imparatasanie si lumanare multi soldati ucisi in 1917, in decursul primului Razboi Mondial. Astfel se explica de ce zeci de drumeti spun ca au vazut odata cu caderea noptii, siluete translucide, albe si tacute care pluteau alaturi de ei, intotdeuna pe partea dreapta a drumului. Batranii spun ca soldatii-fantome, care acum sunt prinsi intre lumi, stafiile lor aparandu-le in special oamenilor cu suflet bun si copiilor, asteapta ca pe dealul Luncanilor sa se faca o slujba de pomenire a sufletelor si o sfintire a locului.
Costesti, locul unde duhurile dau cu pietre

Localitatea Costesti din judetul Arges a figurat acum cativa ani nu doar pe prima pagina a cotidianelor romanesti, din pricina Mineriadei care a trecut pe aici, ci si in toiul dezbaterilor specialistilor in paranormal. Cazul in sine a fost observat si filmat de numerosi martori oculari, ceea ce-i da un plus de credibilitate. Totul a inceput in noaptea zilei de 20 martie 1997, cand asupra casei familiei Panait Draghici s-a abatut din senin o ploaie de pietre de diferite dimensiuni, in urma careia atat proprietarii, cat si vecinii lor s-au ales cu o spaima sora cu moarte, precum si cu acoperisurile distruse si ferestrele sparte. Dupa primaseara “paranormala”, ploaia de pietre a continuat a doua zi, tot la lasarea serii. Pana in noaptea de 24 martie, inainte de sarbatoarea de Bunavestire, intamplarea s-a repetat consecutiv in fiecare seara, politia locala din Costesti rezumandu-se la a observa ciudatul fenomen alaturi de tot satul, dupa care a intocmit un raport de pagube si distrugere fara faptas. Dupa Bunavestire, ploaia de pietre a incetat brusc. Linistea a durat doar pana pe 29 august 1997, cand tirurile de pietre aruncate de maini invizibile au reinceput mai violent decat in primavara. Oamenii au apelat la Georgica Cretu, preotul paroh din Costesti care a venit in casa lor chiar in timpul unei ploi de pietre pentru a citi cu glas tare Moliftele Sfantului Vasile cel Mare. Spre surprinderea tuturor, pe intreaga durata a slujbei atacul a incetat, pentru a reincepe insa la scurt timp dupa aceea…

Culmea manifestarilor bizare din Costesti s-a inregistrat pe 4 septembrie 1997. In acea zi, mobilele au inceput sa se miste prin casa dintr-o camera in alta, mutate parca de niste carausi invizibili. Peste doar cateva zile, crestinii urmau sa sarbatoreasca Nasterea Prea Sfintei Fecioare Maria. Linistea s-a asternut de atunci asupra gospodariei familiei Draghici. Entuziastii fenomenelor paranormale sunt de parere ca atacul s-a datorat unor demoni sau unor furtuni magnetice. Altii inainteaza ipoteza unui fenomen evident de Poltergeist. Faptasa ar fi fost Achilina Marciuc, o femeie care pe parcursul intregii sale vieti s-a certat cu familia Draghici. Mai mult, in timpul acceselor sale de furie, batrana Achilina arunca cu pietre in casa vecinilor sai. Achilina Marciuc a murit singura intr-o mizerie crunta pe data de 11 august 1987. Se pare ca spiritul neadormit al batranei i-a urat atat de mult pe membrii familiei Draghici, incat a dat cu pietre in casa vecinilor atat in lumea acesta, cat si de pe lumea cealalta…

Poeni, satul blestemat de lupi…

Satul Poeni de la poalele Muntilor Poiana Rusca ascunde niste intamplari care ar face cinste oricarui roman de groaza marca Stephen King. Cazul cuprinde o serie de atacuri ale lupilor indreptate asupra mai multor sateni. O femeie, Maria Sarbu, a fost chiar omorata si devorata de ceea ce, la prima vedere, pare un lup. Insa toti zoologii afirma ca, de obicei, lupii nu ataca oamenii decat daca sunt turbati, ceea ce in povestea de fata este putin probabil. Totodata, in nicio circumstanta lupii nu devin mancatori de oameni, fenomen care se intalneste doar in cazul tigrilor, leilor si leoparzilor. Misterul de la Poeni se adanceste si mai mult daca luam in calcul faptul ca in zona respectiva nu mai existau lupi de peste o suta de ani.

