Posts filed under 'intern-social-politic'
recomandarea zilei: “A Free Press For A Free People” si un articol interesant citit aici, ca tot e la ordinea zilei A/H1N1
Citesc frecvent articolele in engleza de pe acest site WorldNet Daily si nu odata am aflat lucruri noi si interesante. acum insa, ca tot e la ordinea zilei A/H1N1, ca tot vad la tv ( nu stiu cum fac dar, de fiecare data cand schimb programul mai prind cateva secunde in care aflu evolutia virusului la noi in tara), va invit sa accesati acest link ( World Health Organization quietly changed qualification of term in case of ’swine flu’) si sa cititi un articol posibil de interes. Nu voi traduce pe blog ceea ce au publicat cei de la worldnet… va spun, ca rezumat al articolului, ca Organizatia Mondiala a Sanatatii (OMS) a modificat “pe tacute” definitia “pandemiei”, inainte de a declansa alerta de nivelul 6 (cel mai inalt), pregatind calea spre clasificarea gripei porcine ca “pandemie”, schimband chiar cuvintele definitiei si omitand din noua formulare expresia “un numar enorm de decese si imbolnaviri ”
Add comment noiembrie 17, 2009
traim in Romania ! si asta ne ocupa tot timpul…
daca zilele trecute aveam un alt subiect de bombaneala, azi mi-am permis sa ma relaxez trecand in revista presa electronica din ultimele 3 zile. si am citit diverse articole, mai mult sau mai putin interesante. in Cotidianul, editia electronica am gasit insa un articol pe care simt nevoia sa il redau
Răspuns oficial scris de primarul unui oraş din România: dacă nu îţi convin drumurile, mută-te pe Riviera Franceză”
” Primarul din Breaza îl ironizează într-un document oficial pe un cetăţean care a formulat o plângere privind starea deplorabilă a unui drum din oraş.
Că drumurile din România sunt proaste nu e o noutate. Surprinzător este modul în care primarii unor localităţi importante, cu veleităţi turistice, tratează cetăţenii care i-au votat, atunci când aceştia îşi reclamă nemulţumirile.
Pe 7 iulie, Robert Calcan, locuitor al oraşului Breaza, trimite primarului PDL Nicolae Ferăstrăeru un e-mail în care se plânge de starea proastă a singurului drum de legătura dintre oraş şi gară. Pentru Robert Calcan drumul era unul important, căci îl parcurgea zilnic către gară, de unde lua trenul spre Bucureşti, unde lucrează. Spre dovadă Robert Calcan a şi ataşat mesajului său câteva poze sugestive ale acestui drum.
Tonul adoptat de Calcan în mesajul său adresat primăriei unui oraş, de altfel plin de vile, nu a fost unul blajin. În deschiderea mesajului primarul a fost atenţionat că suntem în secolul XXI şi că ultimele plombe pe şosea au fost puse în urmă cu un an. Actualul primar nu îi mai dă lui Robert Calcan nici o speranţă, ceea ce acesta a şi scris în mesajul său. “Nu mai am speranţe că veţi face ceva pentru a îndrepta lucrurile, de aceea voi trimite pozele cu explicaţii complete pe toate site-urile canalelor de ştiri. Poate, într-o zi, vreo televiziune va intră în «oraş» (la cum arată Breaza, trebuie să pun ghilimele) şi va face publice problemele acestei aşezări. Cred că numai aşa există şanse de rezolvare. Când vă veţi face de ruşine în faţa camerelor de luat vederi, atunci s-ar putea să vă pese de localitatea asta!”, îi scrie Calcan primarului său.
Răspunsul venit de la primărie a fost stupefiant. “Am citit e-mailul dvs. (…) observ că intervenţia a fost foarte promptă, dar observ totuşi că aţi început să folosiţi formulele deja devenite clasice: «mă duc mai departe sau, mai nou, chem televiziunea»“, îi răspunde primarul lui Robert Calcan. După urecheala administrată lui Calcan urmează miştourile ieftine ale primarului Ferăstrăeru. “Am senzaţia că noi funcţionarii primăriei, şi mai ales eu, nu facem nimic pentru oraş, ci aşteptăm reacţia unui binevoitor ca dvs. care le cam ştie pe toate”, îl admonestează primarul. După ce s-a răcorit în primul paragraf al răspunsului său adresat lui Robert Calcan, primarul revine la gânduri mai bune. Cetăţeanul este informat că drumul în cauză ar fi propus pentru asfaltare în cadrul unui proiect finanţat dintr-un program european care se derulează între 2007 şi 2013. La doi ani de la demararea acestui program, primarul nu prea îi ştie numele. Programul este botezat de Ferăstraeru PORR, probabil în ton cu o firmă de construcţii importantă din Germania care are acest nume, în loc de POR (Program Operaţional Regional). Ca să termine în ton, primarul îi face şi o recomandare cetăţeanului nemulţumit. “Şi dacă nu vă mai plac drumurile din Breaza, vă recomand o staţiune de pe Riviera Franceză”, spune Ferăstrăeru.
Specialiştii în relaţii publice sunt stupefiaţi de reacţia primarului. “Primim tot felul de solicitări, unele imposibile. Un cetăţean ne-a trimis chiar un proiect de lege privitor la înfiinţarea unei colonii spaţiale. A trebuit să îi răspundem căci aşa ne obligă legea. În astfel de situaţii poţi folosi formule standard, îi poţi spune că analizezi propunerea sa, îi mulţumeşti pentru sesizare, dar în nici un caz nu dai astfel de răspunsuri”, spune şeful biroului de relaţii publice al unui important minister din România. “
Add comment iulie 26, 2009
Testeaza-ti votul
sursa: http://www.testvot.eu/
” proiectul initiat de Fundatia MRC cu sprijinul German Marshall Fund – Black Sea Trust , este un mod de a vedea ce contin programele partidelor pentru alegerile din Noiembrie 2008 si care dintre aceste propuneri este mai aproape de opiniile tale.
Nu este un test de cunostinte si nici un sfat cum sa votezi. E un mijloc de a afla mai mult despre cei care iti vor votul.
Poti afla informatii nu despre ce aleg ei sa-ti spuna, ci despre ceea ce au inclus in programele lor de guvernare, in declaratii oficiale si propuneri legislative, despre un numar de subiecte concrete care s-au gasit in ultima vreme printre prioritatile cetatenilor.
Doar stiind ce au propus partidele si candidatii lor in domeniile specifice guvernarii, peste patru ani poti vedea daca au facut ce au promis. Altfel le dam un cec in alb.
 |
15/11/2008 – Fundatia MRC – Median Research Centre cu sprijinul German Marshall Fund prin programul Black Sea Trust, lanseaza proiectul “Testeaza-ti Votul!”, prin care ofera o mana de ajutor fiecarui alegator din Romania, pentru a se informa cu privire la alegerile parlamentare din 30 Noiembrie 2008. |
Add comment noiembrie 26, 2008
Articolul zilei: ” De ce i-am vota ? “
Sursa: cronica romana, 27.10.2008
” Ii vedem zilnic. Deschid si inchid jurnalele de stiri. Sunt EI… Liderii de partide, care (aproape toti) candideaza… Dar, DE CE candideaza ei?
Un motiv ar fi ca EI sunt sefii politicienilor si cu ASTA se ocupa, sau poate ca la CV-ul lor personal “ar da bine” sa mai fie trecut inca un mandat… Si la cuantumul pensiei lor de parlamentari “ar da bine”! Apoi, se presupune ca EI sunt acele locomotive ce fornaie si pufaie pe toate tonalitatile politichiei de partid. Dar totusi… De ce i-am vota?
Sa incepem cu Geoana. Mare presedinte de cel mai mare partid, ale carui aparitii publice fac de multa vreme deliciul presei. Si nu numai! Si chiar mai mult, este plin internetul de tot felul de caricaturi cu Geoana in postura de clovn (Fara suparare, domnule presedinte, cautati-le, sunt ACOLO!). Mai nou, a inceput sa se afirme si cu voce tare ca liderul social-democratilor ar cam trai asa, undeva, intr-o lume paralela. Cosmonauti romani in spatiu, 1.000 de km de autostrada, 25.000 euro per caciula de capsunar reintors in patria muma, o ploaie torentiala cu locuinte sociale, o mie lei salariu minim – sunt doar cateva mostre de gandire detasata. De realitati! Chiar si locul in care s-a refugiat sa candideze liderul PSD a declansat un val de glume, care i-au si atras porecla de “Senatorul Pepenilor”. Dar cu ce amintiri ramanem de pe urma celor patru ani ai sai de mandat? Pai, sa vedem… Un Congres controversat, care l-a situat in fruntea ierarhiei de partid, dar care a tras a tras PSD-ul cu vreo 15 procente in jos, o lunga perioada de somnolenta comoda, dupa care, o revigorare (usor isterica) de tot felul de negocieri… de-a valma. Care mai de care mai esuate si dintre acestea, cele mai notabile sunt motiunea de cenzura, contestata chiar in interiorul partidului, dar si incercarea de demitere a presedintelui, in care Geoana s-a bagat in seama precum musca in lapte. Si ce-a mai propus el societatii? Pai… Dorinta de a fi presedinte de tara, sau poate premier, sau poate o alta functie – oricare – prin forurile internationale. (Va rog! Daca se poate! Se poate?).
Premierul conjuncturii
Tariceanu! Premier si presedinte de partid. Sau ordinea prioritatilor e invers? Cert e, ca ar trebui sa fie vorba de… o alta locomotiva. El a facut-o, asa, pe “durul” si-a declarat anticipat ca se va bate pana la ultima suflare electorala, la Bucuresti! Vointa i s-a inmuiat rapid atunci cand au aparut sondajele si s-a retras cu coada intre picioare intr-un colegiu obscur din Ilfov. Si a lasat la Capitala (acest “oras -copil teribil” al stampilelor) sa mearga in frunte “vagoanele” mai mici, dar cu “clenci” la public. Adica Orban, Antonescu…
Si Tariceanu a avut parte de-a lungul timpului de tot felul de porecle “de alint” din partea presei… Ba Moliceanu, ba Razgandeanu, ba sacul de box a lui Basescu… A renascut precum pasarea Phoenix – dar din propria-i neputinta – si a dat sah la Zeus. Asa, cand si cand (nu intotdeauna!) si cat mai televizat cu putinta, ca da bine la imagine. In rest? A profitat cat a putut de conjunctura politica si de frica unora de Basescu, intrand in cartea recordurilor dambovitene ca fiind cel mai longeviv premier nesustinut parlamentar. Si-a insusit, ca reusite personale, “cota unica” si “retrocedarile” (sac PD!), dar si marirea pensiilor (sac PSD!). Si cam atat… In rest, mandatul sau a fost marcat de tot felul de scandaluri. Ba prietenia cu Patriciu, ba controverse diverse cu Basescu, ba taxa de prima inmatriculare la meci direct cu CE, ba favoritisme pe la prieteni si rude, ba urecheli de la Uniune, ba privatizari contestate… Lista e lunga. Si, sa nu uitam! Mult laudata “crestere economica”, care (iata!), intr-un context economic international nefavorabil se dovedeste un mare bluf. Ce mai propun liberalii prin seful lor inspre societate? Tot “crestere economica” din perspectiva… “la vie en rose”… “Capcana” majorarii veniturilor le-a cam dat insa de cap, asa, la mal de mandat.
PD-L, partidul fara lider si doctrina
Si am ajuns la PD-L, care are o mare problema. N-are locomotiva! Stolojan nu candideaza, caci este (deja) europarlamentar. Nici liderul partidului nu candideaza, caci este (deja) primar si, mai mult, nici nu vrea sa mai fie. Videanu? Dupa ultimele informatii, nici el nu prea e interesat de problema. Ar mai ramane al patrulea pe linie ierarhica – Vasile Blaga, care merge intr-un colegiu din Bucuresti. Si care tocmai a incasat o “bataita” la locale, tot in Capitala. Conteaza? Oho, si inca, cat!