Batranii satului sunt de parere ca faptasul nu a putut fi in ruptul capului un lup obisnuit, ci ca animalul care a atacat oamenii din Poeni a fost un lup necurat, un strigon, cum se spune in aceste parti strigoiului. Cei care au scapat povestesc ca fiara din alta lume arata precum un caine mare, negru cu blana zburlita, care nu lasa urma pe zapada sau prin praf atungi cand fuge, ca si cum ar fi plutit. De asemnea, povestile spun ca aratarea disparea instantaneu daca oamenii apucau sa-si faca semnul crucii sau sa roasteasca o rugaciune. Drac sau suflet neadormit de strigoi, nu se stie exact ce a atacat satul Poeni. Oamenii sunt de parere ca povestea neamului muscat de fiara necurata incepe acum peste doua sute de ani, cand cineva din familia respectiva ar fi omorat un alt satean pentru a-i fura o arma foarte valoroasa. Cel ucis era unicul fiu al unei batrane care in ziua inmormantarii ar fi aruncat in cimitir un greu blestem asupra neamului ucigasului fiului sau.

Balta Vrajitoarelor

Satul Boldesti. Padurea Boldu-Creteasca. Langa Bucuresti, la doar 30 de minute distanta de padurea Cernica, exista o balta blestemata, recunoscuta si temuta inclusiv in prezent de localnici. Ascunsa in mijlocul padurii Boldu-Creteasca, balta este la prima vedere un banal ochi de apa de dimensiuni mai mult decat modeste, cu un diametru de doar 5 metri. In ciuda aparentei obisnuite, se spune ca peticul de apa este inconjurat de forte din alte lumi si este loc de manifestari inexplicabile.

Faima baltii este demult cunoscuta de vrajitoarele tiganci care se aduna din lumea intreaga aici, in prejma noptilor de Sfantul Gheorghe, Sanziene si Sfantul Andrei, atunci cand se spune ca se deschid temporar portile spre celelalte taramuri. Balta este un loc al puterii transmis din generatie in generatie in randul vrajitoarelor. Se pare ca orice vraja, blestem sau dezlegare spuse pe malul acestei mici balti ascunse la marginea Bucurestilor se indeplineste negresit. Parca pentru a adauga un miez de adevar in povestea vrajitoarelor, exista oameni care au observat in preajma baltii o serie de fenomene ciudate precum fulgere globulare si furtuni iscate din senin in perimetrul restrans al baltii. De asemenea, numeroase animalele (cai, vite, oi, capre, caini sau pisici) refuza sa bea apa de aici, preferand parca sa moara de sete decat sa se adape din balta.

Balta, care are o adancime de doar un metru si jumatate, nu seaca, nu se mareste, nu se micsoreaza niciodata – indiferent daca este seceta sau ploua abundent. Cu toate acestea, conform legendelor, balta pare a nu avea fund: oamenii din zona spun ca au aruncat in ea un bolovan greu de 20 de kilograme. Acesta ar fi disparut fara urma in doua saptamani… “

turism gastronomic (1)

Nu-i asa ca ar fi minunat daca am practica un turism care sa imbine cultura locurilor vizitate cu traditiile culinare ??? si ma refer aici la locuri vizitate atat atat in tara cat si in strainatate… citeam mai demult pe un blog despre balmos, o mancare despre care nu mai auzisem, asa incat am cautat imagini si retete. ce am gasit ??? pai multe retete ( diferite bineinteles, continand unele mai multe, altele mai putine ingrediente) si o serie de imagini ce m-au facut sa inghit in sec.  de exemplu, aici e o reteta a bucatareselor vesele, in timp ce aici sunt o serie de detalii despre aceasta “garnitura”

Ce spuneti ? Stiti de asa ceva ( turism gastronomic) la noi??? Ma refer la excursii organizate cu acest profil…  in putinele excursii in care am fost, am alergat mereu de la un monument la altul, de la un obiectiv turistic la altul, incat am venit si mai obosita decat plecasem.  Mi-ar place sa ma opresc si sa “gust” aromele locale , sa stau si sa savurez atmosfera de “acolo”, din calatorii…

am cautat pe net si am tot cautat … ce am gasit pana acum ???

Turism gastronomic in Franta

pentru vorbitorii de franceza:

gence aux Cinq Continents	1 888 576-4511	www.voyages5continents.com
Vacances en Province	1 866 759-9319	www.vacances-en-province.com
Voyage en France	1 888 576-4511	www.voyagesenfrance.com
Expeditions Monde	1 866 606-1721	www.expeditionsmonde.com
Incursion Voyages	1 800 667-2400	www.incursion-voyages.com

pentru vorbitorii de franceza si engleza:

Aquanautes Voyages	1 800 461-2028	www.aquanautes.com
Exciting Tours Excitants	(514) 344-9518	www.exciting-tours.com
Exotik Tours	(514) 284-3595	www.exotiktours.com
Gryphon	1 877 479-7466	www.gryphongolf.com
Tours Chanteclerc	(514) 398-9535	www.tourschanteclerc.com
Voyages Fleur de Lys	(514) 939-9999	www.voyagesfleurdelys.com
Vacances Transat	1 866 322-6649	www.transatholidays.com

ce am “descoperit” in Bucuresti

inainte de plecarea  spre bucuresti, am facut o mica cercetare via google, pentru identificarea unopr obiective de interes

de fapt, o provocare pe care mi-am lansat-o de a vedea in fiecare escapada la bucuresti cate un monument arhitectonic interesant … si cum nu am avut parte de un ghidaj turistic “gratuit” al capitalei, am stabilit ca, de data asta, vreau sa vad biserica “Sf Elefterie nou”

” Monumentala biserică se află pe malul drept al Dâmboviţei, în piaţa Sf. Elefterie, vizavi de Opera Naţională.

A fost construită din temelii, cu dania enoriaşilor şi a Primăriei Municipiului Bucureşti, prin grija preotului paroh prof. univ. Mihai Bulacu. Unul dintre primii ctitori, în 1935 a fost G-ral Ion Georgescu, Cavaler al Ordinului Mihai Viteazul. Lucrările  începute în iunie 1935, au fost întrerupte între 1940 -1935, pe timpul celui de al doilea Război Mondial, biserica fiind târnosită  abia în iunie 1971.Terenul[1] pe care este noua biserică “[…] s’a dobândit de biserica ortodoxă română Sf. Elefterie din vechime de peste 100 ani, din donaţie iar lăcaşul bisericei este în curs de construcţie fiind început în anul 1935 […]”[2].

Planurile de arhitectură au fost întocmite de prof. arh. Constantin Iotzu, iar cele de structură de către inginerul Dumitru Marcu. Tâmpla este sculptată în lemn, de Gr. Dumitrescu şi Aurel Obreja, iar pictura este executată de pictorii Iosif Keber şi Vasile Rudeanu. După cutremurul din martie 1977, turla-Pantocrator şi alte elemente au fost consolidate, între 1977–1983, prin grija Consiliului Parohial, cu ajutorul Arhiepiscopiei Bucureştilor.

Biserica are dimensiuni monumentale (36×22 m), fiind din acelaşi tip cu bisericile: Parcul Domeniilor, C.A.M.-Belvedere din Bucureşti şi Mitropolia veche din Târgovişte. Planul este în formă de cruce greacă înscrisă, având o turlă decagonală pe naos, înconjurată de alte 4 turle mai mici şi mai zvelte. În naos, câte un şir de arcade pe laturile nordică şi sudică şi unul către vestibul, susţin cele două tribune laterale, precum şi cafasul.

Faţadele exprimă în exterior, atât împărţirea, cât şi structura interioară a bisericii. Cea sudică este în mare parte asemănătoare cu cele de nord şi vest. Pridvorul deschis la intrarea în biserică este mai scund, are trei arcade în plin cintru, sprijinite pe coloane din piatră cu capiteluri neobizantine. Un pridvor similar există şi pe faţada laterală nordică, către Piaţa Sf. Elefterie. Întreaga biserică este îmbrăcată în exterior cu asize de cărămidă aparentă, alternând cu panouri tencuite. O friză alcătuită din arce mult alungite decorează partea superioară a faţadelor. “

sursa: L. Stoica şi N. Ionescu Ghinea: „Enciclopedia lăcaşurilor de cult din Bucureşt”, vol.1, Edit. Universalia, 2005, pag.411-413

si am fost impresionata ! atat de arhitectura acestei biserici, cat si de linistea ce m-a cuprins in interiorul bisericii la auzul corului…