Si atunci? Care-i locomotiva pedelistilor? Iata unul dintre paradoxurile ce au tot marcat politica democrat-liberalilor pe parcursul ultimului mandat. LIDERUL, care de fapt se scuza un pic, deoarece are alta treaba. Apoi este DOCTRINA, care ar trebui sa fie in concordanta cu mesajul, dar nu e… Si intr-un final, care mai este Liderul si care o fi Doctrina? Nu prea e clar!
Si o alta mare dilema. PD-L a tot surclasat in sondaje, dar nu a confirmat si la vot. Ce-i de facut? Dar ce vrea PD-L de la societate si ce vrea el sa propuna in schimb? Doreste accesul la resurse si propune la schimb toate temele electorale ale lui Basescu. Reforma clasei politice (unu’ pe fata, unu’ pe dos?) si pe cea institutionala – unicameral, republica prezidentiala (hai, sa dicutam discutii!) -, stergerea coruptiei de pe fata pamantului (ciocu’ mic cei din Opozitie!?), reforma educationala (e la moda!) etc. etc.. Deci?
Pe esicher ar mai fi si un UDMR, ce sustine teme- aberatii, c-un Marko Bela in prim fundal, care o tine “langa” cu un concept de “autonomie” ce n-are nicio legatura nici cu europenismul, nici cu valorile democratiei, si un alt partid crampon – Conservatorii, ce au ca unica valoare Antenele – si ceea ce insinueaza ele -, si un altul, PRM, cu-al sau Tribun prea incurcat printre atatea Zavorance si Mitici, si mai e un Becali – care se are (si ne ofera) pe sine insusi ca ideologie. Si… cam atat.
Totusi, noi am vrea sa votam. Dar, care ar fi motivul? “
Add comment octombrie 26, 2008
Articolul zilei: Fanfaronada cuvintelor mari
Sursa: Cronica Romana, 21.10.2008
“Responsabilitate politica. Integrare euro-atlantica. Lupta anticoruptie. Interes national. Sintagme aruncate pompos, cu tinta precisa, in toate razboaiele electorale din perioada postdecembrista. Cuvintele mari nu au lipsit niciodata de pe scena politica. Toate programele de stanga, de dreapta sau de centru, urmaresc un singur lucru. Nu despre bunastarea cetatenilor este vorba, ci de maruntele interese de partid, personale, ale grupurilor de profitori care roiesc interesat pe langa fiecare guvernare. Sunt oameni grei, oameni care isi cunosc bine interesele, care se regasesc in topurile potentatilor Romaniei, care cotizeaza, in fiecare campanie electorala, la vistieria unui partid sau al altuia. In ultima vreme, pentru a evita complicatiile ulterioare, se sustin toate partidele cu sanse. Deci, se ofera, sa presupunem, 100.000 de euro PSD-ului, dar se varsa aceeasi suma si catre PD-L, dar si catre… PNL. Scamatoriile politice pot scoate din joben surprize, insa cine se “respecta”, refuza din start varianta hazardului.
Politicienii doresc putere. Cat mai multa. Sunt ahtiati dupa falsul respect al celor din esalonul secund, dupa covoarele rosii care se intind in fata lor, dupa laudele si gudurelile interesate ale celor care se invart in jurul lor. Este atat de bine sa fii ales! Secretara, masini la scara, diurne fabuloase, deplasari pe masura, in care mai te poti harjoni “in interes de serviciu” cu sefa de cabinet, intotdeauna mai tanara cu 20 de ani, influenta in judetul in care esti ales si nu numai, dar mai ales mult clamata imunitate parlamentara.
Continuare in pagina a 4-aCampania electorala nu a inceput oficial. Dar, pentru o clasa politica avida de un nou mandat, acest tip de amanunte nu mai conteaza de mult. Deja cutiile postale au devenit neincapatoare pentru promisiunile candidatilor. Cei care nici nu se obosesc sa te priveasca in perioada mandatului, se transforma in… oameni, brusc interesati de soarta milioanelor de romani. Zambesc teatral, imbratiseaza pensionarii, forteaza o lacrima atunci cand li se imputa lipsa medicamentelor sau scumpetea din piete, sunt inversunati in a critica tot ceea ce, considera ei, nu intra in responsabilitatea lor. Exista alesi putrezi de bogati. Afacerile derulate de rude sau prieteni au fost protejate de influenta lor. Averile au crescut intr-un mod sfidator. Concediile sunt facute in locatii de lux unde se arunca, fara jena, pensia unui lucrator de CAP pe cateva mii de ani. A devenit rusinos sa mai umbli, ca parlamentar, intr-un “parlit” de Logan, iar copii tai sa invete in aceeasi clasa cu “prostimea”. In acelasi timp, se mimeaza ingrijorarea fata de viitorul Romaniei. Presedintele si premierul sunt in razboi deschis, iar interesul national a ramas doar o sintagma prafuita, ingropata pe campul de lupta.