impresii din si despre Bucuresti

bucurestiul vara… hmmm… candva imi doream enorm sa lucrez si sa locuiesc in bucuresti… atatea spectacole, concerte, atatea oportunitati si posibilitati de a petrece putinul timp liber zilnic… si cautam ceva care sa ma ancoreze de bucuresti… pentru ca, pana si plimbarile cu metroul imi placeau… acum insa mi s-a cam schimbat perceptia asupra acestui oras…

intr-o zi de duminica, la pas prin bucuresti, mi-a fost dat sa vad mizeria fizica ce domnea pe cateva stradute centrale, mizeria psihica a unor trecatori ce injurau ca la usa cortului, precum si destui cersetori, aurolaci si oameni amarati, in timp ce pe strazi circulau limuzine si autoturisme de peste 500 euro… ironic, intr-o plimbare prin bucuresti am vazut doar 3 dacii vechi, ceea ce, totusi, spune ceva

de, ce sa-i fac… nu am avut parte de un ghidaj turistic al bucurestiului, care sa imi arate mai mult partea sa frumoasa, incat am surprins realitatea zilelor noastre

nu are rost sa postez din instantaneele surprinse mai mult decat acestea 2: o tinuta de bodyguard pe care nu am mai vazut-o si o tanti cu broboada cum nu prea sunt pe strazile capitalei

caldura mare, domle, mai bine stam in parc la umbra si tragem un pui de somn

doar o lacrima…

5 locuri neobisnuite de vizitat in lume

1. Piramidele coafate de la Ritten

La prima vedere, Piramidele coafate de la Ritten, in nordul Italiei, par a fi o gluma a naturii. Pe acest flanc muntos din Tirolul de Sud, bolovani de piatra plutesc deasupra copacilor , balansandu-se in varful unor coloane “pictate” cu nuante de rosu, ocru, violet.
Coloanele crestate sunt late la baza si se ingusteaza spre varf. Unele sunt scurte si indesate, altele se ridica zvelte si semete. Cea mai inalta atinge 40 m, dar indiferent de inaltime, multe au deasupra cate o ciudata “palarie” de piatra.

surse: cautari google,  de ex:  sights in south Tyrol

2 . Socotra Island: ” you have to see it to believe it”

această insulă, pur şi simplu explodează departe orice noţiune despre ceea ce este considerat “normal” pentru un peisaj de pe Pamant.

sursa imaginilor si un text in engleza mai detaliat gasiti aici

(images credit: Jan Vandorpe , socotra ) (imagini de credit: Jan Vandorpe, socotra)

Imaginaţi-vă doar ca va treziti pe Insula Socotra şi aruncati o privire în jurul dumneavoastră … aţi fi înclinat să credeti că aţi fost transportat la o altă planetă – sau ca ati călătorit într-un alta eră istorica a Pamantului.

(images credit: dianadrz , Irina Travina) (imagini de credit: dianadrz, Irina Travina)

(image credit: socotra ) (imagine de credit: socotra)

(image credit: Marco Pavan ) (imagine de credit: Marco pavană)
Numele Socotra este derivat dintr-un nume de sanscrită, însemnând “Insula fericirii” … Este plaja? izolarea şi liniştea ? sau ciudata botanica cea care ne trimite cu gandul la vremuri de demult apuse ?

(image credit: Christian Besnier ) (imagine de credit: Christian Besnier)

(image credit: Jan Vandorpe ) (imagine de credit: Jan Vandorpe)

(image credit: dianadrz ) (imagine de credit: dianadrz)

Există, de asemenea,  Desert Rose (adenium obesium), careseamana cu piciorul inflorit al unui elefant

(images credit: Jan Vandorpe ) (imagini de credit: Jan Vandorpe)

(image credit: Denis Romanov ) (imagine de credit: Denis Romanov)

Dorstenia gigas – aparent, nu are nevoie de nici un sol şi isi infinge radacinile direct in piatra:

(images credit: Jan Vandorpe ) (imagini de credit: Jan Vandorpe)

(image credit: Tomas van Houtryve ) (imagine de credit: Tomas van Houtryve)

(image credit: Damir ) (imagine de credit: Damir)

(image credit: Jan Vandorpe ) (imagine de credit: Jan Vandorpe)

Dacă decideţi să vizitaţi Socotra, puteţi uita de  hoteluri pe plaja şi restaurante; această insulă este orientata spre eco-turism, susţinerea economiei locale şi modul de viaţă al celor 40000 locuitori.

(images credit: Adele Obice , Marco Pavan , Denis Romanov ) (imagini de credit: Adele Obice, Marco pavană, Denis Romanov)

Aceasta insula este un paradis al pasarilor, de asemenea, cu 140 de specii diferite de păsări; 10, care nu sunt de găsit nicaieri în alta parte in  lume...

(images credit: Magellan Tours , Rafeek Manchayil ) (imagini de credit: Magellan Tours, Rafeek Manchayil)

Vrei sa vezi unele zâne din povesti (şi, eventual, epave  bântuite) ??? … Nu sunt disponibile excursii de scufundări … Din fericire,  un echipaj IMAX a filmat…

(image credit: socotra ) (imagine de credit: socotra)

Pentru a vedea o alta bucatica din Socotra, un loc cu totul special, verificaţi acest loc situat pe continent:

Al Hajarah, Yemen

Designerii jocurilor de computere sa ia aminte – acest misterios oraş în ceaţă Muntii Haraz ( Yemen) poate cu siguranţă starni imaginatia cuiva  care decide să-l exploreze:

(image credit: Jan Vandorpe ) (imagine de credit: Jan Vandorpe)

(image credit: Bellosta ) (imagine de credit: Bellosta)

(image credit: Michaela Diener ) (imagine de credit: Michaela Diener)

Dune? Clark Ashton Smith’s Zothique ? Faceti-va bagajele, pentru ca acesta este un vechi loc vechi de pe planeta Pământ, nu necesita vize interstelare  necesare.

3.  Eisriesenwelt (Lumea Uriaşilor de Gheaţă) - sursa acestor informatii, imagini, impresii este acest blog  http://caustiq.blogspot.com pe care va invit sa il accesati

” Şi am intrat în Eisriesenwelt (Lumea Uriaşilor de Gheaţă), cel mai mare complex de peşteri din lume, cu o lungime totală de peste 40 de km din care doar un kilometru e deschis vizitatorilor.
Este interzis să se facă fotografii în interior, în special datorită faptului că vizitarea se face in grupuri ce trebuie să se deplaseze continuu – deci nu e timp de opriri pentru poze cu căţel şi purcel în cel mai mare frigider – şi poate şi pentru că bliţurile ar topi gheaţa, ele se dovedesc totuşi inutile pentru că orice fotografie cu bliţ nu va surprinde deloc măreţia locului.
Chiar daca aceasta interdicţie există, ghizii sunt băieţi buni şi indulgenţi … aşa că au rezultat următoarele:

Ghidul nostru…

Uitai să zic, peştera nu e iluminată, la intrare ţi se dă o lampă cu carbid – deci trebuie mare atenţie să nu-ţi aprinzi vecinii, tot căscând gura la gheaţă.
… iar ghidul are un fitil cu care ilumineaza punctele interesante ale drumului.
… eu banuiesc că pentru Ice Age 2 au fost filmate câteva scene aici . Ştiţi voi, partea în care dinţosul acela zăpăcit alunecă printr-o peşteră …

Vă amintiţi masca din Scary Movie …
Singurul tip de sursă de lumină admis în interiorul peşterii:
… deci merită văzută pe viu (şi cu haine groase), ce-am prins eu in fugă e doar o palidă şi tremurată imortalizare foto a ceea ce era acolo – data viitoare merg cu trepied sau ceva similar şi mai fac un tur … să văd şi eu ce am tot fotografiat. “

4. Jericoacoara, Brazilia

In nordul Braziliei, in provincia Ceara, se afla una dintre cele mai vestite plaje ale lumii. Jericoacoara alintata de catre turistii avizati mai simpu, Jeri, este una dintre cele mai putin accesibile dar si fascinante locuri turistice de pe planeta. Daca Goa si-a pierdut in ultimii ani din farmec, aici civilizatia nu a patruns inca aproape deloc. Nu exista masini (in afara de jeepurile pentru safariul desertic), nu exista strazi pavate sau orase iluminate electric. Exista insa o multime de dune, de o frumusete ireala, care se cufunda brusc in mare. Exista o multime de lagune, golfuri, palmieri si mici complexe hoteliere care respecta in totalitate principiile turistice ecologice datorita carora aceasta regiune si-a capatat renumele turistic. Jericoacoara este destinatia perfecta pentru cei indragostiti de natura, intimitate, windsurfing, sandboarding si kitesurfing. Mai multe despre aceasta spectaculoasa destinatie gasiti aici