Credibilitatea institutiilor este grav afectata, cand principalele Palate politice ale tarii au ajuns doar trambita electorala a vremelnicilor locatari. Echidistanta prezidentiala a ajuns mai jos decat epava Titanicului, responsabilitatea Guvernului a fost inhamata la caruta liberala, in timp ce liderii partidelor de opozitie se multumesc sa dea in fiecare ora noi si noi mostre de demagogie. Criza financiara internationala nu ii impresioneaza pe cei responsabili decat la nivel declarativ. Ingrijorarile evidente ale liderilor politici europeni sunt percepute la Bucuresti ca niste mofturi. Unii de la noi chiar se amagesc cu iluzia ca respectiva criza va astepta cuminte la granita, campania electorala de pe 30 noiembrie si abia dupa va decide daca se va mai napusti si asupra Romaniei. Pai cu un guvern Geoana, Stolojan sau Tariceanu III in fata sa, ar fi sinucigas sa incerce sa afecteze o tara cu o economie care, oricum, duduie! Asa ca, domnia-sa criza, va trebui sa se multumeasca doar cu victimele deja facute si se va recunoaste invinsa de clasa politica romaneasca si de garantiile “solide” ale oficialilor Bancii Nationale a Romaniei. Foarte multe nume noi la parlamentare. Din pacate, notorietatea unor cantareti sau sportivi, ca si a unor parlamentari aflati la al “n” -lea mandat va prima si de aceasta data. Reforma politica va ramane din nou repetenta si va incerca sa isi salveze onoarea in 2012 sau 2016. Aceiasi actori se perinda pe scena. Recita oferte electorale in fata unei sali tot mai goale. Au devenit imuni la huiduieli, la critici, la nemultumirile spectatorilor. Vor doar un nou mandat. Nimic mai putin. Indiferent cat ii vor costa pe romani scandalurile si compromisurile lor politice…”
Add comment octombrie 20, 2008
Articolul zilei: “Ghid de aburit liberalii”
Liberalii au intrat deja pe ultima linie a bătăliei electorale. Potrivit unui cotidian central, de acum înainte nu vor mai face campanie după cum îi taie capul, pentru că partidul a plătit bani grei consultanţilor politici să elaboreze un ghid de campanie. Ghidul de campanie ar trebui să fie un instrument care să-i ajute pe liberali să obţină cât mai multe voturi în alegerile din toamnă. Numai că, aşa cum este conceput, ghidul este un document ce promovează non-combatul. Principala teză a ghidului este că PNL trebuie să ignore PD-L, adică să nu se lupte cu principalul său adversar. Nu trebuie să fii nici fin analist politic, nici mare ziarist deontolog ca să-ţi dai seama că PNL şi PD-L împart acelaşi electorat. Şi-atunci, de ce trebuie să fie PSD ţinta PNL? Tăriceanu nu va fi votat niciodată de simpatizaţii PSD, oricâte pomeni le-a dat la final de mandat. “Faptul că PSD va începe să crească datorită electoratului de stânga va ajuta PNL să crească prin susţinerea electoratului de dreapta”, se arată în ghidul de campanie al liberalilor. “Pe ce te bazezi?”, ne întrebăm, vorba lu’ Moromete. Mesajul nu numai că e total ilogic, dar e şi depăşit de vremuri.
PNL nu mai este văzut de mult timp un partid de dreapta, cam de când se afişează în public braţ la braţ cu pesediştii şi de când duce o politică socială mai abitir ca socialiştii, de s-au înverzit de ciudă liderii PSD. Când te baţi cu pumnul în piept că ai aruncat cu bani în stânga şi-n drepta şi când votezi alături de Iliescu nu poţi avea pretenţia ca oamenii să te mai perceapă ca un partid liberal autentic. În loc să cheltuiască banii pe ghiduri inutile, PNL trebuia să pornească în căutarea electoratului pierdut în timpul mariajului cu PSD.
Logică şubredă
La fel de ilogică este şi o altă aserţiune din ghidul de campanie, conform căreia, “dacă PD-L va ataca PSD, va pierde votanţii de stânga, iar dacă va ataca PNL, va pierde votanţii de dreapta”. Mergând pe logica şubredă a celor care au conceput ghidul ajungem la concluzia că PD-L, dacă va ataca în campanie PSD şi PNL, principalii săi adversarii, nu va lua niciun vot. Probabil aşa speră liberalii, la un loc cu autorii ghidului, pentru că, din nefericire pentru PNL, foştii lor parteneri de alianţă, democrat-liberalii, se află în continuare pe primul lor în sondajele de opinie, indiferent cine le comadă.
Teme pentru acasă
Considerându-i probabil pe liberalii din teritoriu uşor oligofreni, ghidul le livrează şi formule standard de declaraţii politice în campanie electorală, pe care aceştia ar trebui să le înveţe pe de rost, ca la şcoală. Varianta pentru răspunsurile la atacurile PD-L este cu siguranţă inspirată din manualele specializate în limbajul de lemn: “Privim cu mâhnire campania suburbană a candidaţilor PD-L, care, în lipsa unor proiecte şi a unei activităţi reale în slujba cetăţenilor, inventează calomnii şi lansează atacuri murdare la adresa candidaţilor PNL”. Oare autorii ghidului n-au văzut campania din America? Ori sunt total lipsiţi de inspiraţie… În aceeaşi notă demodată este şi mesajul conceput ca ripostă la atacurile PSD: “PSD este un partid hipertrofiat, un partid al baronilor locali al căror singur obiectiv este să se hrănească de la bugetul de stat. Ei vor să caştige ca în capitalism şi să muncească ca în comunism”. Trecând peste cacofonia din ultima frază, nu putem să nu remarcăm faptul că acest mesaj pare bucăţică ruptă din campania Alianţei DA, din 2000. Ori, pentru un simplu copy-paste nu-i nevoie să plăteşti generos ghiduri de campanie bune doar de aburit liberalii.
Interesant este că acest ghid de campanie, realizat de firma de consultanţă a lui Dan Andronic a primit şi girul şefului de campanie al PNL, Bogdan Olteanu. Întrebat de ziarişti, zilele trecute, dacă lucrează cu Andronic în campania sa personală, Olteanu a declarat ferm: “M-a ferit Dumnezeu. Nu sunt nici nebun, nici masochist să lucrez cu Andronic.”
Add comment octombrie 12, 2008
Parlamentarii nu recunosc că şi-au mărit pensiile
in sectiunea intern-social-politic de pe blog nu prea am comentat despre viata politica romaneasca, cu atat mai putin am acordat atentie activitatii parlamentarilor nostri. articolul citit in Evenimentul zilei, scris de Anca Simina, mi s-a parut interesant:
“Chiar dacă au votat „pentru“, parlamentarii fie nu-şi amintesc, fie spun că plusul de la 200 la 2.000 de lei pe care şi l-au asigurat nu schimbă nimic.
Puşi în situaţia de a da explicaţii pentru aranjamentul prin care şi-au asigurat mărirea pensiei, parlamentarii au dat ieri din colţ în colţ. Fie s-au eschivat că n-au fost la discuţii, fie au susţinut că n-au înţeles despre ce era vorba. Cei care au admis totuşi că ştiau ce votează recunosc că au modificat baza de calcul a pensiilor, într-o formulă avantajoasă, dar insistă că „nu e vorba de majorare“.
„Evenimentul zilei“ a scris ieri despre majorarea de pensii pe care parlamentarii şi-au operat-o pe ascuns, cu două luni înainte să-şi încheie mandatul. Pe 24 septembrie, când atenţia în parlament era acaparată de mesajul preşedintelui Băsescu, aleşii au votat în unanimitate, într-o şedinţă a conducerii celor două Camere, o hotărâre prin care îşi asigură un plus la pensie care merge de la 200 la 2.000 de lei.
Diferenţa apare la modificarea bazei de calcul. Dacă până acum pensiile de parlamentar se raportau la indemnizaţia medie de bază pe ultimele 12 luni (6.540 lei pentru octombrie 2007-octombrie 2008), acum se ia în calcul doar venitul pe ultima lună, cumulat cu avantajele funcţiei (de la 6.994 lei la 8.817).
Mai mult, au eliminat interdicţia de a cumula pensia de parlamentar cu indemnizaţ ia, făcând practic posibilă dublarea veniturilor parlamentarilor care au peste 63 de ani. Prevederile au intrat deja în vigoare, hotărârea fiind publicată marţi în Monitorul Oficial.
Unanimitatea pentru mărire
Hotărârea, prin care se schimbă „normele metodologice“ de aplicare a legii în vigoare, a fost împinsă de PSD, prin Doru Ioan Tărăcilă şi Eugen Nicolicea, care conduceau şedinţa, dar acceptată în unanimitate de reprezentanţii tuturor partidelor parlamentare.
Potrivit stenogramei şedinţei birourilor permanente, la momentul discutării problemei pensiilor parlamentarilor mai erau în sală deputaţii Lucian Bolcaş – PRM, Dan Radu Ruşanu – PNL, Valeriu Tabără – PDL, Daniela Popa – PC, Gheorghe Albu – PDL, Hunor Kelemen – UDMR, dar şi senatorii Norica Nicolai – PNL, Corneliu Pascu – PC, Ivan Cismaru – PDL, Daniel Iluşcă – PNL, Ştefan Pete – UDMR, Ilie Sârbu – PSD, Ioan Chelaru – PSD, Ion Moraru – PSD, Mario Oprea – PNL, Alexandru Pereş – PDL. Alţi zece asistau fără drept de vot, ca lideri de grupuri parlamentare.
„Nu s-a modificat nimic“
Deşi au fost acolo, parlamentarii nu- şi mai aduceau ieri bine aminte ce au votat. „Nu ştiu nimic pentru că nu m-a preocupat acest subiect“, a precizat, pentru Mediafax, liderul PC Daniela Popa. „S-a pus în discuţie, dar nu s-a aprobat“, a spus PDL-istul Ivan Cismaru.
Democrat-liberalul a susţinut chiar că „nu s-a modificat cu nimic pensia“, la fel ca şi colegii săi de parlament, PSDistul Eugen Nicolicea şi liberala Norica Nicolai. „Deci dacă nu există o creştere salarială în anul respectiv, nu există niciun fel de majorare, nicio diferenţă între medie şi ultima lună. Este vorba despre o bază de raportare. Dacă baza aceea de raportare creşte, creşte şi pensia. Dacă scade, scade şi pensia“, a explicat Nicolicea la Antena 3.
Ca să rămână în afara dezbaterii, preşedintele Camerei Deputaţilor s-a scuzat cu absenţa şi a declarat că proiectul hotărârii „nu se afla pe ordinea de zi“ pe care el a aprobat-o. „Nu am participat. Dacă aş fi fost, aş fi votat contra“, a spus Olteanu. “
Add comment octombrie 5, 2008
Adevarata democratie elvetiana
sursa: Cronica Romana, 29.09.2008
“Adeseori, aflandu-ma in tara, ii aud pe unii dintre politicienii nostri exprimandu-si admiratia fata de democratia elvetiana, pe care ar dori sa o foloseasca, si ei, in relatiile cu poporul.
Intr-adevar, sistemul de guvernare de-aici, din tara cantoanelor, frizeaza uneori chiar utopia, atunci cand este vorba de respectarea democratiei. De la problemele cele mai importante, ca de pilda aderarea la ONU sau la Uniunea Europeana, pana la problemele cele mai marunte si mai lipsite de importanta la prima vedere, precum construirea unui stadion sau reducerea vitezei in unele localitati, la diferite nivele, poporul este consultat, fie prin referendumuri, fie prin votatii speciale. Chiar atunci and guvernantii din Consiliul Federal, adica ministrii, care sunt alesi de Parlament din patru-n patru ani, iau de comun acord o anumita hotarare, daca in randurile populatiei exista unele retineri, manifestate prin proteste, initiative si contraproiecte, nu se legifereaza nimic pana ce poporul nu-si exprima acordul, in majoritate.
Marturisesc, ca, la inceput, eram putin cam agasat de aceste scrutine permanente, dar cum aici marea majoritate a populatiei voteaza prin posta si, in ultima vreme, chiar si prin internet, m-am obisnuit si consider sistemul absolut remarcabil.
E adevarat ca sunt unele tari care il ridiculi-zeaza, socotindu-l mult prea lent, dar cele mai multe ar dori sa il ia ca model.
Din pacate, insa, aceste metode ultrademocratice nu se pot aplica peste tot. Ele tin de o anumita mentalitate, de numarul locuitorilor, dar mai ales de configuratia unui stat federal, alcatuit din trei mari regiuni, cu culturi oarecum diferite si unde se vorbesc trei limbi oficiale: germana, franceza si italiana (in ultima vreme si romansa, limba helveta de origine, dar aceasta nu e obligatorie).
Asadar, cum in astfel de situatii parerile sunt foarte diverse, este deosebit de important sa se tina seama de opiniile majoritatii.
Imi este greu sa-mi imaginez ca Romania va putea sa ajunga prea curand la un sistem de guvernare atat de democratic, ca cel elvetian, desi ii doresc din inima acest lucru.
Dar, romanul, dupa parerea mea, nu este pregatit inca pentru o astfel de democratie, as zice “fara limite”… Ca sa fiu si mai bine inteles, va voi da un mic exemplu, la intamplare.