5. Capadocia, labirinturi ascunse si peisaje selenare

sursa tuturor acestor date: http://www.descopera.ro, imaginile fiind obtinute prin diverse cautari google

In inima Turciei moderne se ascunde un petic de pamant care pare desprins dintr-o alta lume: formatiuni geologice stranii, similare cu cele lunare, labirinturi subterane, fortarete, orase construite sub pamant… elemente care, luate impreuna, ofera o savoare unica acestei zone aflata mai tot timpul in atentia istoriei. Capadocia nu inseamna doar straturi de lava si roca vulcanica depuse de-a lungul timpului, ci si suprapunerea unor fasii de istorie care dau nastere unei povesti magice despre cuceritori, culturi disparute, razboaie si sfinti.

Regiunea cailor frumosi

Situata la 320 de kilometri de Ankara, capitala Turciei moderne, Capadocia se desfasora sub forma unui peisaj unic, in alcatuirea caruia intra pesteri, tuneluri si sute de orase subterane sapate de hititi in urma cu peste 3.000 de ani. Aici, secretele se afla in fiecare coltisor, de la tunele capcana si pesteri, pana la rute clandestine, utile in aprigele lupte care s-au dat in aceste locuri. Capadocia sau Kapadokya, dupa numele hitit care insemna “regiunea cailor frumosi”, este o lume subterana care ascunde in faldurile sale campurile de batalie ale cuceritorilor, razboaie sangeroase sau lupte religioase care au amenintat tot timpul sa o distruga. In aceste locuri, sacrul si profanul au cunoscut convietuirea. Dincolo de chestiunile de razboi, aici au fost construite primele manastiri din lume, iar numarul lacasurilor de cult s-a ridicat de-a lungul timpului la peste 200 de biserici. In ciuda invaziei turistice, regiunea a reusit intr-un fel sau altul sa isi pastreze o aura de mister, chiar si in fata arheologilor si istoricilor moderni. Nu numai considerentele istorice fac posibila aceasta afirmatie, ci si evenimentele moderne, care includ campuri magnetice despre care se presupune ca au proprietati curative sau semnalarea unor obiecte zburatoare neidentificate.

O istorie din adancuri

Cu milioane de ani in urma, eruptiile vulcanice au reprezentat primul fenomen care avea sa fie piatra de temelie a ceea ce inseamna Capadocia azi. De-a lungul timpului, trei vulcani mari din zona au raspandit tone de materiale in toata regiunea. Primele eruptii au lasat in urma o roca mai moale, numita tuf, dupa care a venit randul naturii sa joace rolul artistului. Ploaia, vantul si nisipul au inceput sa erodeze, creand platourile imense, vaile, defileurile si hornurile care impanzesc zona. Roca moale de tuf, rezultata in urma activitatilor vulcanice, a “albit” regiunea timp de 10 milioane de ani, in vreme ce stratul superior de bazalt oferea protectie necesara adaposturilor. In urmatoarele mii de ani, oamenii au fost ocupati cu saparea rocii moi, pentru a crea o vasta metropola subterana. Capadocienii au inceput cu locuinte simple, insa in timp arta lor s-a perfectionat, ceea ce a dus la crearea unor vaste labirinte subterane, a oraselor si a fortaretelor menite sa le asigure linistea. Unele orase puteau adaposti pana la 20.000 de oameni, ceea ce s-a si intamplat timp de 25 de secole, pana in anii 1300 d Hr.. Peste 260 de kilometri patrati au fost ocupati de constructiile care au protejat locuitorii impotriva ofensivelor inamice.

Chiar daca aspectul sau de la suprafata incita in continuare interesul turistilor, autenticul spirit al Capadociei este ingropat in adancuri. Sutele de orase subterane si fortarete sapate in munti sunt conectate pentru a crea una dintre cele mai masive retele terestre din lume. In urma cu 3.500 de ani, aceste locuinte sapate in stanca asigurau supravietuirea locuitorilor in timpuri grele, in care orase intregi erau sterse pe fata Pamantului. Istoria sangeroasa a zonei aflata la congruenta unor rute comerciale importante, care legau marile imperii ale lumii, China, India, Egipt, Grecia si Roma, ne ofera motivul pentru care bastinasii au preferat sa isi construiasca locuintele in subteran, mai degraba decat la suprafata. Pe scurt, cine controla Capadocia controla cele mai importante rute comerciale si avea promisa o parte din toate avutiile care luau calea exportului. Romanii, persii si mongolii au purtat batalii sangeroase pentru a controla acest nod. Presiunile externe cumulate cu luptele interne au rezultat un loc care cu greu se putea numi “acasa”. Populatia locala era depasita din punct de vedere numeric si din punct de vedere al inarmarii. Singura solutie viabila care le asigura supravietuirea era ascunderea in dedesubturile Pamantului si pastrarea stricta a acestui secret.

Dupa venirea vremurilor pasnice, utilitatea acestor ascunzatori a inceput sa se diminueze, ducand la o inevitabila iesire la lumina a localnicilor. In secolul XIV, un numar mare de orase erau deja uitate. Abandonarea continua, dar sigura, a facut ca in curand praful sa se aseze nu numai pe orase, ci si pe memoria oamenilor. Abia in anii ‘60 ai secolului XX, localnicii au inceput sa exploreze tunelele ingropate sub povara timpului. Dupa sase secole de tacere, doar zvonurile despre asezarile subterane reusisera sa supravietuiasca, insa nici unul dintre exploratorii amatori nu isi putea imagina cat de vaste erau aceste locuri in realitate. Dupa ce primul pas a fost facut, a venit randul expertilor sa inceapa lucrarile de cercetare. Peste 200 de orase au fost descoperite intacte dedesubtul Capadociei, insa cercetatorii sunt convinsi ca mai sunt inca foarte multe care asteapta sa fie descoperite.

Capadocia la modul concret

Pentru amatorii de calatorii, istoria unui obiectiv care urmeaza sa fie vizitat este cat se poate de importanta, deoarece in cele mai multe cazuri, chiar ea reprezinta “pata de culoare” de care are nevoie o zona geografica pentru a fi “actuala” in limbajul turistic. Insa nici aspectele practice nu sunt deloc de neglijat, de aceea va prezentam mai jos cateva informatii utile in cazul unei viitoare calatorii pe taramul turcesc.

Cea mai buna perioada de vizitare

Regiunea Capadocia inseamna propriu-zis provinciile Aksaray, Nevsehir, Nigde, Kayseri si Kirsehir si este, in general, o zona mai racoroasa decat coastele marilor Mediterana si Egee. Daca doriti sa evitati caldura extrema si aglomeratiile turistice, cea mai indicata perioada este din aprilie pana la jumatatea lunii iunie sau din septembrie pana in octombrie.

Cum ajungem

Daca optati pentru o calatorie cu avionul pana in Ankara sau Istanbul, de aici pana in Capadocia puteti lua autocarul. Cel mai apropiat aeroport se afla in Kaisery, iar zborurile dinspre Istanbul spre Kaisery, se efectueaza cu regularitate. Autobuzele sunt valabile si dinspre aeroportul Erkilet pana la autogara din Kaisery. Serviciile de transport sunt foarte bine puse la punct in Turcia, prin urmare, veti putea ajunge la destinatie plecand din oricare oras mare al Turciei. Pentru a vizita orasele din apropiere, puteti opta fie pentru serviciul de transport public , fie pentru un taxi. Daca nu va aflati intr-o excursie organizata, folositi serviciile unei agentii locale. Majoritatea au programe de vizitare, insotite de ghid, pentru aceasta zona. In cazul unei calatorii cu masina personala sau inchiriata, asigurati-va ca aveti o harta rutiera sau un GPS, deoarece acestea sunt dificil de procurat in afara localitatilor mari.

Unde dormim

Tarifele pentru cazare difera in functie de sezon. Ca si in alte zone turistice, in extrasezon preturile sunt mai scazute, iar diferenta se invarte in jurul sumei de 10-15 euro. O camera decenta poate porni de la 25 de euro, in vreme ce hotelurile confortabile practica tarife intre 70 si 100 de euro pe noapte.