Intr-un cartier al Genevei, cu statut de comuna orecum independenta (ca si multe altele care fac parte din canton dar au administratii total separate), exista o piata centrala, in care se afla un mare numar de platani.
Plantati aici inca din 1808, acesti platanus acerifolia incepusera sa se deterioreze, imba-tranisera si suscitau dezolarea autoritatilor locale.
De aceea, Consiliul Municipal a hotarat sa ii taie si sa planteze platani tineri.
Ei bine, la aflarea unei astfel de decizii, mai multi locuitori ai comunei au sarit ca arsi, opunandu-se vehement ca batranii platani, de doua sute de ani, sa dispara din peisajul comunei lor. Mai ales ca ei aratau destul de bine, cum se spune, pe dinafara.
Au fost necesare nu stiu cate votatii, care s-au opus disparitiei platanilor si nenumarate explicatii ale consilierilor locali si ale speciastilor, ba s-au pus panouri si schele in jurul lor, pentru ca oamenii sa se poata urca si sa-i observe indeaproape si sa-si dea seama ca bietii copacii nu mai pot fi salvati.
Si, abia dupa toata aceasta intreaga tevatura “democratica”, platanii au fost taiati.
Sau, un alt exemplu. Consiliul Municipal genevez a hotarat, cu mai multa vreme in urma, ca cersetoria sa nu fie interzisa in oras, asa cum cerusera mai multi deputati satui sa vada toate strazile invadate de tigani, in mare majoritate romani, cu mana intinsa la pomana.
Si-atunci, s-a cerut parerea populatiei, care a zis “nu” cersetoriei. Asa ca s-a votat o lege de interzicere a acesteia, in oras.
Numai ca, desi politia incearca sa puna in aplicare legea respectiva, Geneva e inca plina de cersetori….
S-auzim de bine! “
Add comment septembrie 28, 2008
Scandalurile politico-sexuale au zguduit România
Implicarea în „sex-gate-uri” i-au costat pe Emil Constantinescu şi Ana Birchall pierderea credibilităţii.
sursa: Evenimentul Zilei, 28.09.2008
Filmuleţul porno postat pe internet de un jurnalist-blogger în care s-a speculat că apare făcând sex oral Ana Birchall (posibila soluţie a PSD pentru fotoliul de ministru al educaţiei) aduce din nou în discuţie relaţia dintre sex şi politică.
Birchall a negat, pe blogul personal, că ar fi femeia surprinsă în ipostaze XXX, însă în partid s-a luat în discuţie sancţionarea ei. Mai mult, zvonul unui şantaj căruia i-ar putea cădea victimă bărbatul din filmuleţ, a cărui imagine n-a fost făcută publică, a făcut deliciul iubitorilor de cancanuri politice. Rezultatul: consiliera lui Mircea Geonă a decis, în şedinţa de vineri a Comitetului Executiv PSD, să se retragă din cursa pentru un post de deputat.
Lista Laurei
Laura Andreşan s-a lăudat cu o carieră de amantă „la vârf“, fără prejudecăţi de orientare ideologică. Ea s-a fălit că le-a făcut mici favoruri sexuale pesedistului Ioan Rus şi pedistului Liviu Negoiţă (acuzaţii respinse categoric). Un altul de pe „lista Laurei“, social-democratul Dan Matei Aghaton, fost ministru al turismului, a fost şi el în centrul unor vâltori amoroase. În campania din 2004, el s-ar fi lăsat sedus de farmecele unei blonde voluptuoase, cântăreaţa Silvia, pe atunci la trupa Etno, care aborda motive muzicale poporaniste.
Ministrul Sălcudeanu şi „noaptea confuză“
Pe 4 octombrie 1993, scriitorul Petre Sălcudeanu, ministrul culturii, a fost implicat într-un enorm scandal. După ce a participat la o agapă unde a consumat câteva pahare în plus, Sălcudeanu a decis să înnopteze în cabinetul său de la minister. Desfăcut la prohab, membrul guvernului a chemat-o în biroul său pe Luminiţ a Răuţ, ofiţer de serviciu în noaptea de pomină. Văzându-l într-o stare „confuză“, doamna Răuţ s-a speriat şi şi-a sunat soţul, acesta a alertat presa, iar imaginile cu ministrul desfăcut la şliţ au umplut paginile ziarelor. Sălcudeanu şi-a dat demisia.
La momentul respectiv, senatorul Sergiu Nicolaescu acuza, în „Evenimentul zilei“: „Nu cred că domnul ministru a încercat să violeze ofiţerul de serviciu. Domnia Sa a încercat doar un gest de intimitate, nici acesta nu ar fi fost exagerat, dacă nu ar fi fost dublat de starea de alcoolemie în care se afla. Starea de chiloţi poate fi crezută, dar nu poate fi dovedită. (…) Fără a-l acuza de agresiuni sau violuri, omul acesta nu mai poate fi ministrul culturii“.
’99: FALSUL ANTI-CONSTANTINESCU
Rona, Emil şi Vadim
La începutul lunii ianuarie 1999, senatorul Vadim Tudor a lansat un megascandal sexual, după model american, avându-l în prim-plan pe preşedintele Emil Constantinescu. Vadim a susţinut că a intrat în posesia jurnalului intim al actriţei Rona Hartner care demonstra, prin acurateţea detaliilor, faptul că aceasta ar fi fost amanta lui Constantinescu. Evident, presa vremii a explodat. „Fata asta e drăguţă, chiar tentantă“, avea să exclame senatorul PDSR Doru Ioan Tărăcilă, în vreme ce Viorel Lis, primarul general al Capitalei, consemnat şi el ca posibil „pion“ pe tabla amoroasă a Ronei Hartner, era categoric: „Dacă aia e femeie cu care să mă culc, înseamnă că sunt nebun“. Momentul culminant era însă atins în talk-show-ul lui Marius Tucă difuzat pe 11 ianuarie 1999, când senatorul-acuzator şi actriţa-învinuită s-au întâlnit faţă în faţă. 45 de minute de contre verbale pe teme mergând de la contactul sexual oral până la bolile venerice au întregit tabloul unui scandal ce avea să se dovedească doar o născocire mediatică menită să dea lovitura finală unui preşedinte oricum aflat într-o accelerată pierdere de imagine şi credibilitate. La scurt timp după eveniment, Emil Constantinescu a dispărut de pe scena politică românească, în vreme ce preşedintele PRM a obţinut un scor fabulos la alegerile prezidenţiale din 2000.