Ce mancam

La capitolul mancare, veti gasi destule specialitati ale bucatariei turcesti ale caror denumiri nu va vor fi complet necunoscute, cu diferenta ca aici veti gusta un kebap autentic. “Manti” este un alt deliciu, care se asemana cu ravioli si este servit cu sos de iaurt si usturoi. Fructele uscate si vinurile locale sunt atat delicii culinare, cat si posibile cadouri pentru cei de acasa. O masa pentru o persoana costa in jur de 18 lire turcesti (1 lira turceasca (TRY) = 1.96 lei), insa costul acesteia variaza in functie de optiuni si …pofte.

Ce vizitam

Locuitorii regiunii Capadocia sunt destul de conservatori, chiar daca vorbim despre o zona turistica foarte populata de straini. Doamnele sunt sfatuite sa evite pantalonii scurti, tricourile stramte si in general, orice fel de tinuta care ar putea atrage atentia. De altfel, toti turistii sunt indrumati sa poarte palarie, incaltaminte cat mai confortabila si sa foloseasca cu incredere lotiunea de protectie solara. Cei care planuiesc sa viziteze si alte regiuni, trebuie sa tina cont de faptul ca acestea se afla la distante considerabile una de cealalta, prin urmare vor fi nevoiti sa apeleze la serviciile de transport aerian sau la excursiile cu autocarul. Avantajul este ca in Turcia calatoriile sunt destul de ieftine, iar programul de functionare a fost gandit conform nevoilor clientilor.

In ceea ce priveste vizitarea zonei, este recomandat sa acordati mai mult de trei zile excursiilor si sa nu ratati localitatea Konya, unde puteti admira mostre extraordinare de arhitectura si caligrafie. O alta zona a carei vizitare solicita mai mult timp este Guzelyurt, unde merita vizitata asa numita Biserica Rosie (Kizil Kilise), datand din secolul VI, construita in forma de cruce, care are in partea superioara o neobisnuita structura octogonala, faurita dintr-o roca vulcanica de culoare rosie. Adaugati acestor obiective si fortareata de piatra de la Ortahisar, valea Devrent sau valea Iush Soganli. O vizita la Bogazkale va va oferi o priveliste asupra a ceea ce a mai ramas din fosta capitala a Imperiului Hitit, Hatusa. Chiar daca regiunea adaposteste o multime de orase subterane, in principiu, daca l-ati vazut pe unul, le-ati vazut pe toate. Insa nu ratati Marele Templu, Poarta Sfinxului, Poarta Regelui sau Palatul Regal.

Facts

- Datorita unicitatii date de relief si de contextul cultural si istoric, zona a fost inclusa in anul 1985 in Patrimoniul Mondial UNESCO, avand o zona protejata de 9.576 de hectare;
- Despre hititii care au format unul dintre cele mai avansate imperii din trecutul foarte indepartat, din 1700 i.Hr. pana in 1190 i.Hr., se crede ca au fost primii locuitori subterani. Scrierile lor stravechi fac referinte la invadatori numiti “oamenii marii”, iar alte dovezi sugereaza ca acestia au cunoscut o perioada de inflorire in aceasta zona, care a durat 500 de ani, insa in secolul XII i.Hr. au disparut in mod misterios. Subteranele Capadociei au fost ultimul lor refugiu;
- Valea ascunde si sute de biserici, de la simple pesteri pana la biserici elaborate care rivalizeaza cu marile catedrale ale Romei. In una dintre aceste pesteri a fost creata prima manastire crestina, iar regimul de viata al calugarilor de atunci nu este in esenta diferit de cel al calugarilor contemporani;
- Prima comunitate crestina a fost infiinta aici de catre Sf. Petru;
- Mai multi sfinti crestini s-au nascut in aceasta zona, printre care Sf. Vasile, Sf. Grigore de Nacianzo cel Batran si Sf. Grigore de Nacianzo cel Tanar
- Mai multe surse indica Capadocia ca loc de nastere al Sf. Gheorghe, insa originea este inca disputata din punct de vedere istoric. Acesta a fost fiul unui soldat din armata romana a secolului III, iar legenda conform caruia Sf. Gheorghe a ucis dragonul a luat nastere abia in Evul Mediu. Sf. Gheorghe este patronul Armatei Romane, care isi serbeaza ziua nationala in aceeasi zi in cu cea a patronului spiritual, pe 23 aprilie.

o altfel de arta…

artistii strazii pe mapamond:

Torino

Napoli

Madrid

Londra

Autostop pentru Pace si Suflet

va recomand un nou blog de calatorie… se citeste de la sine, pe nerasuflate

http://punctulzero.wordpress.com