Add comment septembrie 28, 2008
Controlul averilor, un veac de eşecuri
articolul ce urmeaza este preluat integral din Evenimentul Zilei, 07.08.2008
Verificarea modului în care demnitarii şi funcţionarii publici şi-au clădit averile s-a făcut de mântuială, indiferent de forma îmbrăcată de legi de-a lungul timpului.
Odiseea legii averilor a început în urmă cu 76 de ani. Născută în monarhia lui Carol al II-lea, reinventată şi abuzivă în comunism, adaptată şi „aerisită“ în capitalism, ceea ce azi se numeşte „Legea ANI“ are totuşi o caracteristică atemporală: ineficienţa şi o doză semnificativă de arbitrar.
EVZ şi grupul de investigaţii „Miliţia spirituală“ prezintă istoria zbuciumată a legilor privind controlul averilor, de la Carol al II-lea şi „Epoca de Aur“ până în prezent.
Recent, Agenţia Naţională de Integritate (ANI) – noul organism însărcinat cu verificarea modului în care funcţionarii publici şi demnitarii şi-au dobândit averile – a dat publicităţii primul său bilanţ: doar 90 de angajaţi ai statului sunt cercetaţi pentru modul în care s-au îmbogăţit. Între ei, 17 parlamentari, 14 primari şi viceprimari, trei magistraţi. Comisia Europeană s-a arătat totuşi optimistă cu privire la viitorul ANI.
Până aici, drumul a fost greu. Anterior apariţiei ANI, în 2004, Centrul de Resurse Juridice (CRJ) a monitorizat aplicarea Legii 115/1996 privind declararea averilor. În analiză, eficienţa actului normativ a fost minimă: 87 la sută din dosare au fost clasate. Până în 2008, arată statisticile, nu există demnitari îmbogăţiţi ilegal.
„Nu e promptitudine“
Istoria Legii averilor arată că disfuncţionalităţile grave nu au ocolit nici cel mai represiv regim: cel comunist. În 1978, Biroul Permanent al CPEx a solicitat un raport detaliat privind eficienţa Legii 18/1968 a ilicitului, pentru primul deceniu de funcţionare. Rezulta că aşa-zisele reuşite ale „organelor“ s-au concertizat în urmărirea penală a sub 15 la sută dintre persoanele suspectate de îmbogăţire illicită.
Raportul din ’78 continua într-o notă pesimistă: activitatea organelor de stat bifa „numeroase neajunsuri“, iar conducerile organizaţiilor socialiste, ale Miliţiei şi ale Procuraturii nu manifestau suficient aplomb. Situaţia era evaluată astfel: „Faţă de anul 1972, când numărul cazurilor a fost de 6.686, acestea au scăzut la 2.038 în 1976 şi la mai puţin de 1.700 în 1977.“ Printre cele mai „curate“ judeţe se numărau Covasna, Harghita, Cluj, Buzău, Neamţ şi Dolj.
Comuniştii erau îngrijoraţi şi de faptul că muncitorii se îndeletniceau cu furtul din avutul obştesc, iar legea devenea timidă în faţa cadrelor cu funcţii de conducere: „Numărul sesizărilor privind asemenea persoane (n.r. – cadre de conducere) a fost, în perioada 1972- 1978, de numai 275, din totalul de 20.216“, conchidea raportul. 
„Statul e de vină“
„Pârâcioşii“ formau altă categorie luată în colimator. Arhivele comuniste arată că oamenii muncii îşi reclamau într-o veselie şi neîntemeiat vecinii şi colegii pe care îi considerau mai bogaţi decât le-ar fi permis legea. Conform documentului citat, din 28.215 sesizări analizate între 1968 şi 1978, doar 4.435 au fost confirmate ca întemeiate, „mulţi cetăţeni fiind purtaţi inutil pe drumuri“. Iar criticile vizau şi Tribunalul Suprem, care, în speţe similare de ilicit, pe unii îi condamna, iar pe alţii îi achita.
Documentul, datat 17 aprilie 1978, se încheia trist, cu o concluzie surprinzătoare:. „Neajunsurile existente în aplicarea Legii 18/1968 s-au datorat în bună măsură insuficientei preocupări din partea conducerii Ministerelor de Interne, Justiţie, Finanţe, Procuraturii Generale şi Tribunalului Suprem“.
DE LA CAROL AL II-LEA LA BĂSESCU
Istoria unor legi ineficiente
Primul act normativ prin care angajaţii statului erau obligaţi să dea declaraţii de avere a apărut în urmă cu 76 de ani. Pe 18 octombrie 1932, Carol al II-lea promulga Legea pentru Controlul Averilor. Angajaţii din structurile publice erau obligaţi astfel să justifice provenienţa bunurilor personale. La baza verificărilor puteau sta şi sesizări. Şi întotdeauna apărea un vinovat: fie parvenitul pe căi ilegale (care era silit să achite un impozit de 90 la sută din valoarea bunurilor nejustificate şi apoi destituit), fie cel care lansase acuzaţii false (care era deferit justiţiei şi plătea despăgubiri civile). Pe denunţătorul „de rea-credinţă“ îl aştepta chiar închisoarea.
„Revoluţia“ din ’68
În 1955, tovarăşul Petru Groza a abolit legea cu sigiliu regal. Iar după 13 ani, în 1968, preşedintele Consiliului de Stat, Nicolae Ceauşescu, stabilea „noua ordine“, semnând certificatul de naştere al celebrei Legi 18/1968 a ilicitului. Plasate în fiecare judeţ, Comisiile de Cercetare anchetau din oficiu şi puteau sechestra bunurile. Miza, în limbaj de lemn: „apărarea societăţii de elemente înapoiate“. Bunurile nejustificate treceau la stat, averea ilicită se impozita cu 80 la sută, iar ghinionistul era retrogradat profesional pe viaţă.
Din 1979, Comisiile de Cercetare s-au „întărit“, cooptând câte trei muncitori care se alăturau formaţiei iniţiale, compusă din cinci membri recrutaţi din Procuratură şi Miliţie. În baza unui bizar algoritm al egalităţii, clasa conducătoare era totuşi „mai egală“ decât cea muncitoare: „Pentru demnitari, Comisia nu poate proceda la verificarea sesizării sau a cererii decât cu încuviinţarea, după caz, a Consiliului de Stat sau a Consiliului de Miniştri“, stipula Legea 18/1968.
Revoluţia din ’89 a adus o nouă schimbare în traseul reglementărilor care astăzi au luat nume de fată, „ANI“. Hotărârea de Guvern 473/1993 este primul document postcomunist care impune o formă de declarare a averilor: doar pentru şefii din administraţia publică, iar informaţiile nu erau publice. Apoi, cu o lună înaintea alegerilor, guvernul Văcăroiu promulga Legea 115/1996, care-i băga în horă şi pe parlamentari şi magistraţi. Declaraţiile rămâneau confidenţiale.
O schismă s-a produs în 2003, când averile demnitarilor şi funcţionarilor din administraţie deveneau publice, iar declaraţia de interese obligatorie.
Normele europene au făcut, însă, ca pe 2 martie 2006 Ministerul Justiţiei, condus de Monica Macovei, să înainteze şi un proiect de lege menit să reglementeze verificarea declaraţiilor de avere, conflictele de interese şi pedepsele aferente, înlocuind vechile Comisii de Cercetare cu Departamentul Naţional de Integritate.
„SECRETUL LUI BACHUS“
Film antologic inspirat de ilicit
Opt kilograme de aur în bijuterii, peste un milion de lei şi teancuri de valută, atât a strâns nea Bumbescu, zis şi Bachus, personaj central din filmul regizat de Geo Saizescu în 1984 şi inspirat de un caz real. Pentru un timp, Bachus, responsabilul unei unităţi de desfacerea vinului, şi acoliţii săi înşală vigilenţa organelor de control, dar secretul se destramă din cauza unui ziarist de la cotidianul de responsabilitate cetăţenească „Atitudinea“. În final, vinovatul este arestat, iar averea sa confiscată.
COMENTARII
Probleme eterne
VLADIMIR TISMĂNEANU. Liderii PCR direcţionau discreţionar accesul la anumite privilegii, spune „părintele“ Raportului de condamnare a comunismului. „Periodic, aceeaşi conducere de partid, care făcea «cadou» aceste privilegii, organiza epurări menite să convingă membrii de partid şi populaţia că regimul era, în fond, unul egalitar“, explică Tismăneanu.
RADU NICOLAE. Revenind în 2008, ANI nu are pârghiile pentru a controla eficient averile şi se va lovi întotdeauna de probleme constituţionale, este de părere Radu Nicolae, de la Centrul de Resurse Juridice (CRJ). „Acum, ANI a început investigaţiile, dar se va lovi de teama judecătorilor de a confisca averi“, punctează Nicolae. Reticenţa magistraţilor ar avea la bază un articol din Constituţie potrivit căruia „averea dobândită licit nu poate fi confiscată, iar caracterul licit al dobândirii se prezumă“.
POVESTEA FAMILIEI COVIC
„Căutau ţapi ispăşitori“
Piatra-Neamţ. Aprilie. 1978. La uşa casei lui Eugen Covic, şeful Inspectoratului Silvic Neamţ, bat doi musafiri neanunţaţi. Salută sec şi se prezintă ca membri ai unei comisii de cercetare pe baza Legii 18/1968 a ilicitului. Se dictase de sus, de la Partid, un control în fiecare judeţ. Potrivit planului, primii vizaţi erau cei cu funcţii de conducere în instituţii. Judeţul Neamţ era cap de listă, iar şeful Covic s-a nimerit printre primele victime.
Vizitatorii aruncă o privire fugară în curte, spre Dacia 1300, apoi intră în casă. Nu aşteaptă invitaţie, nici nu întâmpină refuz, deşi nu au mandat de percheziţie. Soţii Covic îi privesc miraţi, dar le răspund la fiecare întrebare. Intruşii mor de curiozitate să afle cum şi-au dobândit soţii bunurile şi la ce preţ. Unul dintre ei notează sârguincios răspunsurile într-un caiet cartonat de matematică.
Pagină după pagină, acesta înşiră toată averea, de la maşină la măsuţa de lemn din sufragerie şi tacâmurile din bucătărie.
O Dacie şi excursii în străinătate
Ulterior, inventarul trecut în caietul de matematică a fost inclus într-un raport transmis Biroului Permanent al CPEx. Averea lui Covic – o casă, o maşină şi nişte bani la CEC – li se păruse suspectă nomenclaturiştilor de la centru.
„Covic Eugen şi-a construit o vilă cu garaj şi alte dependinţe evaluate la 264.000 lei, pentru care a achitat până în prezent 232 lei. Posedă autoturism Dacia 1300. (…) s-au găsit la domiciliul acestuia carnete, obligaţiuni CEC şi numerar în sumă de 274.000 lei, precum şi bunuri de valoare deosebită de circa 200.000 lei. În perioada 1964-1977 a făcut 10 excursii în străinătate (…), numai excursia în Republica Populară Chineză l-a costat 40.000 lei“, se arăta în raport.
La scurt timp după, Eugen Covic a fost chemat şi la sediul comisiei judeţene, pentru noi interogatorii, apoi demis din funcţie şi exclus din partid.
Piatra-Neamţ. Iulie. 2008. „A fost bairam mare atunci. Acum, politicienii au palate şi nu se atinge nimeni de ei, şi pe noi ne-au cercetat pentru o amărâtă de coşmelie. Evaluarea bunurilor a fost tendenţioasă“, povesteşte, 30 de ani mai târziu, văduva lui Eugen Covic, Victoria.
„Ne-au reproşat că avem bani la CEC şi că soţul meu a avut multe plecări în străinătate, dar tot ei îl trimiteau, în interes de partid. Căutau nişte ţapi ispăşitori“, continuă femeia.
Add comment august 6, 2008
